Cum au apărut blugii. Controversata istorie a celor mai populari pantaloni, descoperiţi de europeni şi reinventaţi de americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toţii purtăm blugi, dar nu toată lumea cunoaşte istoria îndrăgitului obiect vestimentar. Deşi s-ar părea că pantaloni asemănători blugilor existau în Europa în urmă cu 500 de ani, americanii sunt cei care au intrat în istorie drept adevăraţii inventatori ai celor mai îmbrăcaţi pantaloni din toate timpurile.

Istoria blugilor se pare că începe să se scrie în Europa, în secolul al XVI-lea. Cu 500 de ani în urmă, pescarii din Genova purtau un soi de pantaloni confecţionat dintr-un material foarte rezistent pe care l-au botezat „jean”. Mult mai târziu, la jumătatea secolului XIX, americanii împrumută termenul pentru a denumi pantalonii cunoscuţi în întreaga lume sub numele de „jeans”.

Succesul lui Levi Strauss

Adevărata istorie a blugilor începe însă să se scrie în anul 1873, când tânărul bavarez Leob Strauss (devenit mai târziu Levi Strauss) pleacă din New York către San Francisco pentru a deschide un mic atelier specializat în producţia de textile, după cum relatează istoricul Horia Dumitru Oprea

Câţiva ani mai târziu, atelierul lui Strauss scoate pe piaţă un soi de stofe groase şi rezistente, purtate de minerii plecaţi în marea goană după aur. Jacob Devis, un mare croitor din Nevada, devine un mare client al atelierului lui Levi Strauss, iar în 1873 îi propune acestuia să pornească împreună o afacere. 

image

Cu o investiţie de doar 68 de dolari, cei doi realizează prima linie de pantaloni rezistenţi, prevăzuţi cu nituri metalice. Strămoşii blugilor de astăzi iau naştere abia în anul 1890, când firma Levi’s produce pantalonii din gama 501 Levi’s. 

Confecţionaţi din pânză de culoare albastru – închis şi prevăzuţi cu nasturi pentru bretele, buzunare adânci şi cataramă la spate, menită să strângă talia, aceşti pantaloni se bucură de o mare popularitate în rândul zilierilor, agricultorilor şi crescătorilor de vite din America acelor timpuri. 

Blugii, o ţinută versatilă

În anul 1935, Levi’s produce prima linie de pantaloni dedicaţi în exclusivitate femeilor. Blugii pentru doamne şi domnişoare au o croială specială, menite să le pună în evidenţă toate formele. 

image

Mult mai târziu, în jurul anului 1950, blugii devin ţinuta obligatorie a clasei muncitoare, dar şi a oamenilor care se opun conformismului şi vor să iasă din anonimat. Moda hippie, transformă oficial blugii lui Levi Strauss într-o ţinută versatilă.

Sunt la mare căutare pantalonii evazaţi, sfâşiaţi, confecţionaţi din pânză şi pictaţi manual. În 30 de ani, aceiaşi blugi devin cea mai căutată ţinută vestimentară, anual vânzându-se peste 100 de milioane de perechi. Aproape de zilele noastre, blugii devin ţinuta care promovează curentul gruge.

De notorietate este imaginea solistului trupei Nirvana, Kurt Cobain, purtând blugi presplălaţi sau decoloraţi artificial fiind un etalon pentru tinerii dornici să poarte aceşti pantaloni. 

Blugii devin un etalon şi pentru stilul hip-hop, rapperii americani afişându-se cu celebrii pantaloni foarte largi şi cu tur lăsat. Indiferent de epocă, blugii au rezistat şi s-au modificat după tendinţele modei. Astăzi, cifrele estimează că în lume se vând anual peste 450 de milioane de perechi de blugi. 

Citiţi şi:

Controversata istorie a prezervativului: cum se protejau oamenii în trecut cu intestine de animale şi ţesuturi musculare ale războinicilor ucişi în luptă

Ce spun culorile despre noi - explicaţiile specialiştilor: galbenul arată că suntem stresaţi, iar albastrul – nevoia de comunicare. Ce nuanţe trebuie să evităm

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite