Traficul spre Sânpetru nu va mai fi deviat prin Hărman şi Bod. Vor fi bretele de legătură până la finalizarea lucrărilor la Ocolitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii autorităţilor s-au întâlnit, ieri, pentru a stabili cea mai bună soluţie pentru a realiza pasajul peste ocolitoarea Braşovului, care va face legătura dintre Braşov şi Sânpetru, fără ca traficul să fie restricţionat în această zonă, aşa cum a cerut, iniţial, constructorul tronsonului II al ocolitoarei.

Reprezentanţii constructorului, precum şi prefectul judeţului Braşov, Ciprian Băncilă, reprezentanţii Primăriei Braşov, ai Primăriei Sânpetru, ai Consiliului Judeţean şi ai Poliţiei Braşov au hotărât amenajarea unei bretele, care va face legătura dintre Braşov şi Sânpetru pe timpul lucrărilor. Pentru ca traficul să fie facilitat, se va construi un sens giratoriu permanent pe str. 13 Decembrie, în zona garajului de troleibuze al RAT Braşov, care va asigura legătura cu străduţa de acces spre blocurile din zonă. O parte a gardului care împrejmuieşte garajul RAT va fi retras, astfel încât să se poată construi, prin spatele Rompetrol şi Fun Park, o bretea de acces ce se va intersecta cu ocolitoarea, printr-un sens giratoriu provizoriu.

În perioada lucrărilor, se va amenaja şi breteaua de acces către Sânpetru, între sensul giratoriu provizoriu de pe DJ 103 şi capătul pasajului aflat în construcţie. „Din punctul nostru de vedere, aceasta este soluţia optimă, chiar dacă implică un efort mai mare din partea constructorului, dar asigură un acces facil cetăţenilor, între cele două localităţi. Lucrările la noua stradă vor începe cât mai repede, astfel că firma care realizează lucrările estimează că între 20-30 august se va putea da drumul la circulaţie pe noua rută, iar tronsonul necesar pentru lucrările la pasaj va putea fi închis”, a precizat primarul George Scripcaru.

Lucrările de construcţie la aceste devieri, precum şi pentru amenajarea sensurilor giratorii, vor fi executate în întregime de către constructorul celui de-al doilea tronson al ocolitoarei. Primarul a mai precizat că firma constructoare s-a angajat ca, aplicând această soluţie, să finalizeze lucrările la tronsonul II al ocolitoarei şi pasaj până la sfârşitul acestui an.

Lucrările  sunt realizate de compania Viarom Construct SA – Maxidesign SRL – Beta Cops SRl. Dublarea tronsonului II care leagă DN 11, ieşirea din Braşov spre Hărman, de DN 13, ieşirea din Braşov spre Târgu-Mureş este absolut necesară pentru ca pe Ocolitoare să se poată circula în regim de autostradă. Totodată, în urma realizării acestui contract se va mai rezolva o problemă spinoasă pentru şoferii care tranzitează ocolitoarea, respectiv construcţia unui pasaj rutier peste centură la intersecţia cu drumul judeţean spre Sânpetru, unde s-au întâmplat foarte multe accidente.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite