FOTO Cum ar arăta desenele copiilor transpuse în viaţa reală?
0Desenele din copilărie ale unui artist olandez i-au servit acestuia drept inspiraţie pentru un proiect inedit, pentru care a refăcut câteva din schiţele făcute chiar de el pe când avea 4 ani.
Copilului Telmo Pieper îi plăcea să deseneze, iar printre operele artistului, pe atunci în vârstă de 4 ani, se numără o muscă, o balenă şi un urs. Pieper, originar din Rotterdam, are astăzi 25 de ani şi a folosit desenele din copilărie pentru realizarea noului său proiect: o serie de picturi digitale prin intermediul cărora desenele stângace din copilărie „prind” viaţă.
Împreună cu colegul de breaslă şi prietenul său, Miel Krutzmann, artistul contemporan şi creatorul de imagine Telmo Pieper face parte din duo-ul artistic „Telmo Miel”.
Picturile digitale sunt o formă de manifestare a artei, în care tehnicile tradiţionale de pictură sunt aplicate cu ajutorul dispozitivelor digitale.
Rechinul desenat în copilărie de artistul olandez, recreat pe calculator
Ursul diform
Fluturele desenat de Telmo pe când avea doar 4 ani
Melcul căruia artistul i-a dat viaţă pe calculator
Muscă, aşa cum o vedea artistul atunci când era copil
O maşină neagră
O pasăre imaginată de micul Pieper