Ce păţesc proprietarii construcţiilor care nu solicită eliberarea autorizaţiei de securitate la incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul prorogat pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu expiră la data de 30 septembrie 2017. Începând cu data de 1 octombrie 2017, beneficiarii sau proprietarii construcţiilor care au obligaţia obţinerii acestui act administrativ sunt pasibili de amendă, dacă nu deţin acest document.


Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancţiunilor contravenţionale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei. “Pe lângă aplicarea legii în sfera sancţionatorie amintită anterior, instituţia noastră reafirmă disponibilitatea pentru soluţionarea situaţiilor obiectivelor care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu şi intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu şi eliberarea actului administrativ.Totodată, menţionăm că obligaţia solicitării şi obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcţiilor”, a anunţat ISU Călăraşi.

De asemenea, documentaţia tehnică, în baza căreia se emite autorizaţia de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanţi şi certificată de către verificatorii de proiecte, atestaţi. Pentru obţinerea acestui act administrativ, ISU nu percepe taxe.

Peste 22.000 solicitări

În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă pot decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancţiune care nu este condiţionată de existenţa autorizaţiei de securitate la incendiu. Criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionarii ori utilizării sunt reglementate în HG 915/2015

În primele opt luni ale anului 2017, s-au depus eforturi susţinute pentru soluţionarea celor 22.969 solicitări în vederea emiterii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu. În urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor din teren, la nivel naţional au fost emise 3.643 avize de securitate la incendiu şi 2.086 autorizaţii de securitate la incendiu.
 

Vă recomandăm şi:

Anchetă preliminară. Focul la bazar a fost pus intenţionat, incendiul a făcut pagube de 50.000 de lei

Bazarul de la Orizont, cuprins de flăcări violente, poliţia a deschis o anchetă

Un scurtcircuit a făcut pagube de 30.000 la Chirnogi. Incendiul a fost stins în 2 ore

Un apartament din Olteniţa a ars ca o torţă de la un bec incandescent. 17 locatari ai blocului, evacuaţi

Incendiu devastator la o fermă agricolă. Focul, stins în 17 ore de pompieri

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite