A vrut să facă poze unui tramvai şi s-a ales cu o imagine de toată ruşinea. Ce a surprins un fotograf amator
0A vrut să facă câteva fotografii unui tramvai şi s-a ales cu un gest de toată ruşinea. O vătmăniţă de pe un tramvai din Brăila nu a suportat ideea că vehiculul este fotografiat şi a transmis un mesaj de mai mare ruşinea pentru o doamnă, fotografului. I-a arătat degetul mijlociu.
Plimbarea unui fotograf amator în parcul Monument din Brăila i-a adus pasionatului de fotografie un mesaj obscen, atunci când a decis să fotografieze un tramvai vechi care staţiona în parc. Condus de o vătmăniţă trecută de 45 de ani, tramvaiul a atras atenţia fotografului prin faptul că era destul de vechi şi, nestând pe gânduri, bărbatul a „tras” câteva cadre cu vehiculul. Nu mică i-a fost mirarea atunci când a vizionat cadrele.
Vătmăniţa a ales să îi transmită un mesaj tânărului fotograf, astfel că i-a arătat degetul mijlociu. Atitudinea doamnei vatman lasă de dorit în condiţiile în care atât primăria cât şi conducerea societăţii de transport public militează pentru o ţinută ireproşabilă a şoferilor de pe autobuze şi a vatmanilor.
FOTO: Sorin Rizu
„Mă plimbam cu un prieten în parcul Monument, să facem poze. A facut el primul o poză şi apoi am făcut şi eu. Nu am văzut iniţial semnul, însă după ce am verificat pe aparat am realizat că defapt doamna mi-a transmis ceva” a explicat fotograful Sorin Rizu.
Acelaşi fotograf, Sorin Rizu, a fotografiat un tramvai în Lisabona însă atitudinea vatmanului portughez a fost una normală.
FOTO: Sorin Rizu
Imaginile cu vătmăniţa vulgară fac acum înconjurul Facebook-ului, acolo unde fotograful a postat cele două poze cu mesajul „Mă întreb daca îi făcea o poză un turist, ce părere avea când vedea fotografia? Oricum, mulţumim Braicar-ului că e lângă noi mereu :)))”
Vă recomandăm şi