Au consolidat casa bunicii şi i-au adăugat un etaj şi o mansardă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Această locuinţă din Bucureşti, zona Arcul de Triumf, s-a transformat mai ceva ca Cenuşăreasa. Casa bunicii, aşa cum o numesc proprietarii, a fost updatată cu un etaj şi o mansardă, iar modificările au respectat amprenta construcţiei vechi, de 56 metri pătraţi. A rezultat o vilă elegantă şi primitoare, în care fiecare nivel răspunde nevoilor celor trei locatari, părinţii şi un adolescent.

Adolescentului îi revine mansarda, părinţilor etajul unu, iar parterul este un spaţiu comun.

Proprietarii, o familie de antreprenori, au fost motorul acestui proiect, în care s-au implicat 100%. După ce au locuit mai bine de zece ani în casa bunicii, moştenită de unul dintre proprietari, cei doi au decis că e timpul să o adapteze nevoilor actuale. Pentru transformarea casei au apelat la designerul Ciprian Sipoş.

”Proprietarii erau legaţi sufleteşte de casa bunicii, care însă devenise neîncăpătoare în ultimii ani. Din acest motiv au transformat-o într-o locuinţă mai mare, păstrând în acelaşi timp amintirile locului. Unele zone exterioare au fost incluse în noul proiect, cum ar fi un spaţiu de depozitare, care a devenit terasa casei", spune designerul.

Transformare de la A la Z

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Pentru ca reconversia să aibă loc, fundaţia casei bătrâneşti, din care au fost păstrate doar zidurile de susţinere, a fost consolidată. Peste acestea au fost ridicate etajul unu şi mansarda, folosindu-se o structură uşoară, din lemn.

Parterul este compus din bucătărie, living, baie şi o zonă de depozitare. La etaj există un dormitor, o baie şi un dressing, iar la mansardă - un dormitor, o zonă de studio, relaxare & dressing şi o baie.

Amenajarea interioară a pornit de la ideea ca livingul şi dormitoarele să fie spaţii colorate, în nuanţele preferate ale celor trei locatari. Casa scării a fost tratată asemeni unei mici galerii de artă în alb şi negru, în timp ce bucătăria şi băile sunt în culori neutre. Designerul a folosit piese de mobilier şi accesorii din registre diferite, iar rezultatul este un mix de eleganţă, culoare şi confort.

„Culorile şi mixul de texturi folosite dau unicitate acestui proiect.”

Spaţii ample, culoare şi poveşti din Narnia

Imagine indisponibilă

Să le luăm pe rând. La parter, pentru a crea impresia de spaţiu mai mare, dar şi pentru a susţine ideea de loc dedicat socializării, bucătăria a fost despărţită de zona de zi prin uşi franţuzeşti, ce lasă spaţiile să comunice.

Livingul este asociat de proprietari cu ideea de spaţiu de vacanţă, de socializare. Aici, amplasarea mobilierului este ca o invitaţie deschisă la discuţii, şi nu neapărat pentru privit la televizor. Pardoseala este placată cu marmură, montată astfel încât să dea puţin dinamism interiorului. Zona de zi are o deschidere largă către casa scarii, ce a fost dublată faţă de cât era iniţial. Ideea principală a acestei modificări vine tot în sprijinul conceptului de spaţii largi, aerisite.

Continuarea articolului, aici

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite