Ce contraindicaţii are pepenele roşu, cel mai puternic detoxifiant. Ce simptome pot apărea la persoanele sănătoase

Ce contraindicaţii are pepenele roşu, cel mai puternic detoxifiant. Ce simptome pot apărea la persoanele sănătoase

Pepenele roşu, un excelent detoxifiant pentru persoanele sănătoase FOTO Adevărul

Bogat în vitamine, minerale şi antioxidanţi foarte puternici, pepenele roşu ne hidratează şi ne purifică organismul, ameliorează sau chiar tratează diverse afecţiuni. Vitamina A împreună cu vitamina C şi E contribuie la un aspect sănătos al pielii şi al părului.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
S-a dovedit ştiinţific că persoanele care consumă în mod frecvent pepene verde sunt mai protejate împotriva cancerului. Licopenul, pe lângă faptul că asigură pigmentul pepenelui, este un antioxidant eficient în prevenirea cancerului, în special în cancerul de prostată, cancerul uterin şi cancerul esofagian.  Licopenul este un pigment natural conţinut de vegetale care le conferă culoarea lor roşie. Alături de roşie, pepenele este un formidabil furnizor de licopen. Este si un antioxidant care permite reducerea nivelului de colesterol din sânge. Acest antioxidant are un efect benefic şi asupra bolilor cardiovasculare dar şi asupra unor tipuri de cancer, mai ales cel de prostată.
 
 „Pepenele roşu nu este bogat doar în vitamine. El mai conţine şi fibre, proteine, calciu, acid folic, magneziu şi potasiu. Pepenele roşu poate fi un adevărat medicament împotriva diferitelor boli. Dacă suferiţi de probleme renale şi biliare, boli cardiovasculare, reumatism, constipaţie, acnee, boli de piele, consumul de pepeni poate atenua sau chiar vindeca aceste afecţiuni. Puteţi mânca, de asemenea, mult pepene rosu, dacă doriţi să pierdeţi în greutate. Dieta cu pepene  urmată timp de 2 săptămâni ajută la detoxifierea organismului datorită efectului diuretic excelent”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.
 
Cu toate acestea, fructul-vedetă al verii are şi contraindicaţii, medicii  spun că este interzis  diabeticilor, persoanelor care suferă de gastrită cronică, ulcer, colită ori diaree. „Diabeticii, cei care suferă de boli ale pancreasului, persoanele care au pietre la rinichi, adenom de prostată, gastrită cronică, ulcer gastric, colită ori diaree trebuie să evite acest fruct pentru a nu-şi agrava starea. Pepenele roşu nu trebuie consumat nici de persoanele sănătoase, dacă apar dureri abdominale, balonare şi gaze instestinale ori afecţiuni ale sistemului digestiv”, spune dr. Stan.
 

Ajută la menţinerea sănătoasă a celulelor 

 
Pepenele, alături de alte fructe şi legume proaspete, are un rol esenţial în reducerea acidităţii corpului, având un efect alcalin şi reducând astfel riscul de a dezvolta afecţiuni cauzate de o dietă cu nivel de aciditate ridicat (în special cea bazată pe carne, ouă şi produse lactate).
 
De asemenea, este o sursă foarte importantă de betacaroten care ajunge să fie trnsformat de organism în vitamina A. Are un rol important în producerea de pigmet pentru retină şi are rol de a proteja împotriva degenerescenţei maculare şi a acuităţii vizuale nocturne scăzute. Vitamina A contribuie de asemenea la sănătatea pielii, a oaselor şi a ţesuturilor moi.
 
Pepenele are un conţinut foarte mare de vitamina C. Aceasta contribuie la îmbunătăţirea activităţii sistemului imunitar prin menţinerea sănătăţii învelişului exterior al celulelor. Vitamina C are un rol foarte important în vindecarea leziunilor şi în formarea ţesutului conjunctiv. Enzimele implicate în formarea colagenului (cel mai important agent din procesul de vindecare al rănilor) nu pot funcţiona fără prezenţa vitaminei C. Atunci când procesul de vindecare al rănilor este greoi este recomandat să măreşti cantitatea de vitamina C pe care o consumi.
 
Dar nu doar pulpa pepenelui roşu este utilă organismului ci şi seminţele acestuia. Acestea sunt pline de nutrienţi valoroşi şi pot fi consumate atât crude, direct din pepene, dar şi uscate sau coapte, adăugate în salate şi alte preparate.
 
Seminţele sunt de culoare neagră, maro sau albă şi sunt bogate în vitamina E, triptofan, acid glutamic, lizina tiamina, riboflavina, vitamina B6 şi acid pantotenic.
 

Vă mai recomandăm şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările