Elena Cârstea a suferit un AVC înainte de ziua ei de naștere. „Am stat la urgență două săptămâni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreața, care a împlinit 61 de ani pe 26 februarie, a trecut printr-o perioadă extrem de grea și a stat în spital mai multă vreme.

Elena Cârstea
Elena Cârstea a avut din nou probleme grave de sănătate

Elena Cârstea se confruntă din nou cu probleme de sănătate și trece printr-o perioadă dificilă. Îndrăgita artistă, care trăiește în SUA și care a împlinit 61 de ani pe 26 februarie, a suferit un accident vascular cerebral chiar înainte de -și aniversa ziua de naștere, însă nu și-a dat seama pe moment.

Artista a povestit în emisiunea „Exclusiv VIP“, moderată de Cristi Brancu la Prima TV, cu ce probleme de sănătate se confruntă. Elena Cârstea a stat internată în spital două săptămâni, după ce a suferit un accident vascular cerebral, care a fost urmat de o pneumonie.

Inițial AVC-ul a trecut neobservat, apoi Elena Cârstea a avut dificultăți mari când se deplasa. „Am răcit foarte tare, am făcut pneumonie și un accident vascular cerebral. Dar s-a rezolvat. Nu am mai putut să merg și nu știam de ce nu pot să merg. Asta a fost înainte de pneumonie, cu vreo săptămână, două. Și tot s-a agravat. Și am intrat în spital. Am stat acolo, la urgență, vreo două săptămâni și ceva. Apoi am făcut tratament acasă“, a povestit ea în emisiunea „Exclusiv VIP“.

„Cele două diagnostice nu cred că au legătură. Nici doctorii nu știu, înainte să vadă toate testele, dacă pneumonia și atacul cerebral sunt legate. Se rezolvă încet și sigur, doar că trebuie să fiu cuminte și să nu mă mai țin de prostii, să mă apuc iar de fumat. Acum sunt bine, m-am lăsat de fumat, sunt tare mândră de mine“, a mai spus ea.

În urmă cu câțiva ani, cântăreața a avut o altă problemă gravă de sănătate și a fost operată pe creier. Elena Cârstea a fost operată cu succes de un anevrism cerebral, la un spital din Florida.

Artista mărturisea la vremea respectivă că intervenția chirurgicală a fost una riscantă, astfel că ea și membrii familiei au fost nevoiți să ia în calcul chiar și varianta cea mai rea.

A trebui să îmi fac testamentul. A fost foarte greu. I-am spus lui Glen (soțul artistei - n. r.) să nu mă țină conectată la aparate, nu vreau să ajung o legumă. Nu avea rost să îl chinui și pe el, și pe copii“, declara atunci Elena Cârstea.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite