Scurt îndrumar de neîncredere

Vreo 15 ani de publicitate m-au făcut însă să înţeleg că ceea ce văd nu are nici o legătură cu ceea ce capăt în fapt.

Într-o epoca apusă în care lucrurile erau mult mai simple şi în care ţăranul încălţat cu opinci şi mirosind a vaci venea în fiecare dimineaţă să-i aducă boierului bucureştean pe uşa din dos a cuhniei, lapte proaspăt, iar pescarul de la Giurgiu ajungea, cu crapul în spinare, ultimul în Obor pentru ca avea de scos setcile întâi, într-o epocă aşadar în care eticheta alimentului era însuşi producătorul, oamenii păreau liniştiţi cu ceea ce puneau pe masă în după-amiaza tihnită a unei duminici de Sf. Arsenie. Între timp şi între timpuri, lucrurile au început să o ia agale pe cărările mai puţin ortodoxe ale globalizării, flancate bine din spate de uimitoarea invenţie numită maşinăria marketingului. Şi uite aşa la vreo 80 de ani de când Matache Măcelaru (omul nu piaţa) inventa din mişcări dibace de cuţit vrăbioara, dintr-un viţel crescut pe islazul Pantelimonului, am ajuns într-o societate în care aparent nimic nu este ceea ce pare şi în care eticheta tipărita cu cinci cenţi plus tva reprezintă garanţia maximă a calităţii.

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu am, n-am treabă dacă e prânz calc pragul vre-unei locante din drum, dacă e seară mă afund într-un stabilimet cu fason şi comentarii multiple în lumea virtuală iar dacă e duminică baletez ca o lebădă neagră printre tarabele pieţelor din urbe. În piaţă lucrurile par a sta mai convingătoare când vine vorba de originea controlată a mărfii. Aşadar la taraba cu brânză de Sibiu, vânzătorii, adeseori cu clop, par a avea chiar şi accent şi trăsături neaoşe. Vreo 15 ani de publicitate m-au făcut însă să înţeleg că ceea ce văd nu are nici o legătură cu ceea ce capăt în fapt. Astfel, cum pruncii află la o vârsta mult prea fragedă că Moş Crăciun nu e decât vecina de la 7 căreia i  s-a pus mustaţă de vată şi a evitat să se mai epileze o lună, tot aşa şi eu am aflat că pasta de dinţi nu albeşte instant dinţii, că spray-ul de subţiori nu atrage o armată de femei dereglate hormonal şi că portocala de pe eticheta sucului nu se regăseşte neapărat şi în conţinut. În aceeaşi linie am surprins şi un autohton sibian cu clop, cioban din tată în fiu, curat la suflet şi rapsod cu fluier în serile cu lună plină, că se urca, fără clop de data aceasta, într-un automobil cu patru cercuri şi numere de Bucureşti. E treaba lui ce maşină conduce dar nu am cum sa nu mă gândesc că şi Sibiul din care vine brânza lui s-ar putea să fie o mică făbricuţă, un Sc. Sibiul srl. cu sediul în Prelungirea Ghencea.  
Trecând peste şi mergând mai departe printre tarabele ţăranilor cu un pigment mult prea închis pentru obârşia noastră Traiano-Decebalească ( soarele câmpului e de vina!!!)) ajung la taraba cu peşte şi POS pentru carduri în care pescarul pieţar vinde dorada de la vărul lui din Grecia, crabi de la o cumnată din Singapore, creveţi prinşi de frate-su pe un vapor vietnamez şi în cele din urmă ultimul pe listă cu voia dumneavoastră Ion Iliescul Dunării de jos: crapul. Îl întreb de originea sănătoasă a crapului şi-mi răspunde că e bulgăresc de crescătorie. Păi bine domnule pescar, dar crescătorie cu îngrăşăminte chimice pentru  peşti avem şi noi. 
” E mai ieftin la ei şi mai bun”. Las la o parte epigonul lipovenesc şi mă îndrept precum condamnatul către un kil de ardei turceşti.

Situaţia în schimb devine puţin mai serioasă dacă nu mai gravă atunci când începi a trece pragul cârciumilor. În epoca printurilor rapide nu-i nimic mai uşor pentru un cârciumar decât să-şi facă un meniu apetisant pentru drumeţul înfometat, ce trage asudat la o masă din colţul cel mai umil al cârciumei sale. Şi uite aşa mergând din poartă în poartă am descoperit eu, in calitate de drumeţ lucruri mai puţin obişnuite. Cotlete de berbecuţ Noua Zeelandă - Mecca cotletelor de berbecuţ cum ar veni. Sigur că da, demne de încredere şi de gustat.  

Doar că preţul de 30 de lei pe porţie spune altceva decât recomandarea   
din meniu. Spune că Noua Zeelanda este de fapt o angajata nouă pe nume Zelanda a unei măcelarii vechi din Drumul Taberei. Ca om informat in ale importurilor de carne în România vă pot spune ca preţul kg de cotlete din Noua Zeelanda este la importator de 99 de ron + tva.  

Aşadar cârciuma în discuţie ori mergea in pierdere ( porţia avea 300
g) ori făcea marketing. La fel se întâmpla si 20 de străzi mai la deal unde vita de Argentina se vindea ieftin ca o centuristă la preţul de

40 de lei 400 de grame ( pt. cunoscători 1 kg vita argentiniană = cel puţin 100 ron+tva la importator). Si tot aşa din marketing în marketing mai afli că existş avioane private care aduc zilnic peşte proaspăt din ţari ale Mediteranei  ( mă întreb cât o mai merge litru de cherosen) sau că puiul bio este de fapt un pui Cocorico îmbrăcat de carnaval.

“E lung pământul, ba e lat dar ca Săgeata de bogat nici azi pe lume rege nu-i” spunea odinioară idilicul Coşbuc pe care daca ar fi sa-l parafrazam în ton cu eticheta timpului nostru am spune” E cel mai lung pământul dar mai lat de atât nu se poate, iar Săgeata are mai multe miliarde decât Gates”.