Ministerul Mediului înlocuieşte programul „Casa Verde” cu finanţări pentru montarea de panouri fotovoltaice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul ”Casa Verde” a fost înlocuit de Ministerul Mediului cu altul care prevede alocarea a 100 de milioane de euro pentru montarea de celule fotovoltaice. 26.000 de familii, care ar putea beneficia de finanţare, vor deveni mici producători de energie electrică.

Ministrul Mediului a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că în perioada următoare se va aproba ghidul de finanţare privind montarea de celule fotovoltaice în gospodării. ”Acel program pe care îl cunoşteaţi, Casa Verde, e înlocuit cu programul de montare de panouri fotovoltaice, avem 100 de milioane de euro, astfel încât, 26.000 de gospodării vor putea să beneficieze de această finanţare. Asta înseamnă montarea de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 3 kilowaţi. Asta înseamnă un mare ajutor şi pentru încălzire şi pentru încălzirea apei calde şi pentru folosirea aparatelor electrocasnice cu producerea curentului electric de către aceste celule fotovoltaice şi încă un câştig pentru persoanele care vor accesa aceste fonduri va fi faptul că va deveni un mic producător de energie electrică deoarece curentul electric produs suplimentar va intra în reţeaua naţională”, a spus ministrul Mediului.

Graţiela Gavrilescu a adăugat că este convinsă că un număr foarte mare de cetăţeni vor accesa acest program, la fel cum a fost accesat şi programul Casa Verde.

”În acelaşi timp, pentru că vorbesc de celule fotovoltaice şi pentru că suntem în an Centenar, din respect faţă de înaintaşii noştri, m-am gândit încă din 2015, la gospodăriile care nu au curent electric, care sunt văduvite de alimentarea la o sursă de curent electric. Asta înseamnă şi o lipsă de informare pentru că nu au posibilitate să cunoască ce se întâmplă în jurul lor, cum de altfel nu posibilitate să folosească un frigider sau altă aparatură electronică sau electrocasnică. Împreună cu Ministerul Energiei vom lansa în perioada următoare ghidul de finanţare pentru 9.000 de unităţi locative, respectiv de gospodării, pentru montarea tot de celule fotovoltaice. proiectul se numeşte Centenarul Luminii”, a spus Graţiela Gavrilescu. Ministerul a adăugat că îşi doreşte ca primele celule fotovoltaice să fie montate anul acesta.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite