Botoşani: Poliţişti comunitari trimişi la Spaţii Verzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceştia vor fi preluaţi de Primărie şi firme private. La fel se va întâmpla şi cu cei vizaţi de disponibilizări la Evidenţa Informatizată a Persoanelor.

70% din angajaţii Poliţiei Comunitare dintre cei 27 care urmau să fie daţi afară vor fi preluaţi de către municipalitate, iar 30% vor trece în mediul privat, la firme de securitate.
Municipalitatea poate prelua aceşti angajaţi din cauza deficitului de personal cu care se confruntă. „Primăria ar putea avea în subordine un număr de 744 de angajaţi. Posturile existente acum în statele de funcţii nici măcar nu se apropie de 731 de angajaţi, iar posturi ocupate sunt doar 621“, a spus primarul Cătălin Flutur.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu patru persoane de la Serviciul de Evidenţa Informatizată a Persoanelor. „Ne exprimăm disponibilitatea de a prelua şi din alte părţi angajaţi care vor fi disponibilizaţi pentru că ne permite numărul de posturi“, a adăugat Flutur. Persoanele fără studii finalizate din cadrul Poliţiei Comunitare vor fi preluate de către Serviciul Edilitar, în timp ce ceilalţi se vor ocupa de paza clădirilor unde îşi desfăşoară activitatea aparatul primăriei.

„E păcat că se dau oameni afară. Instituţia noastră a cheltuit timp şi bani cu instruirea acestor oameni care vor ajunge să lucreze la Spaţii Verzi. Era mai bine să se înfiinţeze încă un organism de pază, la care să fie angajate şi mai multe persoane“, a declarat Ioan P., poliţist comunitar.

Mai bine de jumătate din angajaţii primăriei sunt de la instituţiile de cultură din subordine. „Dacă nu ar fi existat instituţiile de cultură la Botoşani, Primăria ar fi fost cu un deficit de aproape 400 de oameni şi am fi putut prelua mai mulţi oameni“, a mai spus primarul.

Surplus de salariaţi la Dorohoi
Doar trei primării comunale, plus cea a municipiului Dorohoi, au mai mulţi angajaţi pentru că nu s-au externalizat unele servicii, cum ar fi paza sau salubrizarea. „În alte judeţe, unde resursele financiare proprii sunt mai mari, şi-au tot permis să exagereze pe linia angajării de personal“, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite