Un nou focar de pestă porcină în Alba. Virusul ar fi fost adus pe încălţăminte de proprietarul porcilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Alba au descoperit un nou foca de pestă porcină în localitatea Boz, la limită cu judeţul Sibiu. Au fost luate primele măsuri.

Astfel, Unitatea Locală de Decizie a Centrului Local de Combatere a Bolilor al judeţului Alba, reunită în şedinţă vineri 10 ianuarie 2020, a adoptat Decizia nr.1/10.01.2020, prin care s-a aprobat Planul de măsuri pentru combaterea focarului de pestă porcină africană aflată în localitatea Boz, comuna Doştat.

Trei porci domestici au murit în zona satului Boz şi este posibil ca boala să fi fost adusă pe încălţăminte de proprietarul lor, de la o altă exploataţie, de pe câmp sau din pădure, unde sunt mistreţi purtători. Cei trei porci au fost îngropaţi sub supraveghere. De asemenea, furajele folosite au fost îngropate şi toate materialele de unică folosinţă au fost distruse. Clădirile şi utilajele au fost curăţate şi dezinfectate.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Alba au transmis că a fost instituită o zonă de protecţie cu o rază de cel puţin 3 kilometri, ea însăşi înscrisă într-o zonă de supraveghere cu o rază de 10 kilometri. În prezent, localitatea Boz se află în zona de protecţie, iar localităţile situate în zona de supraveghere din judeţ sunt: Vingard, Ungurei, Doştat, Şpring, Carpen, Draşov; Cunţa.

”Reprezentanţii instituţiilor nominalizate, autorităţile publice locale (unităţile locale de sprijin), precum şi proprietarii exploataţiilor de animale, vor duce la îndeplinire de urgenţă măsurile stabilite prin Planul de Măsuri, în mod permanent până la reevaluarea stării epidemiologice actuale”, a precizat prefectul Nicolae Albu.

Potrivit DSVSA Alba, la sfârşitul anului 2019 a fost stins focarul de pestă porcină africană din localitatea Goieşti, comuna Vidra, primul izbucnit în judeţul Alba, la doi porci dintr-o gospodărie. Rezultatele pentru examenele clinice şi serologice, în cazul porcilor din zona de protecţie au fost negative, iar animalele aflate în zona de supraveghere fuseseră clinic sănătoase. 

Până în prezent au fost diagnosticate 4 cazuri de PPA la mistreţ, dintre care unul pe Fondul de Vânătoare 44 Ohaba şi trei pe Fondul de Vânătoare 36 Berghin. Orice mişcare a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.

Citiţi şi:

 

FOTO Probleme pe autostrada A1 în zona scufundată în 2015. CNAIR a anulat 5 licitaţii pentru expertize şi lucrări. Solicitarea Comisiei Europene

 

Serviciul medical gratuit pentru copiii românilor din ţară şi din diaspora. Câte consultaţii s-au acordat prin PEDITEL 1791

 

Percheziţii la două primării din Alba în cadrul unui dosar cu ramificaţii în 25 de judeţe ce vizează infracţiuni de fals şi abuz în serviciu

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite