Precum pe şosea, aşa şi la alegeri!

Cea mai mare prostie rostită după victoria lui Donald Trump e povestea şocului. Şoc faţă de ce? Faţă de ce hotărîse, din timp şi în unanimitate, blocul stîngii? Faţă de rezultatul anunţat de luni de zile în presa progresistă? Faţă de recomandarea fără fisură a establishmentului? Şi dacă ar fi numai atît! Beyonce şi Lady Gaga au încercat, din răsputeri, să lumineze masele, dar s-au lovit de mitocani. Măcar pentru ele, pentru aceste două femei năcăjite, ar trebui să facem ceva. Soluţia e la îndemînă. Americanii, în frunte cu proştii care n-au măcar un transgender în familie, trebuie să voteze încă o dată. Dacă nu iese nici aşa, se votează pînă se ajunge la rezultatul dorit. N-ar fi o premieră. Reţeta a fost perfectată de UE şi spune că alegătorii greşesc, dar trebuie să voteze pînă o nimeresc.

A doua prostie suflă în ceafa celei dintîi şi spune că victoria lui Trump a răsturnat politica. A întors-o cu capul în jos. Dacă e aşa, atunci trebuie să admitem că politica defila prin lume citind Marx în ediţii epurate de componenta proletară şi se întoarce, abia acum, acolo de unde a pornit: la definiţia pur democratică. Pînă la urmă, Trump a cîştigat alegerile fără să se îndatoreze. Nici grupurilor de presiune, nici ONG-urilor, nici dlui Soros G., nici fabricilor de imagine. Prin Trump a vorbit doar votul celor ce l-au vrut Preşedinte. Atît. Da, Trump a pierdut votul popular. La diferenţă de 0,3%, dar l-a pierdut. Însă a cîştigat, după regulile sistemului american. Aşa cum au fost ele construite de istoria şi Constituţia Statelor Unite, amîndouă scrise şi gîndite de onor popor. Sau rescriem pe deasupra, cu cerneală simpatică americanilor superiori? Nicio problemă. Aşa va fi. Totul urmează să fie rescris. Aici e adevărata discuţie. Războiul dinaintea alegerilor abia începe. Oroarea resentimentară şi năbădăile selfie-centrice în faţa victoriei lui Trump sînt preludiul unei catastrofe istorice. O spun o dată şi numai o dată (săptămîna asta): democraţia occidentală nu va supravieţui. Şi iată de ce.

Mai întîi, pentru că, după referendumul care a scos Marea Britanie din UE şi după victoria lui Trump, cei doi fondatori ai democraţiei occidentale s-au decuplat. UE a rămas la mal, de unde emite platitudini răutăcioase, fără să dea semne că înţelege ce se întîmplă. Nimic despre mesajul trimis de alegători. Nicio aminitire istorică despre 1815 (bonapartism) şi 1945 (nazism), anii primelor două intervenţii prin care fondatorii au salvat democraţia europeană. 2016 putea fi a treia, dar nu are cine să o înţeleagă. Pentru asta, conglomeratul elitar de la Bruxelles, Paris şi Berlin ar trebui să demisioneze existenţial, să se arunce la coş, cu tot cu iluzii şi pasivitate. Aşa ceva nu se va întîmpla. Europa îşi va continua drumul spre statul birocratic şi politica anti-populară, pînă la capătul fundăturii.

Apoi, dacă părăsim gazetăria şi trecem la tragediile ideologiei, pentru că lumea occidentală e în pragul unui război civil-cultural. Şi în plină situaţie revoluţionară autodestructivă. Establishmentul, adică lumea bună a politicii, presei, universităţilor, artelor, finanţelor şi IT-ului, s-a convertit la o altă cultură, diferită şi ostilă tradiţiei occidentale. Un soi de creştinism şic, portabil şi nepersecutat, care a înlocuit regula de bază a democraţiei: în faţa legii, toţi cetăţenii au aceeaşi culoare, aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii. Noua religie a născocit o lume plină de victime discriminate rasial, social şi sexual. Toate valorile occidentului clasic au fost puse sub acuzare. Politic, establishmentul a perfecţionat un mecansim cinic şi implacabil: import de victime din afară, crescătorie de victime înăuntru şi ocrotire necondiţionată prin drepturi speciale. Asistenţă socială garantată, dreptul de a promova fără examen în şcoli şi cariere garantate prin cote. În timpul liber, victimele pot împuşca poliţişti care vor fi declaraţi, post-mortem, rasişti. Dacă e prea obositor pentru client, rămîne, oricum, asistenţa socială. Singura obligaţie a beneficiarului e votul.

O dată la patru ani, victimele cu drepturi speciale trebuie să facă drumul pînă la urne şi să voteze pe cine trebuie. Mecanismul ar trebui să garanteze puterea stîngii, dar se loveşte, încă, de răscoale pe parcurs. De pildă, în 2016, cînd norodul a rezistat la reeducare şi a reacţionat prin vot. În acest punct, democraţia devine neconvenabilă, chiar riscantă, pentru elite şi trebuie dejucată. Stăpînirea îşi va asigura supremaţia doar dacă reuşeşte să aştearnă peste societate şi democraţie o ideologie unică. Răzbunarea pentru necuviinţa nespălaţilor care au adus victoria lui Trump va fi cumplită.     

În această situaţie, rebelii mai au o singură armă: votul ascuţit ca o piatră. Silexul de protest. În rest, numai teamă. În primul rînd, teama de a fi modificat. În cultură, cine e modificat nu se transformă în altcineva, ci în nimic. Acel om va continua să trăiască, dar va înceta să existe. Aici, în acest şantaj cultural, stă răspunderea şi vinovăţia aproape criminală a stîngii. La rîndul lor, partidele dreptei nu mai sînt de folos pentru că s-au dizolvat în establishment. Pe locul gol, au apărut demagogii şi populiştii dezlănţuiţi. Donald Trump. Politica s-a brutalizat şi anunţă o răfuială fără prizonieri. Ori, ori.

Între aceste două blocuri, democraţia e strivită şi cade. De supravieţuit supravieţuiesc doar aparenţele ei formale şi generoase. Retorica, exerciţiul periodic al alegerilor, accesul liber la informaţia prelucrată şi participarea fără sfîrşit la toate cauzele, mai puţin adevărul interior.

Ceea ce trimite la sport - una dintre distracţiile favorite ale circului global mînat de cultul celebrităţii spontane. După regulile noii politici, mai toate finalele olimpice la suta de metri plat ar trebui reglate prin cote, pe motiv de lipsă de diversitate. Personal, le vreau aşa cum sînt. Culoarea e un moft cromatic, atîta vreme cît finaliştii s-au calificat pe bază de performanţă. Alternativa ar fi o finală în pantă. Prefer 100 m plat. Foarte plat.