SUA a îngheţat active în valoare de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

SUA a îngheţat active în valoare de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

Suleiman Kerimov / FOTO Arhivă / EPA-EFE

SUA vor îngheţa activele în valoare de peste un miliard de dolari ale unei companii care aparţine oligarhului şi politicianului rus, Suleiman Kerimov. Acesta a fost sancţionat de Washington cu puţin timp înainte de începerea războiului din Ucraina.

O investigaţie a autorităţilor americane a arătat că Suleiman Kerimov "a folosit o serie complexă de structuri legale şi de interpuşi pentru a-şi disimula interesele în Heritage Trust", o companie cu sediul în statul american Delaware, care are un regim fiscal foarte avantajos pentru societăţile comerciale, atrăgând astfel numeroase companii străine, scrie AFP, citată de Agerpres.

Suleiman Kerimov este pe lista de sancţiuni a SUA încă din 2018, pentru fapte precum spălare de bani, dar în prezent se numără şi printre oligarhii ruşi vizaţi de sancţiuni din cauza declanşării războiului din Ucraina.

Autorităţile din SUA spun că Suleiman Kerimov face parte din grupul de oligarhi care au legături directe şi profitabile cu guvernul rus. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările