Un membru al comandoului implicat în asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi a fost arestat pe un aeroport din Paris

Un membru al
comandoului implicat în asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi a fost arestat pe
un aeroport din Paris

Jamal Khashoggi, jurnalistul asasinat, potrivit unor anchete independente, din ordinul prinţului moştenitor al Arabiei Saudite FOTO EPA-EFE

Un presupus membru al comandoului implicat în asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, în 2018, la Istanbul, a fost reţinut marţi pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle, la Paris, şi plasat în detenţie, au declarat surse judiciară şi surse aeroportuare pentru AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Khalid Alotaibi, în vârstă de 33 de ani, a fost arestat de către Poliţia de Frontieră în timp ce se pregătea să ia un zbor către Riad, a precizat o sursă apropiată dosarului.

El a fost plasat în detenţie marţi dimineaţa, în baza unui mandat internaţional de arestare emis pe numele său de către Turcia, a confirmat o sursă judiciară.

El urma să fie prezentat la Parchetul General al Curţii de Apel din Paris, care urma să-i aducă la cunoştnţă mandatul de arestare emis pe numele său, potrivit acestei surse.

Jamal Khashoggi, un fost apropiat al puterii saudite, al cărei critic feroce a devenit ulterior, a fost sechestrat, torturat şi asasinat în sediul Consulatului Arabiei Saudite de la Istanbul, la 2 octombrie 2018, de către un comando de agenţi veniţi din regat.

Corpul jurnalistului, dezmembrat, nu a fost găsit niciodată.

Riadul, care iniţial a negat asasinatul, a anunţat că acesta a fost comis de către agenţi saudiţi care au acţionat singuri.

În urma unui proces opac în Arabia Saudită, cinci saudiţi au fost condamnaţi la moarte, iar alţi trei la pedepse cu închisoarea.

Pedepsele capitale au fost comutate între timp la pedepse cu închisoarea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările