Peste 60 de sancţiuni aplicate de inspectorii ITM Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii ITM Alba au aplicat peste 60 de sancţiuni societăţilor comerciale din judeţ care nu au angajat personalul cu contract sau celor care nu au respectat normele de protecţie a muncii.

„Combaterea muncii nedeclarate reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului, motiv pentru care la nivel naţional precum şi în plan teritorial s-a decis organizarea în fiecare săptămână din fiecare lună a acestui an, a unei campanii pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală“, a spus Puiu Horaţiu, inspector şef  ITM Alba.

Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii au controlat 90 de societăţi comerciale din Alba.

Pentru neregulile găsite au dat 32 de sancţiuni dintre care 16 avertismente şi 16 amenzi în valoare de 49.000 lei. 13 persoane au fost găsite fără forme legale de angajare.

În ceea ce priveşte respecxtarea normelor de protecţie a muncii, inspectorii ITM Alba au controlat 141 de firme.

30 dintre acestea au fost sancţionate, iar opt amendate cu 27.500 lei.

 

 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite