Consilierii judeţeni, convocaţi a patra oară în şedinţă din lipsă de cvorum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni sunt convocaţi marţi, 15 septembrie, în şedinţă extraordinară de îndată, începând cu ora 10, pentru a patra oară în ultimele zile. Aleşii vor lua în discuţie urgentarea plăţii salariilor restante la DGSAPC Călăraşi, dar şi asigurarea transportului elevilor. Marian Stoica, prefectul judeţului Călăraşi, a solicitat insistent ca această convocare să aibă loc.

 „Prefectul judeţului Călăraşi a recurs la această solicitare de convocare a şedinţei în temeiul dispoziţiilor art. 178 al.2 din O.U.G. nr. 57/2019, modificată şi completată, deoarece, deşi au mai fost efectuate anterior convocări ale consilierilor judeţeni pentru datele de 8, 9 şi 10 septembrie 2020, şedinţele nu s-au putut desfăşura întrucât nu a fost asigurat cvorumul legal de şedinţă din lipsa nemotivată a unor consilieri judeţeni.

Pe această cale face un apel către domnii consilieri judeţeni în funcţie, membri ai Consiliului judeţean Călăraşi, să participe la şedinţa din 15 septembrie 2020, ora 10.00, pentru a decide cu privire la probleme stringente de interes judeţean, respectiv asigurarea transportului elevilor şi urgentarea plăţii salariilor restante ale angajaţilor D.G.A.S.P.C. Călăraşi.

De asemenea, Prefectul judeţului Călăraşi are încrederea că toţi consilierii judeţeni în funcţie, în baza mandatului cu care au fost învestiţi de către cetăţeni, vor pune mai presus de orice importanţa îndeplinirii serviciilor publice de interes judeţean - şcoală, asistenţă socială, şi vor da curs convocării de a participa la şedinţa din 15 septembrie 2020,” se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Călăraşi.

Vă mai recomandăm şi:

Tupeul directorului protejat de poliţiştii „ciorbari“. Conducea maşini de lux deşi nu avea permis auto

VIDEO Şoferul care a revoltat un echipaj de Ambulanţă. A şicanat autospeciala aflată în misiune

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite