FOTO Autoturism prăbuşit într-o prăpastie din Apuseni. Trei membri ai unei familii au scăpat cu viaţă

FOTO Autoturism prăbuşit într-o prăpastie din Apuseni. Trei membri ai unei familii au scăpat cu viaţă

Maşina prăbuşită în prăpastia din Apuseni

O familie din Alba a scăpat ca prin minune cu răni uşoare după ce maşina în care se aflau s-a prăbuşit într-o prăpastie din Apuseni.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Potrivit IPJ Alba, la data de 25 septembrie 2019, în jurul orei 15.50, în urma unui apel prin 112, poliţiştii din Zlatna au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier ce a avut loc pe DN 74, la kilometrul 53, între Zlatna şi Abrud.

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 42 de ani, din comuna Poiana Vadului, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra acestuia, răsturnându-se în afara carosabilului, în albia râului Izvorul Ampoiului, la o diferenţă de nivel de aproximativ 3 metri.

În urma accidentului, o femeie de 27 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spital, fără să rămână internată. Conducătorul auto au fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ.



Ştirea iniţială:
Membrii familiei au avut norocul ca imediat după producerea accidentului, un echipaj de jandarmi să treacă pe drumul naţional. Şoferul cerea sprijinul pe marginea drumului.
 
Jandarmii au oprit imediat, iar bărbatul le-a povestit că a derapat cu maşina într-o curbă periculoasă şi s-a răsturnat într-o prăpastie. Acesta era de loc din Poiana Vadului şi se deplasa împreună cu soţia şi fetiţa acestora, pe direcţia Zlatna-Abrud. Jandarmii au coborât imediat la locul unde se afla familia bărbatului, o zonă foarte greu accesibilă, iar soţia acestuia sângera la braţ şi acuza dureri de cap şi de spate.
   

Maşina era răsturnată iar victimele nu au mai putut găsi telefoanele mobile pentru a solicita sprijin. Jandarmii au apelat serviciul unic de urgenţă 112, iar familia a fost preluată şi transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: