„După ce am slăbit 30 de kilograme am avut curajul să-mi fac prima prietenă“
0
„Gurmand, sedentar şi retras”, aşa se descrie Cristian în perioada în care avea 111 kilograme. După ce a dat jos peste 30 de kilograme, nu a devenit doar mai suplu, ci şi mai popular şi sigur pe sine. Printr-un corp nou, modelat la sălile de sport, Cristian a stârnit invidia colegilor, dar şi-a atras şi prima iubită.
„13, 14, 15… Asta a fost ultima serie de abdomene“, îmi spune Cristian care - deşi a transpirat – e convins să se antreneze mai departe. „Ce ai lucrat azi, Cristi?“, îl întreb curioasă. „Spate, biceps şi triceps. Le combin aşa pentru că intră mai multe grupe de muşchi”, răspunde, în timp ce-şi trage răsuflarea.
Pe Cristian l-am cunoscut în urmă cu doi ani la o sală de fitness din centrul capitalei. Am început să vorbim din prima despre tipuri de exerciţii şi alimentaţia corectă după antrenament, subiect la ordinea zilei într-o sală. E prietenos, dar şi norocos. Cu 80 de kilograme la înălţimea sa de 1.87 aş fi zis că fie se antrenează din copilărie, fie are un metabolism rapid, pe un fond genetic favorabil.
De fapt, Cristian a fost gras, „mai mult decât gras“, după cum spune chiar el. În urmă cu patru ani avea 111 kilograme, era „tocilarul clasei“, tipul din prima bancă ce-şi ajuta colegii la teme, dar care, în realitate, nu avea mulţi prieteni. Însă toate până într-o zi când - nemulţumit de propriul corp şi dezarmat de reacţiile celor din jur - a spus stop.
„Mama, care mergea la sală de 6 luni, mi-a zis: «Hai, mâine te duc acolo, îţi fac abonament!». Nu voiam să mă duc, mi-era ruşine că o să râdă lumea de mine, că se uită la mine că sunt gras, dar până la urmă m-a convins“, îşi aminteşte el. Şi a început a doua zi, cu toate că nimeni nu a avut încredere că va duce la bun sfârşit ceea ce şi-a propus.
„În prima lună a fost foarte rău. Mă mişcam greu, abia mă târam pentru că nu mai făcusem sport înainte. Mi se părea că o să cad după banda de alergat şi nu lucram deloc cu greutăţi. Ulterior antrenorul mi-a zis că nu a crezut că mă mai întorc“, povesteşte acum cu zâmbetul pe buze.
La 20 de ani, Cristian a devenit conştient că schimbarea nu se va produce peste noapte, iar toată povestea cu răbdarea şi perseverenţa în ceea ce-ţi propui să faci, nu este un mit. „Mi se părea că nu se observă absolut nimic, nu slăbeam şi parcă totul era făcut degeaba“, spune Cristian. „Dar apoi mi-am zis: «Ce am de pierdut, până la urmă?»“.
[Cristian a cunoscut-o pe Ana (stânga) când a început procesul de remodelare fizică]
„Mi-am luat un antrenor personal care m-a sfătuit ce exerciţii să fac şi ce să mănânc”, îmi povesteşte. Însă cea mai mare provocare a fost să renunţe la „alimentele care fac rău“. „Mi-am reglat alimentaţia, nu am mai mâncat dezordonat. Dacă în mod normal mâncam multă pâine, multe sandwich-uri şi prăjituri, după ce am început le-am înlocuit cu salată, piept de pui şi ouă“, spune el.
Treptat, obiceiul a devenit un stil de viaţă. Unul care presupune mai multă responsabilitate şi eforturi continue. Slăbitul nu a însemnat doar muncă fizică şi antrenamente aproape zilnice, ci şi muncă emoţională şi mai ales motivaţie ca să ajungă acolo unde şi-a propus.
„Trăgeam de mine, asta făceam. Am zis că dacă vreau să fac ceva trebuie să continui, să nu mă las, că treaba nu se obţine aşa uşor“, îşi aminteşte Cristian de primul an de studenţie, în care a reuşit să slăbească peste 30 de kilograme. Totul mergea potrivit planului, până când organismul a început să riposteze.
„Aveam probleme cu stomacul şi colonul. Slăbisem undeva până la 78 kg şi mi-am făcut analizeze să văd cum stau. Mi-au ieşit colesterolul sub limită, lipidele sub limită, glicemia era - şi o am şi acum - foarte scăzută“. Precaut, Cristian şi-a dat seama că nu trebuie să-şi bată joc de sănătatea sa, dar nici de eforturile depuse din greu, motiv pentru care a început să ia suplimente nutritive care să-l mai „întremeze“ puţin.
Astăzi, cu mici oscilaţii de 2, 3 kilograme, Cristian reuşeşte să se menţină la greutatea de 78 de kilograme. Victorie, adică. Victorie posibilă prin disciplină, mese regulate şi sport. „Mă antrenez cinci zile pe săptămână. La sala de fitness vin de patru ori pentru masă musculară şi alternez cu aerobic şi dans ca să mai ard calorii. Uneori, în weekend mai alerg prin Parcul Tineretului“.
Odată cu pierderea kilogramelor, Cristian a câştigat personalitate. La cei 24 de ani, vorbeşte despre el la persoana a treia, ca şi cum ar fi vorba despre altcineva. „Cristian de acum 4 ani era mult mai retras, cu mult mai multă frică de a interacţiona cu oricine. Tot timpul mi se părea că oamenii se uită la mine altfel din cauza felului în care arăt“, îmi povesteşte. Acestă credinţă a avut şi un temei. „Foarte mulţi colegi făceau glume, râdeau pe seama asta că eu învăţam bine şi mai eram şi gras. Se purtau foarte urât cu mine şi făceau mişto. De asta nici nu prea vorbeam, dacă cineva îmi cerea ajutor îl ajutam, dar în general la asta se rezuma totul“, mărturiseşte el.
Odată ce a slăbit a ajuns în centrul atenţiei. „Unii m-au observat, alţii m-au felicitat, m-au întrebat ce am făcut, am început să vorbesc cu mai multe fete din facultate“, îşi aminteşte cu entuziasm. „Am început să fiu mai al dracului şi să nu-i mai ajut. Am devenit mai înfumurat, dar şi mai sociabil, iar acum pot să intru în vorbă mai uşor cu cineva. A fost o schimbare legată în special de siguranţa de sine“, a constatat el.
„M-am schimbat fizic, dar m-am schimbat şi eu. Înainte îmi puneam o barieră ca să nu-şi bată lumea joc de mine, dar am început să-mi cer drepturile mai mult“, analizează Cristian.
O schimbare importantă a fost şi cea din plan sentimental. „Am început să-mi fac şi mai mult curaj, pentru că aveam probleme cu siguranţa de sine. Mi-am făcut prima prietenă la 21 ani şi suntem împreună şi acum.“
[Cristian (stânga) este mândru de corpul lui acum]
Anul acesta i-a adus şi alte schimbări. După ce a absolvit Facultatea de Farmacie cu Magna Cum Laudae, s-a angajat într-o farmacie şi s-a mutat cu iubita lui într-un apartament. „Vreau să-mi iau şi doctoratul şi să lucrez ca profesor, simt că am ceva de spus în meseria asta“, îmi spune Cristian care – pe lângă sfaturile de nutriţie din timpul antrenamentelor, îmi spune acum şi bancuri.
Povestea lui este doar un exemplu despre modul în care înfăţişarea ne influenţează stima de sine şi relaţiile cu ceilalţi, reuşind – de cele mai multe ori – să ne schimbe şi viaţa. Într-o societate ce pune preţ pe înfăţişare, trupul este actorul principal ce ne conectează cu lumea externă şi ne formează o primă impresie.
Despre această problemă au discutat generaţii de sociologi care consideră că într-o societate competiţională în care aşteptările sunt tot mai ridicate, un trup tonifiat şi musculos este garanţia succesului. Corpul este ambalajul fiecăruia, dar şi cartea de vizită ce ne recomandă în ochii celorlalţi pentru a fi acceptaţi, iubiţi sau criticaţi.
Se încarcă comentariile...
