Moartea baghetei franţuzeşti?

Moartea baghetei franţuzeşti?

Bagheta franţuzească este un produs preluat în toată lumea FOTO www.worldwideadventurers.com

Pâinea este produsul principal al gastronomiei franţuzeşti, dar chiar şi aşa, există un declin al consumului de baghete. Drept urmare, Asociaţia Brutarilor din Franţa a lansat o campanie menită să împiedice dispariţia baghetei de pe piaţă, potrivit bbc.co.uk.

„Coucou, tu as pris le pain?” (Hei, ţi-ai cumpărat pâine astăzi?) este sloganul campaniei care poate fi văzut pe panouri publicitare, autobuze şi vitrinele patiseriilor şi brutăriilor din Franţa încă din luna iunie. Campania încearcă să readucă obiceiul francezilor de a-şi cumpăra pâine din celebrele „boulangerie”, unde este făcută manual.

Consumul din ce în ce mai scăzut de pâine este o consecinţă a stilui de viaţă extrem de aglomerat care nu mai permite, ca altădată, mesele lungi şi liniştite. Drept urmare, cei mai mulţi francezi apelează la produse semipreparate în defavoarea unui prânz tipic.
De aceea, tot mai puţine brutării fac tradiţionala baghetă franţuzească, bazându-se mai mult pe produse congelate, pentru a minimaliza costurile.

Pentru cei care vizitează Franţa, cea mai bună cale de asigurare a unei pâini autentice sunt locurile tip boulangerie (foto, jos). Aici pâinea este realizată în modul tradiţional şi nu conţine decât cele patru ingrediente necesare: făină, apă, drojdie şi sare.

În fiecare an, la Paris au loc competiţii între brutari care se luptă pentru titlul de Cea mai bună baghetă, de exemplu. Printre câştigătorii acestui premiu se numără Sébastien Mauvieux (159 rue Ordener, Montmatre) sau Au Paradis Du Gourmand (156 Rue Raymond Losserand). În ciuda faptului că are un lanţ de brutării şi patiserii, francezul Eric Kayser este recunoscut pentru baghetele sale cu mac sau susan. Iar pentru o versiune modernă, bucătarul-şef Gontran Cherrier oferă în brutăriile sale baghetă cu cerneală de calamar (foto) sau cu curry galben.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: