Mioara Pop trăieşte printre cărţi de trei decenii

Mioara Pop şi-a dedicat viaţa cărţii. Din 1982 până în 1990 a lucrat ca bibliotecară, iar din 1990 până în prezent este directoare Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga“.

Mioara Pop este pe jumătate olteancă, pe jumătate maramureşancă. A copilărit în Baia Mare şi a avut norocul să se nască într-o familie modestă din care a crescut ca intelectual. „Formarea mea ca om ţine de Maramureş. De acolo am moştenit starea de calm şi linişte“, a spus Mioara Pop. A absolvit facultatea de filologie la Timişoara şi timp de 4 ani a profesat ca şi dascăl.

„La Alba Iulia am ajuns prin repartiţie după terminarea facultăţii. Am predat la Roşia Montană din 1978 până în 1982“, a precizat bibliotecara. Nevoia de a fi lângă familia pe care şi-a întemeiat-o a împins-o pe fosta profesoară să părăsească şcoala. Din momentul din care a părăsit catedra Mioara Pop s-a angajat la biblioteca judeţeană.

„Am fost bibliotecară până în 1990. E o viaţă de om. Este extraordinar să trăieşti printre cărţi. Aceşti ani petrecuţi în bibliotecă sunt cei mai frumoşi“, a spus Mioara Pop. Acesta susţine că nici meseria de dascăl nu a fost departe de sufletul său, însă descoperind universul cărţilor s-a regăsit pe sine însăşi. „Odată ce intri în lumea cărţii şi a echilibrului pe care ţi-l dă muncă aici foarte greu te desprinzi“, a completat directoarea.

„Nu există cărţi urâte sau frumoase“

Tânăra de atunci a venit la bibliotecă cu imaginea instituţiei pe care o avea ca elev, student. „Nu ştiam munca din spatele faţadei şi am venit temătoare. Munca de bibliotecar nu este spectaculoasă, dar este foarte frumoasă“, a afirmat Mioara Pop. A rezistat în tot aceşti ani pentru că a iubit cartea. „Dacă nu îţi place cartea şi la propriu şi la figurat, nu ai ce căuta în bibliotecă. Trebuie să ai simţul cărţii şi al scrisului, al cititului. Ca bibliotecar trebuie să ştii să citeşti pe diagonală, să iei act de existenţa cărţii, să fii capabil să dai o relaţie despre carte“, a spus bibliotecara.

Cu toate că a lucrat în slujba cărţii aproape trei decenii, Mioara Pop iubeşte cărţiile în mod egal. „Nu există cărţi care îmi sunt mai dragi sau mai puţin dragi. Nu există cărţi urâte sau frumoase, ci oameni care le citesc şi oameni care nu le citesc“, a afirmat directoarea. Este convinsă de puterea cărţii.

„Toţi datorăm ceva cărţii. Cu cartea ne formăm. Cartea nu va fi niciodată „bătută“ de calculator. Cartea are solemnitate, îţi oferă o aristocraţie a lecturii, pe când calculatorul îţi dă simpla informaţie. Citind te simţi contemporan cu cel care a scris-o, îţi vin idei, preiei idei, cuvinte. Un om care trece printr-o bibliotecă nu o să aibă probleme de exprimare de atitudine“, a povestit Mioara Pop.

După aproape 30 de ani, imagine bibliotecii albaiuliene a suferit multe schimbări. Depozitul de carte care exista în urmă cu aproximativ 30 ani, s-a transformat într-o bibliotecă activă. „Am fost numiţi biblioteca fără uşi. Nu avem sistem de depozit. Omul are acces până la ultima carte. Ne-am transformat în oameni care duc cartea spre cititori fie prin manifestări culturale sau publicaţii“, a afirmat directoarea.

Mai citesc oamenii astăzi?

M.P.: „Faptul că oamenii nu mai citesc este o falsă problemă. Târgul de carte de anul trecut a dovedit un foarte mare interes pentru carte. A adus mai mulţi participanţi decât toate evenimentele culturale ale judeţului într-un an. Da, există categorii care nu citesc, dar asta este o problemă care pleacă din familie şi şcoală. Astfel de situaţii existau şi acum 20 ani“.

Ce satisfacţii deosebite v-a oferit meseria?

M.P.: „Cele mai mari satisfacţii le-am avut la întâlnirea cu românii de peste graniţă. Acolo există un deosebit cult al limbii şi al cărţii. Apoi sunt marile personalităţi pe care le-am cunoscut: academicieni, profesori pe care îi ştiam din cărţi ca studentă sau simplu cititor. Era parcă ireal să stai faţă în faţă cu oameni ai căror cărţi mi-au fost cursuri de căpătâi“.
   
Ce-i place: „Îmi plac lucrurile frumoase, parfumurile, bijuteriile, călătoriile. Sunt o mare amatoare de călătorii. Şi dacă ar fi să am un regret, este acela că n-am călătorit cât aş fi vrut. Sunt un om curios din fire. Îmi place să văd şi să ascult. Dacă am prilejul să recepţionez ceva nou sunt un om fericit“.

Ce nu-i place: „Violenţa de nici un fel, de la limbaj până la cea fizică. Nu îmi plac lucrurile şi faptele urâte. Detest nerăbdarea sau cuvintele urâte şi oamenii care le rostesc. Nu îmi plac oamenii fără cultură cu care nu se poate purta un dialog normal“.