Drama care l-a atras pe Constantin Brâncuşi la Buzău, pentru a realiza un important ansamblu funerar

Drama care l-a atras pe Constantin Brâncuşi la Buzău, pentru a realiza un important ansamblu funerar

Cum a ajuns Brâncuşi să locuiască timp de peste o lună de zile la Buzău? Artistul a realizat un celebru ansamblu funerar comandat de văduva unui avocat care a murit la vârsta de 31 de ani. Originalele au fost preluate de către Muzeul Naţional de Artă în 1958. Grupul statuar este format din „Rugăciunea” şi bustul lui Petre Stănescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

 La începutul secolului trecut, liniştea din târgul Buzăului avea să fie tulburată de o poveste de iubire terminată tragic, dar cu urmări ce aveau să facă oraşul de provincie cunoscut în toată lumea. Eliza, fiica unui mare moşier, Nicolae Seceleanu, se îndrăgosteşte de un avocat, Petre Stănescu, un tânăr cu pespective, dar fără avere. 
 
Părintele îi interzice Elizei să-şi întâlnească iubitul, însă fata se refugiază într-o mănăstire şi ameninţă că se călugăreşte dacă nu i se permite mariajul. Nicolae Seceleanu ajunge astfel să accepte căsătoria, la începutul anului 1905. După numai cinci luni, avocatul Petre Stănescu moare, la vârsta de 31 de ani, lăsând în urma sa o inimă frântă de durere. 
 
Pentru a-i cinsti memoria, văduva se gândeşte să ridice un monument la mormântul fostul ei soţ, din cimitirul buzoian Dumbrava. La îndemnul soţiei pictorului Ştefan Popescu şi la recomandarea acestuia, Eliza Stănescu merge la Paris în primăvara anului 1907 pentru a încheia un contract cu sculptorul Constantin Brâncuşi.
 
Aceasta este pe scurt povestea care anunţă episodul şederii la Buzău a marelui sculptor român. Istoricul buzoian Valeriu Nicolescu ne explică cine a fost Petre S. Stănescu şi cum s-a ajuns ca marele sculptor să aibă două lucrări reprezentative la Buzău.
 
Avocatul Petre Stănescu s-a născut la 12 august 1874 la Buzău, ca fiu al profesorului Sterie Stănescu, în locuinţa părinţilor săi de pe strada Independenţei, aflată pe locul unde, în 1914, s-a construit clădirea Cercului Militar. 
 
„Parcurge studii primare şi liceale la Buzău şi Facultatea de Drept la Bucureşti. După absolvire, profesează ca avocat în Baroul buzoian. Intră în politică ca membru PNL, fiind ales deputat în Colegiul I, în 1891 şi 1903. A fost unul dintre fondatorii ziarului Liberalul şi membru activ al Ateneului cultural local. În 1904 i se descoperă un cancer, afecţiune din cauza căreia va deceda la 7 octombrie 1905, în vârstă de 31 de ani. La moartea sa, ediţia Liberalul din 9 octombrie 1905 îşi încheia ştirea astfel: s-a sdrobit un admirabil prezent, cucerit prin muncă şi un splendid viitor“, precizează Valeriu Nicolescu.
 
În memoria sa, soţia, Eliza (Elisabeta Nicolae Seceleanu), din familia Secelenilor, îi comandă lui Constantin Brâncuşi un bust, lucrare ce va fi realizată în stil clasic.
„Conform contractului încheiat la Paris, la 18 aprilie 1907, între văduva avocatului şi Constantin Brâncuşi, acesta se angaja să execute personal un monument funerar în valoare de 7.500 lei, cu termen de predare în 1908. Monumentul se compunea din socluri de piatră, o figură alegorică reprezentând o femeie care plânge şi bustul avocatului decedat, specialiştii considerând  lucrarea ca o noutate în arta lui Brâncuşi, care se desprindea astfel de clasicismul maestrului său, Auguste Rodin.“ Valeriu Nicolescu, istoric
După ce a realizat mai multe variante, spune istoricul buzoian, Brâncuşi a conceput lucrările contractate. Înainte de a fi amplasată în cimitirul Dumbrava, „Rugăciunea“ a fost expusă la „Société des Artistes Indépendants” (Paris, 1910), cât şi la Bucureşti, la salonul Societăţii „Tinerimea artistică“ (1914).
 

 
Mai bine de o lună a durat şederea lui Brâncuşi la Buzău 
 
Constantin Brâncuşi a locuit la Buzău în perioada 26 mai - 29 iunie 1914, în casa Elizei de pe strada Dobrogei nr. 24, răstimp în care a cioplit în piatră de Măgura soclurile şi a montat cele două lucrări. Originalele au fost preluate de către Muzeul Naţional de Artă în 1958 („Rugăciunea”) şi 13 martie 1976 (bustul lui Petre Stănescu), fiind înlocuite cu copii din bronz, amplasate  pe soclurile originale, lucrări donate Muzeului judeţean de către Nicoară Popovici-Seceleanu, fiul din a doua căsătorie a Elizei.
 
”Există ipoteza că legătura cu Brâncuşi, aflat din 1904 la Paris   s-a făcut prin Sava Gerota, proprietar din 1911, al Farmaciei La Vulturul Alb înfiinţată în 1880 de Adolf Weber, strada Târgului, licenţiat în Farmacie la Paris în anul 1907. Era şi proprietarul complexului arhitectonic construit în 1927, ce îngloba şi Hotelul Coroana şi alte utilităţi, vândut în 1944 unui întreprinzător din Ploieşti. Un alt posibil mediator ar fi putut fi Nicolae Vaschide, care din păcate va deceda fulgerător la 13 octombrie 1907, savant, filosof, psiholog şi logician, remarcabil specialist în boli nervoase şi întemeietor al psihologiei româneşti, practician al psihologiei experimentale, înhumat ca şi Brâncuşi în cimitirul parizian Montparnasse“, spune Nicolescu.
 
 
Furată în noaptea dintre 28 februarie şi 1 martie 1994 şi recuperată, copia celebrei „Rugăciune” a fost reamplasată pe soclul din piatră de la cimitir, după ce, câteva luni cât a fost păstrată şi expusă pe holul central al Muzeului. Bustul a fost furat apoi, împreună cu „Rugăciune”, aşa după cum s-a menţionat,în noaptea de 11/12 iunie 2005. Ulterior, cu sprijinul Clubului Rotary Buzău s-a comandat şi executat o replică în bronz a „Rugăciunii“, amplasată în locul copiei furate.
„O ştire apărută vineri, 1 martie 2016, în publicaţia locală Opinia, informa despre recuperarea bustului avocatului Petre Stănescu, opera marelui Brâncuşi, furat în noaptea de 11/12 iunie 2005, împreună cu Rugăciune”şi considerate definitiv pierdute, menţionându-se că bustul urma să fie adus la Buzău şi repus pe soclu. Probabil că cercetarea împrejurărilor dispariţiei bustului a necesitat expertize laborioase, astfel nu se explică de ce, conform tot unei ştiri de presă, lucrarea urmează să revină în scurt timp la Buzău, în anul când, la 19 februarie, s-au împlinit 142 de ani de la naşterea lui Brâncuşi“, declară istoricul Valeriu Nicolescu.
Povestea care însoţeşte de un secol ansambul funerar din Cimitirul Dumbrava 
 
Protagonişti sunt Petre Stănescu şi Eliza Seceleanu, care s-au cunoscut în vara anului 1904. S-au îndrăgostit nebuneşte şi au decis să se căsătorească, deşi familia Seceleanu avea alte planuri pentru fiica lor. 
 
Şi-au unit destinele în decembrie 1904, dar dragostea lor s-a sfârşit la 7 octombrie 1905. Până la moartea soţului său, cei doi au locuit pe strada Păcii, Eliza mutându-se apoi în casa părintească de pe strada Dobrogei nr. 24, botezată ulterior Dobrogeanu Gherea şi apoi Alexandru Marghiloman, unde actualmente funcţionează Inspectoratul Şcolar al judeţului Buzău. 
„Aici va fi găzduit Brâncuşi în lunile mai şi iunie 1914, unde va finisa ca socluri piatra de Măgura, achiziţionată de la antreprenorul de lucrări publice Donig F. Rădulescu, cel care a furnizat şi piatra pentru lucrările de construcţie a Palatului de Justiţie, realizate între 1909-1912, după planurile arhitectului de origine râmniceană Petre Antonescu. Antreprenorul avea două antrepozite cu piatră în gările Măgura şi Buzău, de unde, conform contractului, a livrat piatra solicitată de Brâncuşi. Inaugurarea complexului funerar s-a făcut la 29 iunie 1914, de Sf. Petru şi Pavel, când s-a celebrat parastasul lui Petre Stănescu. Astfel, Buzăul a fost inclus pe harta oraşelor unde se găsesc opere ale marelui sculptor.“ Valeriu Nicolescu, istoric
Valoarea mondială a operelor lui Brâncuşi de la Buzău, a fost semnalată în premieră de către gazetarul şi regizorul de origine buzoiană, Nicolae Niculescu (1909-1947), care a publicat articole în acest sens în paginile publicaţiilor locale şi din Capitală, la care a colaborat.
 
citeste totul despre: