Întâlnirile spirituale, noua metodă de „agăţat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un psihoterapeut britanic a inventat o metodă inedită de a organiza întâlniri pentru cei aflaţi în căutare de parteneri: o combinaţie între meditaţie şi conversaţie. Jurnalista britanică Christine Ottery a experimentat pentru „The Guardian" conceptul de „deep dating".

Christinei i s-a părut ciudat ca un bărbat pe care-l vedea prima dată în viaţă, aşezat ca şi ea pe un covoraş întins pe podeaua unei mansarde din nordul Londrei, să-i mângâie faţa cu mâinile. S-a simţit vulnerabilă, dar într-un mod plăcut, pentru că era prima dată când era atât de intimă cu un străin, în faţa altor 20 de străini aflaţi în căutare de partener.

Participanţii au făcut apoi schimb de parteneri, au executat exerciţii pentru a-şi sincroniza respiraţia, au dansat. Ghidul lor în această lume este John Hawken, un psihoterapeut care predă de 20 de ani filosofia tantra şi care a inventat conceptul de „deep dating", o combinaţie între „speed dating", întâlniri rapide în care potenţialii partenerii petrec doar câteva minute stând de vorbă, şi practicile tantrice.

Trebuie să fii o persoană deschisă la minte pentru a încerca „întâlnirile tantrice", crede jurnalista de la „The Guardian", pentru că atunci când este rostit cuvântul tantra, cei mai mulţi se gândesc la cântăreţul Sting şi poveştile despre maratoanele sexuale care durează opt ore. „Înainte de toate, lăsaţi-mă să vă spun: gestul cu cea mai pronunţată conotaţie sexuală pe care l-am făcut a fost să ne ţinem de mână", povesteşte Christine.

Priviri şi atingeri

Hawken descrie conceptul ca pe o modalitate de a crea o legătură imediată între oameni, dar care să aibă şi o semnificaţie. El a identificat o nişă pe piaţa întâlnirilor organizate, care creează frustrări participanţilor. „Se pun mereu aceleaşi întrebări. De unde eşti? Cu ce te ocupi?", spune Hawken.

Teoretic, „deep dating", aceste întâlniri spirituale organizate de Hawken, elimină conversaţia banală şi o înlocuiesc cu un ritual de atingeri şi priviri.

În cea mai mare parte a timpului, participanţii trebuie să se uite ochi în ochi. Ceea ce Christine descrie ca înspăimântător şi eliberator în acelaşi timp. „E ca şi când ai înota dezbrăcat în ochii celuilalt".

Dar, pe lângă dansul privirilor şi câteva atingeri inocente, faptul că nu trebuie să faci conversaţie cu cineva necunoscut creează o atmosferă surprinzător de relaxată. După ce fiecare îşi termină ritualul, discută despre ce s-a întâmplat. Hawken spune că acest tip de întâlnire poate dezvălui foarte rapid tot ce trebuie să ştii despre un pretendent: dacă ştie să asculte, dacă îl interesează persoana ta, dacă poate să-şi exteriorizeze sentimentele. 

Chiar funcţionează?

La finalul întâlnirii, fiecare participant alege de la cine vrea să primească e-mailuri pentru a continua discuţiile. Nu există însă nicio garanţie că asta se va întâmpla, spune Christine, dar experienţa întâlnirilor spirituale a fost cu siguranţă inedită.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite