Ce poate face superutilajul de 100.000 de euro fabricat la Bistriţa. Acesta va ajunge în întreaga lume

Ce poate face superutilajul de 100.000 de euro fabricat la Bistriţa. Acesta va ajunge în întreaga lume

Primul utilaj a fost gata la finalul lunii februarie şi se află momentan în teste FOTO: RAAL Bistriţa

O companie bistriţeană care colaborează cu alte două firme, una din Bistriţa şi alta din Olanda, a realizat un superutilaj, care poate fi folosit ca tractor, excavator, buldozer şi secerătoare. Acesta poate funcţiona şi la temperaturi negative şi poate fi operat prin telecomandă. Preţul vehiculat ajunge la 100.000 de euro.

La sfârşitul lunii februarie, la compania RAAL, un important producător de sisteme de răcire, a luat naştere un super-utilaj. Acesta se află în teste şi poate fi folosit ca şi tractor, excavator, buldozer şi secerătoare. Pentru acest proiect, dedicat în special administraţiilor publice, dar şi constructorilor şi silvicultorilor, RAAL a colaborat cu alte două firme: Diverto din Olanda şi Nicmar Danci din Bistriţa. Ideea aparţine olandezilor de la Diverto, care au mai produs câteva utilaje similare, în colaborare cu alte companii.
 
Utilajul poartă numele QS100 Diverto, ajunge la o viteză de 40 de kilometri la oră şi poate fi operat, cu ajutorul unei telecomezi, şi din afara cabinei. Sistemul de pornire este start-stop, iar utilajul poate fi folosit în orice anotimp, inclusiv pe temperaturi scăzute şi iarna la curăţat zăpada. Braţele utilajului se pot roti la 360 de grade. 
 
De asemenea, pe lângă cele 4 funcţii, la acest utilaj se pot ataşa alte 200 de unelte, transformând QS100 Diverto într-unul dintre cele mai versatile astfel de produse de pe piaţă
 
Prototipul acestui utilaj, la care olandezii de la Diverto lucrează de câţiva ani a câştigat în anul 2015 premiul pentru cel mai bun design de produs în cadrul Red Dot Award, unul dintre cele mai importante competiţii din lume dedicate producătorilor. 
 

Utilajul va costa peste 100.000 de euro şi va ajunge în întreaga lume 

 
Deşi reprezentanţii companiei se feresc să ofere un preţ de achiziţie al utilajului, se pare că varianta full option a sa va trece de 100.000 de euro. Utilajul va avea şi o variantă de bază, la care se adaugă noi opţiuni, la cererea clientului. Aceste opţiuni vor creşte substanţial preţul. Cea mai ieftină variantă se pare că nu va trece de 80.000 de euro. 
 
RAAL Bistriţa a început munca la acest proiect în urmă cu câteva luni. O parte din piese se produc în fabrica de la Prundu Bârgăului, iar asamblarea se face la unitatea de la Bistriţa, cu ajutorul celor de la Nicmar Danci, producător specializat în prelucrări mecanice şi construcţii sudate. 
 
„Vom începe să îl producem în luna mai a acestui an. Prima serie va include 24 de bucăţi. Piaţa de desfacere este practic world wide. De distribuţie se ocupă cei de la Diverto, prin reţeaua lor de dealeri, care operează în toată lumea. Din câte ştiu există comenzi ferme în Germania”, a declarat pentru Adevărul project managerul Monica Miclea. 
 
Cei de la Diverto colaborează în producerea acestui utilaj exclusiv cu bistriţenii de la RAAL, intenţionând să se dezvolte şi să mărească numărul de utilaje produse. 
 
Deşi abia a ieşit pe poarta fabricii primul astfel de utilaj, trei companii româneşti s-au arătat şi ele interesate de el. 
 
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: