Anchetatorii americani au pornit în vânătoarea de indicii în cazul atentatului din Boston

Anchetatorii americani au pornit în vânătoarea de indicii în cazul atentatului din Boston

Agenţii speciali au izolat regiuni din Boston pentru a desfăşura ancheta.

O suprafaţă întinsă din centrul oraşului Boston a fost izolată marţi de poliţiştii americani în timpul căutărilor unui suspect, ca urmare la atentatul cu bombă petrecut la finalul Maratonului oraşului. Atacul a dus la moartea a trei persoane, iar alţi 144 de oameni au fost răniţi.

Mai multe străzi şi împrejurimi ale blocurilor de locuinţe din centrul oraşului Boston au fost închise pentru a evita traficul, în timp ce poliţiştii patrulau şi căutau dovezi care ar putea indica identitatea celui care a plasat bombele, potrivit CNBC.

Cercetările iniţiale au descoperit că bombele au fost puse în interiorul unor rulmenţi cu bile, astfel încât să maximizeze efectul distrugător. Zeci de maşini ale Poliţiei şi ale Gărzii Naţionale din SUA au fost parcate împrejurul zonei cu accesul restricţionat.

Un oficial din cadrul administraţiei prezidenţiale a declarat că atacurile vor fi tratate drept „acte de teroare”, iar preşedintele Barack Obama a promis marţi că vinovaţii vor simţi „întreaga greutate a justiţiei”, în cadrul unei declaraţii oficiale transmise de la Casa Albă.

Atacul de luni, 15 aprilie, care se suprapunea cu sărbătoarea americană a Zilei Patrioţilor, este considerat drept cel mai grav atentat de pe teritoriul american de la 11 septembrie 2011 până în prezent. Atunci militanţii al-Qaida au deturnat două avioane care s-au prăbuşit în Turnurile Gemene – World Trade Center din New York şi în clădirea Pentagonului, eveniment care a dus la moartea a aproximativ 3.000 de persoane.

Presa locală a raportat faptul că agenţii speciali au percheziţionat un apartament în timpul nopţii de luni spre marţi din Revere, un oraş aflat la aproximativ 10 kilometri de Boston, despre care se crede că poate furniza informaţii despre atentat. Până în momentul de faţă atacul nu a fost revendicat de nicio organizaţie.

Până în prezent, anchetatorii sunt de părere că nu este atentatul unui sinucigaş cu bombă, însă este totuşi prematur să excludem complet această ipoteză”, a declarat un oficial al securităţii din Europa, sub condiţia anonimităţii.

Oficialii Casei Albe şi anchetatorii au susţinut că este prea devreme pentru declaraţii conform cărora atacul a fost organizat de o grupare străină sau din interiorul ţării. De asemenea, nici motivul nu este cunoscut până acum.

Maratonul din Boston are loc în Ziua Patrioţilor, o sărbătoare importantă a statului Massachusetts prin care locuitorii comemorează luptele din oraşele Lexington şi Concord din timpul Războiului de Independenţă. Ziua Patrioţilor este sărbătorită în cea de-a treia zi de luni din aprilie, în fiecare an.

 


Alte ştiri pe aceeaşi temă:

VIDEO Atentate la Boston: cele mai puternice imagini de la atacurile cu bombă din SUA

Organizaţiile internaţionale de presă au obţinut imagini video filmate de persoane aflate la doar câţiva metri de locul în care s-au produs exploziile de la Boston, care au ucis trei persoane şi au rănit peste 140. Dintre acestea, cel puţin 30 se află în stare gravă, iar majoritatea au suferit amputări ale membrelor inferioare.


VIDEO Mărturii de la Boston: „Piciorul cuiva a zburat pe lângă capul meu.” „Era ca o zonă de război, mi-a amintit de 11 septembrie”

„Mi-am dat cureaua pentru a ajuta să oprim sângerarea persoanei care rămasese fără un picior”, povesteşte John Ross, care se afla de faţă atunci când s-au produs exploziile la maratonul din Boston.


SUA se pregătesc pentru ce este mai rău, după atacurile cu bombă de la Boston. Autorităţile au luat măsuri draconice de securitate, nivelul de alertă rămâne ridicat

Oraşele americane şi-au sporit măsurile de securitate în scurt timp pentru a încerca să prevină un alt eveniment dezastruos precum atacul terorist din Boston, al căror explozii s-au soldat cu cel puţin trei morţi şi 140 de răniţi.


Un arab saudit, primul suspect al atentatelor de la Boston

O persoană de origine saudită se află sub supravegherea poliţiei, fiind internată deocamdată la un spital din Boston, potrivit „The New York Post”. Arabul este principalul suspect al autorităţilor pentru atacurile cu bombă care au ucis ieri trei persoane la Boston.


Bărbat misterios pe acoperişul unei clădiri aflate la câţiva metri de locul exploziilor din Boston

O fotografie făcută de un spectator la maratonul din Boston, la scurt timp după ce au explodat primele două bombe în apropierea liniei de final, arată un bărbat suspect mergând pe un acoperiş aflat la câteva zeci de metri de la locul în care s-au produs deflagraţiile.


Atacul terorist din Boston, o recapitulare a dezastrului

Explozia a două bombe în Boston s-a soldat cu trei morţi şi cel puţin 110 răniţi, dintre care şase se află în stare gravă. Cel puţin opt răniţi sunt copii. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările