Un diplomat născut în Baia Mare propus la şefia Serviciului Român de Informaţii Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Ducaru, propunerea pentru sefia SIE FOTO:Wikipedia
Sorin Ducaru, propunerea pentru sefia SIE FOTO:Wikipedia

Un diplomat născut în Baia Mare ar putea fi noul şef al SIE. Propunerea urmează a fi analizată de către preşedintele României, Klaus Iohannis.

Sorin Ducaru s-a născut la data de 22 iunie 1964 în Baia Mare. Este un diplomat român care a activat ca reprezentant permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) – New York (2000-2001), ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii (2001-2006) şi reprezentant permanent al României la NATO (din 2006).

În mai 2013 a fost desemnat asistent al secretarului general NATO de către Titus Corlăţean.Sorin Ducaru a fost angajat începând din anul 1993 în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ocupând pe rând diverse funcţii în cadrul echipei Direcţiei de Planificare Politică pe probleme de integrare Euro-Atlantică, consilier al ministrului, director al Cabinetului Ministrului, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe şi director al Direcţiei NATO şi Probleme Strategice.

Potrivit wikipedia, el a fost trimis apoi în Statele Unite ale Americii mai întâi pe post de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) de la New York (2000-2001), apoi ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Statele Unite ale Americii (2001-2006). Începând din septembrie 2006, Sorin Ducaru îndeplineşte misiunea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, şef al Misiunii Permanente a României pe lângă NATO.

În semn de recunoaştere a meritelor sale diplomatice, ambasadorului Ducaru i-au fost acordate mai multe distincţii şi anume Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor (2000) „pentru servicii deosebite aduse în politica externă a ţării”, Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Ofiţer (2007) „în semn de înaltă apreciere pentru activitatea remarcabilă desfăşurată în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin care a asigurat reprezentarea cu succes a strategiilor de politică externă ale României”. 

De asemenea a primit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler (2008) „în semn de apreciere deosebită pentru înaltul profesionalism, dăruirea şi devotamentul dovedite pe timpul activităţilor de pregătire, organizare şi desfăşurare a Summitului NATO de la Bucureşti”. Sorin Ducaru vorbeşte limbile germană, engleză şi franceză.

Citeste si: Ioan Talpeş, despre tensiunile româno-maghiare: „Ne apropiem iar de un martie 1990. Sunt două grupuri majore de presiune în zona secuiască“

Ora marilor dezvăluiri cu Ioan Talpeş, fost şef SIE, la Adevărul Live: Cine şi ce a ştiut în România despre închisorile CIA?

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite