Video 1 februarie: Ziua în care s-a născut Lisa Marie Presley VIDEO
0La 1 februarie 1868 s-a născut pictorul Ștefan Luchian, iar în anul 1931 s-a născut fostul președinte al Rusiei, Boris Elțîn. De asemenea, în anul 1968 s-a născut fiica lui Elvis Presley, Lisa Marie Presley.
1868: S-a născut pictorul Ștefan Luchian
Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, județul Botoșani, și a murit la 28 iunie 1916, la București. În anul 1889 a absolvit Școala Națională de Arte Frumoase din București. Ulterior, și-a continuat studiile la München și Paris.
În anul 1893 a revenit în țară. În 1895 a deschis la București Salonul Artiștilor Independenți, iar în 1990 a participat cu două pasteluri la Expoziția Internațională de la Paris.
Amintim câteva dintre picturile sale: „Fântâna de la Brebu”, „Autoportret”, „Mahalaua Dracului”, „Colț din strada Povernei”, „Sf. Sebastian”, „Un zugrav”, „Maci”, „Anemone” și „Vas cu flori”.
1931: S-a născut Boris Elțîn, fostul președinte al Rusiei
Boris Nikolaievici Elțîn s-a născut la 1 februarie 1931 și a murit la 23 aprilie 2007.
Elțîn a urmat Liceul Pușkin din Berezniki, regiunea Perm și Institutul Politehnic al Uralilor din Sverdlovsk. În anul 1961 a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), iar în anul 1975 a fost desemnat secretar al comitetului regional responsabil cu dezvoltarea industrială.
Ulterior, a devenit prim-secretar al Comitetului Orășenesc Moscova al PCUS, funcție pe care a ocupat-o de la 24 decembrie 1985 până la 11 noiembrie 1987, când a fost destituit pentru critici la adresa lui Mihail Gorbaciov.
În luna martie a anului 1989 a fost ales în Congresul Deputaților Poporului și a obținut un loc în Sovietul Suprem. Ulterior, la 29 mai 1990, a fost desemnat președinte al Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Federative Socialiste Rusă (RSFSR). În cadrul alegerilor prezidențiale din 1991, Boris Elțîn a obținut 57% din voturile populare. Astfel, a fost învestit în funcție la 10 iulie.
1968: S-a născut Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley
Lisa Marie Presley s-a născut la 1 februarie 1968, în Memphis, Tennessee, și a murit la 12 ianuarie 2023.
La vârsta de patru ani s-a mutat cu mama sa, Priscilla Beaulieu Presley, în Los Angeles, după ce părinţii au divorţat în anul 1973. După moartea lui Elvis Presley, la 16 august 1977, Lisa Marie Presley, care avea 9 ani, a devenit moştenitoare a averii tatălui său alături de bunicul său Vernon Presley şi bunica Minnie Mae Hood Presley.
În urma decesului bunicilor ei paterni, în 1979 şi 1980, Lisa Marie Presley a devenit unica moştenitoare, dreptul de administrare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, revenindu-i mamei sale.
Cântăreața a fost căsătorită cu muzicianul Danny Keough, cu cântăreţul Michael Jackson, cu actorul Nicolas Cage şi cu producătorul muzical Michael Lockwood. Din cele 4 căsătorii are 4 copii, Riley Keugh în vârstă de 33 de ani, o pereche de gemeni în vârstă de 14 ani și un băiat care s-a sinucis în urmă cu 2 ani, la vârsta de 27 de ani.
1970: S-a născut cântăreața Nico (Nicoleta Matei)
Cântăreața Nico (Nicoleta Matei) s-a născut la 1 februarie 1970. În anul 1990 a absolvit Școala Populară de Artă din Ploiești și a devenit solista Teatrului „Toma Caragiu” din același oraș.
Între 1996-1999 a obținut premiul pentru „Cea mai bună solistă vocală a Festivalului Național al teatrelor de estradă de la Constanța”.
În perioada 1999-2002 a colaborat cu B.U.G Mafia pentru piesa „Cine e cu noi”, iar în anul 2001 a ajuns în finala Selecției Naționale Eurovision cu melodia „The Only One”. De asemenea, a participat la Eurovision și în 2002, 2003, 2005, 2006, 2007, 2008 și 2009.
Amintim câteva dintre single-urile lansate de Nico: „Ești liber”, „Scopul și durata”, „4 pereți”, „Oare cine?”, „Nebuni îndrăgostiți”, „Suflet pereche” și „Indestructibili”.
1994: S-a născut actrița americană Julia Garner
Julia Garner s-a născut la 1 februarie 1994, în Bronx, New York. Aceasta a luat lecții de actorie de la vârsta de 15 ani pentru a scăpa de timiditate. În anul 2015, Julia Garner a absolvit Facultatea de Psihologie de la Universitatea Indiana.
La vârsta de 17 ani a fost distribuită în filmul „Martha Marcy May Marlene”. În anul 2012 a fost distribuită în primul rol principal în filmul „Electrick Children”, iar în anul 2017 a fost distribuită în rolul lui Ruth Langmore în serialul Ozark.
De asemenea, Julia Garner a jucat rolul Annei Sorokin din miniseria „Inventing Anna”.
2012: 74 de persoane au murit și peste 500 au fost rănite în urma violențelor dintre fanii echipelor egiptene de fotbal Al Masry și Al Ahly
La 1 februarie 2012, 74 de persoane au murit și peste 500 au fost rănite în urma violențelor izbucnite după un meci de fotbal, la Port Said.
Confruntările au început după fluierul final al partidei, când sute de fani ai echipei gazdă, Al Masry, au invadat terenul și au început să arunce cu pietre și sticle asupra fanilor Al Ahly.
73 de persoane au fost inculpate în urma revoltelor. În anul 2015, 26 de inculpați au fost achitați. Dintre cei 47 de condamnați, 11 au fost condamnați la moarte, 10 au primit pedepse de 15 ani de închisoare, 9 au primit pedepse de 10 ani, 16 au primit pedepse de 5 ani, iar unul a primit o pedeapsă de un an de închisoare.
2021: Lovitură de stat în Myanmar. Aung San Suu Kyi este înlăturată de la putere
Lovitura de stat în Myanmar a avut loc la 1 februarie 2021, după ce armata din Myanmar a preluat controlul asupra țării. În dimineața zilei de 1 februarie 2021, Aung San Suu Kyi și alți politicieni au fost reținuți.
Lovitura de stat a avut loc după ce tensiunile dintre Guvernul civil și armată au crescut în urma disputatelor alegeri din 2020. De asemenea, a fost proclamată stare de urgență pe o perioadă de un an de zile.
Aung San Suu Kyi a fost plasată în izolare într-o închisoare din Naypyidaw. În total, Aung San Suu Kyi riscă peste 120 de ani de închisoare.