Oraşul-laborator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie de tehnologie din SUA construieşte în New Mexico o urbe care va fi folosită doar pentru experimente ştiinţifice. Controlul traficului, alimentarea inteligentă cu electricitate sau maşinile fără şofer vor fi testate într-un laborator ştiinţific de 110 kilometri pătraţi, conceput ca un oraş adevărat.

„Centrul pentru Inovaţie, Testare şi Evaluare" (CITE) din deşertul New Mexico, SUA, va fi un oraş care nu va fi locuit niciodată şi unde se vor testa tehnologii avansate, necesare unei aglomerări urbane, ca de pildă controlul traficului, reţele „inteligente" de energie electrică, securitate computerizată sau vehicule fără şofer, informează „The Daily Telegraph". 

Compania care construieşte oraşul din mijlocul deşertului, Pegasus Global Holdings, cu sediul în Washington, intenţionează să cheltuiască pe întregul proiect peste 200 de milioane de dolari (aproximativ 162 de milioane de euro) în următorii trei ani. Reprezentanţii firmei susţin că CITE este conceput ca „un oraş de mărime medie tipic american, cu infrastructură rutieră, cartiere periferice, comunităţi rurale şi localităţi limitrofe. 

Termen de finalizare: 2014

Firme, universităţi şi laboratoare guvernamentale sunt aşteptate să plătească bani frumoşi pentru privilegiul de a-şi testa invenţiile în CITE. Pentru o evaluare precisă a modului în care noile tehnologii vor funcţiona în oraşele reale, urbea-fantomă trebuie construită cât mai aproape de autentic. „«Centrul pentru Inovaţie, Testare şi Evaluare» va avea o reţea de autostrăzi de mare viteză, infrastructură rutieră complexă şi drumuri periferice care vor permite testarea celor mai noi tehnologii în domeniul «trasporturilor inteligente», care avansează rapid în Europa şi Asia", a comunicat Pegasus.

Susana Martinez, guvernatorul statului New Mexico, a aplaudat construirea oraşului-laborator, demers care va crea peste 4.000 de noi locuri de muncă în zonă. „Suntem bucuroşi să oferim resursele, terenul şi forţa de muncă necesare pentru a transforma acest proiect într-un succes. Suntem, de asemenea, dispuşi la o colaborare îndelungată cu Pegasus, dacă aceasta va contribui la dezvoltarea zonei", a spus Susana Martinez. În acest moment, compania Pegasus Global Holdings efectuează un studiu de fezabilitate ce va dura cinci luni. Dacă totul va merge conform planului, oraşul-laborator va fi funcţional din 2014.

162 de milioane de euro va costa construirea oraşului-laborator din deşertul New Mexico.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite