Sute de japonezi au manifestat la Tokyo împotriva Chinei

Sute de japonezi au ieşit în stradă sâmbătă la Tokyo, în cadrul unei prime manifestaţii împotriva Chinei, după o săptămână de demonstraţii antijaponeze în China legate de conflictul teritorial din Marea Chinei de Est.

Ştiri pe aceeaşi temă

Circa 800 de persoane au demonstrat paşnic în cartierul Roppongi, nu departe de ambasada Chinei, denunţând un "stat brutal şi fascist", transmite AFP citată de Mediafax.

"Nu vom ceda niciodată în faţa ameninţărilor militare chineze", strigau manifestanţii, denunţând demonstraţiile, uneori violente, îndreptate împotriva Japoniei, care s-au desfăşurat timp de o săptămână în mai multe oraşe din China, printre care capitala Beijing.

De câteva săptămâni, China şi Japonia sunt implicate într-o dispută privind un mic arhipelag din Marea Chinei de Est controlat de Tokyo, dar revendicat de Beijing.

Citește și:

Pe ce "se bat" China şi Japonia în Marea Chinei de Est

Insulele numite de japonezi Senkaku şi Diaoyu de către chinezi sunt situate la circa 200 de kilometri nord-est de coastele Taiwanului şi la 400 de kilometri vest de insula Okinawa (sudul Japoniei).

Trei dintre insule au fost cumpărate de Guvernul japonez în urmă cu circa două săptămâni de la proprietarul lor privat, o familie japoneză.

După ce tranzacţia a fost anunţată, Beijingul a trimis în zonă un prim grup de şase nave, similare celor care sunt în zonă de marţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările