Joe Biden a nominalizat prima amerindiană ca secretar al Internelor. Cine este Deb Haaland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden o va nominaliza pe Deb Haaland, o parlamentară amerindiană, ca secretar al Internelor, un minister ce administrează terenurile federale, relatează BBC citând presa americană.

Dacă va fi confirmată în Senat, Deb Haaland, 60 ani, va fi prima femeie indigenă aleasă într-o funcţie ministerială, dar şi prima amerindiană la conducerea unui departament cu rol-cheie în relaţiile cu triburile nativ-americane.

Parlamentar în statul New Mexico şi membru al tribului Laguna Pueblo, Haaland a făcut istorie ca una din primele două femei alese în Congresul american în 2018. Ea este membru al Comitetului pentru Resurse naturale din Camera Reprezentanţilor.

Nominalizarea sa a fost susţinută de grupuri pentru drepturile indigene, dar şi de democraţi progresivi.

Ca secretar al Internelor, Haaland va avea un rol-cheie în implementarea politicilor de mediu ale noii administraţii Biden ce a promis să renunţe treptat la combustibilii fosili. 

Ministerul se ocupă printre altele de gestionarea resurselor naturale de pe terenurile federale, între care parcurile naţionale şi rezervaţiile.

Totodată va administra fondurile destinate nativilor americani, Biroul pentru educaţie indiană şi va avea în sarcină relaţiile cu cele 576 de triburi recunoscute federal care cuprind 1.9 milioane de americani indigeni.

Peste 120 de lideri de trib alături de de activişti de mediu şi persoane publice au semnat o petiţie iniţiată de Centrul de Acţiune pentru legile populaţiei din Lakota prin care i-au cerut lui Biden nominalizarea sa.

Alegerea sa este semnificativă în condiţiile în care ministerul de interne american are un istoric de încleştări cu grupurile nativilor americani.

„Ar fi o onoare pentru mine să duc înainte agenda pentru climă a cuplului  Biden-Harris, să contribui la restaurarea relaţiilor interguvernamentale între triburi şi guvernul federal distruse de adminsitraţia Trump, dar şi să fiu primul secretar nativ american într-un cabinet american din istorie”, a spus Haaland.

Deb Haaland s-a născut la Winslow, Arizona şi a crescut într-o familie de militari. Tatăl său, de origine norvegiană, a făcut parte din corpul puşcaşilor americani timp de 30 de ani, a luptat în războiul din Vietnam, iar mama sa, o amerindiană, a fost veteran în marina americană şi angajat în serviciul public  de educaţie indiană. A mers la 13 şcoli publice americane până când familia sa s-a stabilit la Albuquerque, New Mexico.

Mamă singură, a făcut voluntariat la grădiniţa fiicei sale pentru a-şi permite să-i ofere educaţie timpurie. A trăit din tichete de masă gurvernamentale şi s-a luptat să absolve colegiul. A obţinut o diplomă în engleză la 28 de ani după care a dat naştere fiicei sale. Are o şi o diplomă în drept de la Unversitatea din New Mexico.

Şi-a deschis o mică afacere de producere a sosurilor salsa şi ulterior a devenit prima femeie aleasă preşedinte al Consiliului director al Laguna Development Corporation, cu afaceri în industria de jocuri, divertisment, ospitalităţii şi retail, un proiect destinat dezvoltării economice a comunităţii Laguna.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite