Acţiune de ecologizare la Călăraşi. Cât gunoi s-a strâns în mai puţin de o oră

Acţiune de ecologizare la Călăraşi. Cât gunoi s-a strâns în mai puţin de o oră

Zeci de jandarmi au lut parte la strângerea gunoiului abandonat FOTO Facebook/PMC

Peste 100 de saci cu gunoaie şi deşeuri abandonate au fost strânţi joi, 14 aprilie, la Călăraşi, în cadrul  campaniei "Curăţam România".

Ştiri pe aceeaşi temă

Anul acesta, în luna aprilie, se derulează la nivel naţional campania „Curăţăm România”, sub sloganul „Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!”, iniţiată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

La nivelul municipiului Călăraşi, iniţiatorul acestei acţiuni este ADDDJ - Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos căreia i s-au alăturat, Primăria, Instituţia Prefectului şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.

 Astfel, voluntarii au ecologizat zona din imediata vecinătate a fabricii de placaj, care a avut la rândul său câteva persoane implicate în această activitate. În decurs de câteva zeci de minute au fost strânşi peste 100 de saci cu gunoaie şi deşeuri abandonate.
 
„Această iniţiativă are ca scop conştientizarea importanţei unui mediu curat, promovând în acelaşi timp spiritul civic şi prevenţia în rândul cetăţenilor întrucât în ciuda eforturilor unităţilor administrativ teritoriale şi a anumitor organizaţii neguvernamentale, problema gunoaielor rămâne de actualitate.

 Iar pagubele asupra mediului pe care le generează abandonarea deşeurilor în locuri nepermise sunt semnificative. Să păstrăm curăţenia nu ne costă prea mult!", au transmis reprezentanţii Primăriei Călăraşi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările