Furtuna de marţi seară a doborât mai mulţi copaci din Brăila. Nu s-au înregistrat pagube majore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Furtuna iscată din senin în seara zilei de marţi, 10 iunie, a doborât câţiva copaci de pe străzile municipiului, însă pagubele produse nu au fost majore. Potrivit autorităţilor, doar acoperişul unui imobil de pe Str. Ştefan cel Mare a fost afectat, după ce un arbore de mari dimensiuni a fost doborât de vânt.

Pe Vadul Rizeriei un copac a căzut pe carosabil fără a lovi nimic şi la fel s-a întâmplat şi pe Bdul. Independenţei, unde s-a prăbuşit un arbore fără a întâlni nimic în cale. Copaci căzuţi s-au mai consemnat şi pe Str. Rahovei, pe Calea Călăraşilor şi în zona autogării "Aventin".

Pentru degajarea zonelor afectate au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila şi ale "Seroplant". De asemenea, "Braicar" SA a oferit sprijin, punând la dispoziţie o macara de mare tonaj.

O furtună similară celei de marţi nu se mai preconizează în yona Brăilei, în perioada următoare. Meteorogii anunţă că, începând de mâine, vineri, 13 iunie, vremea va deveni ploioasă în zona noastră, iar temperaturile din timpul zilei se vor situa în jurul valorii de 25 grade Celsius.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite