26 februarie: S-a născut președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Cum și-a câștigat primii bani ca adolescent și cariera de fotbalist
0Pe data de 26 februarie s-a născut președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, dar este și ziua în care s-a stins din viață fostul președinte al Macedoniei de Nord, Boris Trajkovski, într-un tragic accident aviatic. De asemenea, este cea de-a 60-a aniversare a interpretei de muzică ușoară, Elena Cârstea.
1829: S-a născut Levi Strauss, creatorul blue-jeans-ilor
Levi Strauss s-a născut într-o familie evreiască din Buttenheim, în data de 26 februarie 1829. A fost fiul lui Hirsch Strauss și al celei de-a doua soții a acestuia, Rebecca Strauss (născută Haas).
În 1847, la vârsta de 18 ani, Levi a călătorit împreună cu mama și cele două surori în Statele Unite pentru a se alătura fraților săi Jonas și Louis, care începuseră o afacere cu produse uscate en-gros în New York City, numită J. Strauss Brother & Co., la adresa 108 Liberty Street, din Manhattan. După sosirea în New York, Levi a lucrat ca vânzător ambulant de mărfuri din magazinul fratelui său: ceaune, pături și materiale de cusut.
Levi a devenit cetățean american în ianuarie 1853. În această perioadă, familia a decis să deschidă o filială a afacerii lor de produse uscate pe Coasta de Vest, în San Francisco, care era centrul comercial al Goanei după aur din California. Levi a fost desemnat să îi reprezinte și a plecat în San Francisco, unde a ajuns la începutul lunii martie 1854 și s-a alăturat familiei surorii sale.
Aici, Levi și-a deschis afacerea en-gros sub numele de Levi Strauss & Co. și a importat produse uscate de calitate din New York, inclusiv îmbrăcăminte, lenjerie de pat, piepteni, genți și batiste. În timp ce locuia cu familia surorii sale, Levi a început să producă corturi și mai târziu blugi. Croitorul Jacob W. Davis din Reno, Nevada, a fost unul dintre clienții săi; în 1871, inventând o modalitate de întărire a pantalonilor de lucru cu nituri, s-a asociat cu Strauss pentru a-i produce în masă. În următorul an, Davis l-a rugat pe Strauss să îl ajute să obțină un brevet, iar brevetul (jumătate atribuită Levi Strauss & Co.) a fost emis în 1873.
Levi Strauss nu s-a căsătorit niciodată și a murit la 26 septembrie 1902 în San Francisco. A lăsat în urmă o avere de aproximativ 30 de milioane de dolari (echivalent cu 165 de milioane de dolari în 2022). Moștenitorii companiei Levi Strauss & Co. sunt descendenții lui Abraham Haas, prin fiica lui Levi, Elise Fanny Stern, care s-a căsătorit cu Walter A. Haas.
Levi Strauss, membru al ramurii Reformiste a iudaismului, a contribuit la înființarea Congregației Emanu-El, prima sinagogă evreiască din orașul San Francisco. De asemenea, a donat bani mai multor organizații de caritate, inclusiv fonduri speciale pentru orfani. Fundația Levi Strauss a început cu o donație în 1897 către Universitatea din California, Berkeley, care a furnizat fondurile pentru 28 de burse de studiu.
Muzeul Levi Strauss este amplasat în casa din 1687 în care s-a născut Levi Strauss, în Buttenheim, Germania. Există și un centru de vizitare la sediul Levi Strauss & Co. din San Francisco, care prezintă expoziții istorice.
În 1994, Levi Strauss a fost inclus în Hall of Great Westerners al Muzeului Național Cowboy & Western Heritage.
1838: S-a născut Bogdan Petriceicu Hasdeu, filolog, poet, prozator, dramaturg
Bogdan Petriceicu Hasdeu, cunoscut și sub numele de Tadeu Hâjdeu, s-a născut la 26 februarie 1838 în Cristinești, în regiunea Hotin din Basarabia, pe atunci parte a Imperiului Rus. Fiul lui Alexandru Hâjdeu și al Elisabetei Daucș, a fost crescut într-o familie de boieri, având un tată considerat savant, cunoscător a zece limbi străine și pasionat de istorie și folclor.
După absolvirea studiilor de drept la Universitatea din Harkov, a devenit ofițer în armata rusă. În 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova și s-a mutat acolo. A fost numit judecător la Cahul și ulterior s-a mutat la Iași, unde a devenit profesor de liceu și bibliotecar la universitate.
Hasdeu s-a implicat în diverse domenii precum juridic, lingvistic, folcloristic, publicistic, istoric și politic. A fost director al Arhivelor Statului din București și membru al Academiei Române începând cu anul 1877. A fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București, contribuind la publicarea unor lucrări de referință în domeniul istoriei și filologiei românești.
Pe lângă activitatea sa științifică și academică, Hasdeu a fost și un scriitor prolific. Opera sa cuprinde lucrări istorice precum „Ioan Vodă cel Cumplit” și „Istoria critică”, dar și lucrări filologice importante cum ar fi „Cuvente den bătrâni” și „Etymologicum Magnum Romaniae”. A fost autorul celebrei piese de teatru „Răzvan și Vidra”, care zugrăvește luptele pentru tron din secolul al XVI-lea în Moldova.
Ulterior, după decesul singurei sale fiice, Iulia, în 1888, Hasdeu s-a implicat în studiul și practicarea spiritismului, construind Castelul Iulia Hasdeu în Câmpina.
A murit la 25 august 1907, la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă și variată, fiind recunoscut ca una dintre cele mai mari personalități ale culturii române.
1891: S-a înfiinţat Societatea Arhitecţilor Români, fondată de 24 de arhitecţi
La data de 26 februarie 1891, un grup de arhitecți a pus bazele primei organizații profesionale a lor, Societatea Arhitecților din Regatul României.
După obținerea personalității juridice, SAR a reușit să includă profesia în nomenclatorul meseriilor până în timpul Primului Război Mondial, să înființeze o școală (în prezent privată) de arhitectură, să editeze revista „Arhitectura” și să discute în Parlament despre acte normative privind exercitarea meseriei de arhitect, potrivit uniuneaarhitectilor.ro.
În perioada interbelică, s-a continuat organizarea internă în condițiile creșterii și modernizării sectorului imobiliar. Au fost emise regulamente pentru concursuri, s-a format Corpul arhitecților atestați, s-a deschis primul Salon oficial de arhitectură și s-a inaugurat sediul propriu.
Pe agenda mai multor congrese au fost prezente subiecte (inclusiv limitarea concurenței străine), alături de implicarea în viața internațională a profesiei. Membri ai SAR au participat la congresele de la Amsterdam, Roma, Paris, unii fiind și proiectanți la diverse expoziții internaționale (obținând recunoaștere la Paris și New York).
După al Doilea Război Mondial, care a afectat și profesia, administrația comunistă a desființat birourile private de arhitectură și Societatea Arhitecților. Arhitecții care au evitat represiunile regimului au primit în 1952 dreptul de a se reorganiza în cadrul Uniunii Arhitecților (din RPR, apoi din RSR, în cele din urmă din România).
Fără arhitecți, reconstrucția socialistă a orașelor și satelor era imposibilă. Concentrarea arhitecților într-o organizație controlabilă a fost esențială pentru putere, alături de etatizarea industriei construcțiilor, formarea marilor institute de proiectare și finanțarea din fonduri publice a programelor industriale și de locuire colectivă, toate acestea reprezentând pârghiile construirii așa-numitei societăți multilateral dezvoltate.
Considerați funcționari tehnici, salarizați corespunzător, membrii UAR au beneficiat de un vast front de lucru, concretizat într-o producție vastă, parte cu valoare utilitară, parte prezentând un interes cultural deosebit.
După 1989, arhitecții, fără a respinge varianta comunistă a SAR, au explorat și alte forme organizatorice. S-au reorganizat din interior, fondând un număr de asociații profesionale locale și readucând în discuție organisme create în perioada interbelică. Se poate spune că arhitecții au fost printre primii care au adoptat structuri de piață liberală (ateliere private de arhitectură), încercând să se adapteze noilor clienți privați.
1919: S-a născut Constant Tonegaru, poet
S-a născut la Galaţi, în 13/26 februarie 1919, iar tatăl său, Constantin Tonegaru, a fost ofi ţer de marină, avocat şi prozator, notează „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).
A urmat liceul comunităţii evanghelice din Brăila, continuând la Bucureşti, la Colegiul „Sf. Sava” şi Liceul „Lihros”, fără a încheia însă studiile secundare. Cultura sa este a unui autodidact cu lecturi dictate de afi nităţi şi de aspiraţii creatoare: Edgar Allan Poe, poeţii decadenţi avangardişti. Duce o viaţă de boem, în compania câtorva colegi din „generaţia pierdută”, între care se afl au Dimitrie Stelaru şi Pavel Chihaia, subzistând din îndeletniciri temporare şi din expediente, menţionează lucrarea citată.
Potrivit însemnărilor autobiografice, în 1939 era funcţionar la Direcţia Generală PTT, iar în anii 1943-1944 lucra în calitate de diurnist dactilograf la Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor. Ca poet, începe prin a-şi publica încercările în revista „Bărăganul” din Călăraşi, în 1935. Debutul în presă, care i-a adus notorietatea, a avut loc însă în 1942, la „Preocupări literare”. A scris şi la „Kalende” (1943-1944).
În 1945, i-a apărut prima carte, „Plantaţii”, tipărită la Editura Fundaţiilor Regale, unde anterior primise Premiul pentru scriitorii tineri. Colaborează cu versuri la „Viaţa”, „Fapta”, „Democraţia”, „Universul literar”, „Revista Cercului Literar”, „Caiet de poezie” (suplimentul „Revistei Fundaţiilor Regale”), „Cuget clar” ş.a.
Refuzând orice colaborare cu regimul politic care se profila, a publicat în ziarul „Dreptatea” vehemente articole de atitudine şi eseuri anticomuniste. Participând, împreună cu Teohar Mihadaş, la transmiterea unor medicamente luptătorilor din munţi, este arestat şi întemniţat din martie 1949 până în octombrie 1951. După câteva luni de la eliberare moare de embolie pulmonară, în 10 februarie 1952.
1940: A murit Nicolae Tonitza, pictor, grafician şi critic de artă
Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886 în Bârlad, România, fiind primul dintre cei cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță.
A urmat școala primară și gimnaziul real din Bârlad înainte de a se înscrie la Școala Națională de Belle-Arte din Iași, în 1902. Acolo, printre profesorii săi s-au numărat Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare, iar printre colegii săi s-au numărat artiști precum Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu, cu care a legat o lungă prietenie.
În 1903, a călătorit în Italia cu o excursie condusă de profesorul Grigore Tocilescu, iar în vacanța următoare a zugrăvit biserica din satul Grozești, împreună cu alți colegi. Mai târziu, în 1908, a plecat în Germania, la München, unde a fost admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase.
A expus la Kunstverein și și-a început debutul în publicistică cu un articol despre importanța criticii de artă. În perioada petrecută în Germania și apoi în Franța, la Paris, a fost influențat de impresionism și postimpresionism, iar opțiunile estetice ale lui Tonitza au început să se contureze.
Revenit în țară în 1911, Tonitza și-a continuat activitatea artistică și academică, lucrând ca pictor bisericesc și colaborând la publicații socialiste cu desene și cronici artistice. A fost decorat pentru vitejie în Primul Război Mondial și a continuat să picteze și să expună lucrări în țară și în străinătate, cucerind recunoaștere pentru opera sa.
În ultimii ani ai vieții, stilul lui Tonitza s-a îndreptat către o viziune mai simplificată și mai orientală, influențată de peisajele dobrogene. A decedat la 26 februarie 1940 la București, lăsând în urmă o moștenire artistică semnificativă. Astăzi, opera sa este apreciată și valorată în mod deosebit, iar numele său este asociat cu o perioadă importantă din istoria artei românești.
1954: S-a născut Recep Tayyip Erdoğan, preşedintele Turciei
Recep Tayyip Erdoğan s-a născut pe 26 februarie 1954 în cartierul Kasîmpașa din Istanbul, Turcia, într-o familie cu rădăcini adânc religioase.
Originar din Rize, familia sa s-a stabilit în jurul orașului Trabzon, iar Erdoğan și-a petrecut copilăria la Rize, unde tatăl său lucra în cadrul Gărzii de Coastă turcești. Familia s-a mutat înapoi la Istanbul când Recep Tayyip avea 13 ani. Adolescența sa a fost marcată de eforturile de a câștiga un ban în plus vânzând limonadă și covrigi cu susan pe străzile orașului.
După absolvirea liceului de predicători musulmani, Erdoğan a studiat managementul la Universitatea Marmara din Istanbul. În adolescență, a fost și fotbalist profesionist, jucând pentru diverse cluburi din Istanbul și devenind chiar campion cu echipa Erokspor.
Interesul său pentru politică s-a conturat în anii studenției, când a făcut parte din diferite organizații studențești. Ulterior, în anii '80, a devenit implicat în politică, ajungând să fie ales președinte de partid în cartierul Beyoglu din Istanbul.
În 1994, Erdoğan a fost ales primar al Istanbulului, unde și-a demonstrat abilitățile administrative și a lucrat la dezvoltarea infrastructurii și a sistemelor de transport. A fost recunoscut pentru îmbunătățirea calității vieții în oraș.
Cu toate acestea, a fost implicat în controverse și a avut de înfruntat momente dificile în cariera sa politică. A fost închis în anul 1999 și a trebuit să facă față acuzațiilor legate de atingerea secularismului. Cu toate acestea, după eliberare, și-a reluat activitatea politică și în 2002 a fondat Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), afirmând public că partidul nu are la bază religia.
Erdoğan a deținut funcția de prim-ministru al Turciei între 2003 și 2014, marcând o perioadă de transformare și dezvoltare economică în țară. A promovat măsuri social-conservatoare și populiste, reflectându-se ca un conservator-democrat. Ulterior, a devenit al 12-lea președinte al Turciei, continuând să-și exercite influența asupra politicii și societății turcești.
1962: S-a născut Elena Cârstea, interpreta de muzică uşoară
S-a născut în Agnita, județul Sibiu și este o solistă de muzică ușoară/pop, compozitoare și textieră cunoscută la nivel internațional.
După absolvirea liceului de artă din Sibiu în 1981, Elena și-a început cariera muzicală încă de la vârsta de 16 ani, formând primul ei grup alături de Ioan Gyuri Pascu, numit Trandafirii Negri. Copil fiind, a cântat alături de sora sa în diverse formații muzicale școlare.
Elena Cârstea și-a conturat o carieră muzicală impresionantă, colaborând cu diverse formații și artiști de prestigiu. În perioada 1982-1986, a fost solistă în trupele Cornel Verban și Alexandru Wilmany. Ulterior, și-a extins activitatea muzicală la nivel internațional, mergând în turnee în țări precum SUA, Germania, Canada și Regatul Unit.
De-a lungul carierei sale, Elena Cârstea a obținut numeroase premii și distincții pentru contribuția sa la muzică. Printre acestea se numără premiul publicului la festivalul Melodii 83 cu piesa „Ochii tăi”, locul I la festivalul din Izmir, Turcia în 1995, și premiul al III-lea în Egipt pentru piesa „Every time u walk away” în 1998.
În ciuda unor probleme de sănătate, cum ar fi diagnosticul de anevrism cerebral în 2009, Elena Cârstea și-a continuat activitatea muzicală. În 2013, după o intervenție chirurgicală reușită, a decis să participe la Eurovision în cadrul selecției naționale cu piesa „Spinning”.
Pe lângă realizările sale muzicale, Elena Cârstea a fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în 2004, pentru contribuțiile sale la promovarea culturii și a istoriei românești.
Discografia sa bogată include albume precum „Ochii tăi” (1989), „Nu sunt perfectă” (1998), și „Colinde americane” (2000), care au contribuit la consolidarea statutului său ca una dintre cele mai apreciate voci din muzica pop și ușoară din România.
2004: Legea privind aderarea României la NATO
Legea privind aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a fost adoptată de Parlament, în unanimitate, cu 454 de voturi favorabile. Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la Washington, la 4 aprilie 1949. (20 de ani)
2004: Descoperirea unei statui a zeiţei Venus în Piaţa Ovidiu, Constanța
În anul 2004, arheologii din Constanţa au făcut o descoperire remarcabilă în Piaţa Ovidiu din centrul oraşului: o impresionantă statuie a zeiţei Venus. Această operă de artă, denumită ulterior „Venus din Tomis”, este acum expusă în sala „Tezaur” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), impresionând privitorii prin frumuseţea şi detaliile sale.
„Venus din Tomis” este reprezentată într-un moment plin de graţie, în care iese din baie, cu veşmântul lăsat la picioare în fața ei şi îşi prinde brățările la glezne. Chipul zeiței, cu un oval delicat și neted, reflectă o expresie de mirare și îngrijorare, iar ochii alungiți, nasul drept și buzele senzuale sunt detalii fine care îi accentuează expresivitatea.
Descoperirea statuii a avut loc în două etape: în anul 1973, când a fost găsit capul, şi în 2004, când au fost recuperate corpul și brațul drept al statuii. Această figură sculpturală impresionantă este o mărturie a bogatei istorii a oraşului Constanţa și a prezenței culturii romane în zonă.
Potrivit specialiştilor de la MINAC, monumentele sculpturale dedicate zeiţei Venus la Tomis datează, în principal, din secolul al II-lea p. Chr.
2004: A murit Boris Trajkovski, fostul preşedinte al Macedoniei de Nord
Boris Trajkovski s-a născut la data de 25 iunie 1956 în Monospitovo, care în acea perioadă făcea parte din Iugoslavia. A fost un om politic macedonean și a deținut funcția de președinte al Republicii Macedonia între anii 1999 și 2004.
Înainte de a intra în politică, Trajkovski a fost foarte implicat în activități academice și religioase. A studiat teologia la Universitatea Sfântul Ciril și Metodiu din Skopje și și-a continuat studiile de masterat în teologie la Universitatea „Notre Dame” din Indiana, SUA.
Cariera sa politică a început în timpul perioadei de tranziție a Republicii Macedonia către democrație, după destrămarea Iugoslaviei. A devenit membru al Uniunii Democrate pentru Integrare (UDI), un partid politic macedonean, având o ascensiune rapidă în cadrul acestuia.
Trajkovski a fost ales președinte al Republicii Macedonia în 1999, după ce a câștigat alegerile prezidențiale. În timpul mandatului său, a fost recunoscut pentru eforturile sale de a promova pacea și reconcilierea între diversele grupuri etnice din țară, în special între macedonenii majoritari și minoritatea etnică albaneză.
Tragicul său sfârșit a venit în data de 26 februarie 2004, când avionul său s-a prăbușit în apropiere de Mostar, Bosnia-Herțegovina, în timpul unei furtuni.
Moartea sa a fost o pierdere tragică pentru Republica Macedonia și pentru comunitatea internațională, care l-a considerat un lider dedicat păcii și stabilității în Balcani.
2019: A murit bateristul Andy Anderson, fost component al formaţiei The Cure
Născut într-o familie anglo-caribeană, Anderson a crescut în Londra. Tatăl său era toboșar de jazz cu jumătate de normă, iar primul său loc de muncă ca toboșar a fost în sesiuni de înregistrări pentru reclamele TV.
A cântat live alături de diverse trupe de space rock și progressive rock începând cu mijlocul anilor '70, iar prima sa apariție pe un album de studio a fost pe Xitintoday de Nik Turner's Sphynx în 1978 (sub numele de Android Anderson). Acest album a fost produs de Steve Hillage, care l-a invitat pe Anderson să cânte pe două dintre albumele sale în 1979: Live Herald și Open. Anderson a lucrat și ca toboșar de sesiune pentru Mother Gong și Hawkwind.
La începutul anilor '80, Anderson și-a extins paleta muzicală interpretând ca toboșar de sesiune și live pentru o varietate de trupe de new wave și alternative rock, precum M și Techno Twins. În 1983 a fost recrutat de Robert Smith și Steve Severin pentru a cânta pe albumul Blue Sunshine al proiectului lor secundar The Glove.
Trupa principală a lui Smith, The Cure, era în mijlocul unei reorganizări a componenței sale, deoarece toboșarul incumbent Lol Tolhurst trecuse la clape. Smith l-a invitat pe Anderson să cânte pe single-ul The Love Cats al trupei Cure, după care a devenit membru cu normă întreagă al trupei. Anderson a fost singurul toboșar de pe albumul The Top din 1984.
În timpul turneului cu The Cure în Franța în 1984, Anderson a fost agresat de un paznic într-un incident cu motivație rasială, iar apoi a distrus o cameră de hotel din frustrare. Comportamentul său delincvent a culminat cu un incident cu colegii săi de trupă și echipa lor după un spectacol în Japonia. Anderson a fost concediat din The Cure, în octombrie 1984.
Anderson a redevenit toboșar de sesiune și a avut o carieră de succes în calitate de colaborator solicitat pentru artiști precum Iggy Pop, Peter Gabriel, Edwyn Collins, Isaac Hayes și Mike Oldfield. De asemenea, a explorat muzica electronică într-un proiect numit Prime Data și un altul numit Front and Centre. A fost membru al unei trupe de tribut The Cure, numită Cureheads, în 2012 și a avut o apariție specială alături Levinhurst, condusă de fostul său coleg din The Cure, Lol Tolhurst.
Anderson a murit de cancer la vârsta de 68 de ani, pe data de 26 februarie 2019.
Se încarcă comentariile...
