Hărţuirea sexuală la locul de muncă: „Româncele fie sunt gâşte şi tac, fie sunt drăcoase şi rezolvă singure problema”

Hărţuirea sexuală la locul de muncă: „Româncele fie sunt gâşte şi tac, fie sunt drăcoase şi rezolvă singure problema”

Chiar dacă avem o legislaţie care protejează victimele în asemenea cazuri, nu există în România nicio condamnare cu închisoarea şi nici amenzile date nu au fost multe, iar asta pentru că plângerile din partea angajatelor sunt foarte puţine. FOTO asiapundits.com

Româncele pot recurge la soluţii legale pentru a se proteja de hărţuirea sexuală, dar foarte puţine cazuri ajung în instanţă. Angajatele care fac plângeri în acest sens sunt foarte puţine, iar asta pentru că se simt vinovate ori se tem că nu vor fi crezute, spun psihologii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legislaţia românească sancţionează hărţuirea sexuală la locul de muncă. Articolul 223 din Noul Cod Penal, capitolul Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale prevede că „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

Chiar dacă avem o legislaţie care protejează victimele în asemenea cazuri, nu există în România nicio condamnare cu închisoarea şi nici amenzile date nu au fost multe, iar asta pentru că plângerile din partea angajatelor sunt foarte puţine. 

În cei 17 ani de avocatură pe care îi am, cu specializare în drept penal, cazuistica de hărţuire sexuală pe care am întâlnit-o merge spre zero. Motivele: româncele fie sunt gâşte şi tac de de teamă să nu-şi piardă locul de muncă, fie sunt drăcoase şi rezolvă singure problema, fără a mai apela la instanţele judecătoreşti, spune avocatul Adrian Briscan.

Legea mai prevede că, în lipsa unei plângeri, nu se poate pune în mişcare acţiunea penală împotriva agresorului. În cele mai multe cazuri, agresorul se află pe o poziţie de putere, el fiind adesea o persoană cu funcţie superioară, de conducere. „Hărţuirea este prea puţin despre sex, cât mai degrabă despre putere”, crede avocatul Adrian Briscan.

Probele care sunt acceptate

Hărţuirea sexuală poate lua diverse forme, de la atingeri şi mângâieri (hărţuire fizică), comentarii nedorite legate de viaţa privată (hărţuie verbală) şi până la ameninţări cu pierderea locului de muncă sau cu refuzarea promovării/creşterii salariale în cazul respingerii avansurilor sexuale (hărţuire Quid pro quo). Ea poate fi directă, prin agresiuni verbale şi fizice, sau indirectă, prin comportamente care izolează, discriminează sau exclud persoana în cauză pe motiv de rol-sex.
De la declaraţii, înscrisuri, fotografii, expertize, filmări video şi audio, există multe materiale acceptate ca probe în instanţe. „Martorii, e-mailurile care nu au un conţinut legat de serviciu, sms-urile şi înregistrările audio sau video sunt utile în cazul unei hărţuiri sexuale”, mai spune avocatul.

În vreme ce în ţări precum Marea Britanie sau SUA, femeile nu ezită să reclame cazurile de hărţuire sexuală la locul de muncă, în România, femeile preferă să le treacă sub tăcere. „Adesea, ele nu îşi cunosc drepturile. În SUA există multe organizaţii care protejează femeile aflate într-o asemenea situaţie şi le pun la diispoziţie asistenţă juridică gratuită. La noi, nu există un spaţiu în care drepturile unor categorii de persoane să fie discutate”, crede avocatul Adrian Briscan. 

Femeile hărţuite aleg adesea răul cel mai mic

Psihologul Keren Rosner punctează la rândul ei că victimele hărţuirii sexuale din România se simt neputincioase, în primul rând, pentru că nu se consideră cu adevărat sprijinite de legislaţie. Apoi, evident, apare tema de a-şi pierde locul de muncă, „pentru că există cazuri în care un refuz implică şi consecinţe de acest gen, pe lângă faptul că sunt sancţionate, criticate, li se dă mai mult de muncă şi ajung să trăiască tensiuni mai mari chiar decât hărţuirea sexuală în sine“, explică Rosner.
„Adesea, femeile aflate în această situaţie aleg răul cel mai mic, alteori se tem că nu prezintă credibilitate dacă povestesc prin ce trec. Am întâlnit la cabinet cazuri de persoane care îşi aduceau argumente că tot ceea ce se întâmplă este în închipuirea lor, că ele sunt cele care invită la hărţuire sau la aceste comportamente, că doar ele sunt cele care interpretează într-un anumit fel respectivele derapaje“, precizează psihologul.

Portretul agresorului

Persoanele care obişnuiesc să hărţuiască dezvoltă adesea o tehnică aparte, rafinată: au comportamente diferite în contexte diferite. Astfel, Rosner precizează că poate fi un agresor care se prezintă în public şi în familie ca o persoană serioasă, în timp ce cu angajatele, în particular, sa va manifesta cu totul altfel.

„În cazuistica recentă am întâlnit o angajată convinsă că nimeni nu o va crede că este hărţuită de şef, pentru că şeful ei era un domn care trecea drept un familist convins. Şi este o reacţie de înţeles pentru că în cazul acestor hărţuitori duali poate să apară negarea. Tocmai de aceea este atât de dificil de dovedit hărţuirea sexuală, pentru că este vorba de cuvântul agresorului împotriva cuvântului victimei, fără alţi martori sau dovezi concrete“, spune Rosner.

Calvarul trăit de victimă

Din  punct de vedere psihologic, femeia hărţuită trece printr-un adevărat calvar. Pe de o parte se simte neputincioasă, pe de altă parte este deranjată, speriată şi furioasă din cauza avansurilor primite de la un coleg sau de la un şef. Începe să meargă cu groază la un serviciu care îi făcea plăcere, pentru că nu ştie cum să evite persoana respectivă. Se simte prinsă într-o capcană. 

Când apare refuzul în faţa avansurilor, victima ajunge să trăiască tot timpul cu teama unor consecinţe: că va fi dată afară, ca va fi presată şi pusă în situaţii dificile încât va renunţa de bună voie la un loc de muncă important pentru ea. Nu se mai poate concentra la ceea ce are de făcut, nu mai dă randament, deci nu mai poate avansa şi nu mai primeşte recunoaştere pentru calitatea muncii sale, îi este jenă să dea ochii cu hărţuitorul, să-i răspundă, nu ştie cum să se poarte ca să nu-l jignescă sau ca să nu-şi agraveze situaţia, îi este ruşine de ceea ce vor crede colegii, toate aceste gânduri se învălmăşesc în mintea victimei hărţuirii, atrage atenţia Rosner.


Ce trebuie să înţeleagă femeile

Psihologul Keren Rosner atrage atenţia că atunci când o femeie este victimă a hărţuirii sexuale trebuie să vorbească despre asta şi că nu este o ruşine ca o angajată să arate bine sau să se îmbrace într-un anumit fel. „Cazurile răsunătoare din Occident de hărţuire sexuală au avut succes atunci când mai multe femei s-au unit şi au vorbit despre ceea ce li s-a întâmplat la locul de muncă, unde un hărţuitor este cunoscut de angajate ca agresor. Atunci când se unesc, femeile nu mai pot fi ignorate şi trebuie luate măsuri într-un fel sau altul“, precizează aceasta.  
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: