REPORTAJ VIDEO Asalt la Mosul. Baza militară Qayyarah, centrul nervos al războiului cu Statul Islamic

REPORTAJ Asalt la Mosul. Baza militară Qayyarah, centrul nervos al războiului cu Statul Islamic

De la un atac cu sulf în primele ore ale dimineţii şi până la o tragedie în rândul celor care se află în această baza militară, Qayyarah este, în aceste zile, concomitent punctul zero al ofensivei asupra Mosulului şi prima linie de apărare în eventualitatea unui contraatac din partea ISIS.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aprinde un băţ de chibrit. Lasă-l să scapere până ce vezi cum vaporii de sulf se transformă într-un fum lăptos. Apoi încearcă să inspiri flacăra. Multiplică această senzaţie de câteva ori şi ai să înţelegi cum s-au trezit militarii irakieni sâmbătă dimineaţa la baza aeriană din Qayyarah, la numai 60 de kilometri sud de Mosul.

Prima senzaţie e una în care îţi pare că visezi şi nimic din jurul tău nu e real. Te doare capul şi fumul alb amestecat cu norii de nisip gălbui transformă peisajul într-unul rupt din filmele SF. Greaţa, durerile de cap şi ulterior voma te trezesc repede la realitate, suficient cât să-ţi dai seama că baza e sub un nor greu de sulf, provocat de incendiul pe care membrii grupării Stat Islamic l-au declanşat la o fabrică de chimicale din apropiere. Lumea e agitată şi se dau ordine scurte. Din când în când, cineva strigă „Chibrit!” (n.r.- cuvântul pentru sulf în arabă) şi arată spre locul de unde vine fumul. „Daesh (n.r.- acronim pentru ISIS) nu luptă niciodată cinstit. Aşa fac mereu. Te hărţuiesc până când nu mai rezişti psihic”, îmi spune un tânăr soldat aflat într-unul din sutele de paturi ale cortului de armată în care sunt găzduiţi şi jurnaliştii. Îşi trage masca de gaze pe faţă şi face semn cu mâna dreaptă că totul e OK.

Însă Qayyarah e departe de a fi „OK” în aceste zile, deşi a mai trecut prin vremuri la fel de grele. Baza militară a fost construită în timpul regimului Saddam, la sfârşitul anilor '70,  şi numită, cum altfel, „Saddam Airbase”. A fost folosită în războiul contra Iranului, pentru avioanele de vânătoare ale forţelor aeriene irakiene. Aceasta e localizată strategic, în mijlocul deşertului, la 16 kilometri de râul Tigru, 60 de kilometri de Mosul şi aproximativ 300 de kilometri de capitala ţării, Bagdad.  În 2003, baza a fost cucerită de forţele Coaliţiei şi a devenit un hub pentru operaţiunile SUA în regiune. Un deceniu mai târziu, în 2014, Qayyarah a fost cucerită din nou. De data asta, de cei care au pus stăpânire pe o bună parte din teritoriul Irakului – Statul Islamic, sau Daesh, cum i se mai spune în regiune. Un an mai târziu, în luna februarie, irakienii au recucerit baza din mâinile jihadiştilor, iar americanii au revenit aici, de data asta ca simpli „consultanţi” pentru forţele noului regim de la Bagdad.

Soldaţii americani locuiesc într-o zonă restricţionată a bazei şi nu vor să dea interviuri, însă irakienii sunt ceva mai deschişi în a explica în ce constă operaţiunea de la Qayyarah împotriva ISIS. „Forţele aeriene irakiene desfăşoară raiduri zi şi noapte în jurul Mosulului, iar trupele de poliţie şi armata avansează spre oraş, eliberând şi securizând fiecare localitate în parte”, a declarat generalul Raed Shaker Jaudat, liderul forţelor de poliţie federale de la Qayyarah.


Blindat al armatei irakiene cu insemne şiite 

Însă organizaţiile umanitare sunt îngrijorate de prezenţa considerabilă a simbolurilor şiite în rândul brigăzilor staţionate aici, într-o zonă locuită majoritar de suniţi. Generalul are o explicaţie şi pentru aceste simboluri. „Octombrie este aşa-numita «lună Muharam», perioada în care s-a anunţat moartea imamului şiit Al-Hussein (n.r.- una dintre cele mai importante figuri ale religiei şiite). Atât suniţii, cât şi şiiţi îşi arată respectul pentru acest imam arborând steagurile cu figura sa.”

Dar într-o ţară unde steagurile şi simbolurile înseamnă atât de mult, predispusă la războaie sectariene, această explicaţie îşi găseşte prea puţin loc în logica extrem de complicată a triburilor, clanurilor, apartenenţei religioase şi etnice din Irak şi Siria. Iar asta aveam să aflăm pe cont propriu, odată ieşiţi pe poarta bazei.

Întâlnire cu un şeic

Şeic Nazan

Părăsim baza militară prin fumul gros de sulf, cu măştile pe faţă şi geamurile de la maşină bine închise. Ne îndreptăm spre Khouine, un sat în care cu o noapte în urmă s-au dat bătălii grele. Forţele irakiene sunt gata să intre în localitate şi să elimine orice urmă de insurgenţă din partea ISIS.

Drumul e plin de cratere, urme ale luptelor grele din ultimele zile. Convoaie militare aleargă într-un ritm dement dintr-un loc în altul, iar soldaţii se salută şi chiuie unii la alţii, ca şi cum s-ar pregăti de cine ştie ce sărbătoare. Însă fumul gros de la puţurile de petrol incendiate de ISIS pe câmpurile din apropiere le întunecă feţele luminate de bucuria stranie a războiului şi le reaminteşte celor care se îndreaptă spre prima linie că ISIS pândeşte la tot pasul.


Sat irakian pe linia frontului cu ISIS

Localităţi părăsite şi pe jumătate distruse, maşini arse, cu roţile-n sus, şi ici-colo câte un copil rătăcit  se înşiră în peticul acesta de deşert irakian ca într-un inventar sumbru al vieţii îmbinate cu moartea. Căci aici, în buza oraşului Mosul, viaţa şi moartea sunt ţesute cu acelaşi fir. Încerci să-l desfaci şi nu ştii niciodată la care capăt sfârşeşti.

Şeic Nazan este unul dintre puţinii civili rămaşi în satul său natal. Nu face parte din armata oficială, dar războiul l-a obligat să-şi organizeze propria-i miliţie. Asta după ce ISIS i-a ras pur şi simplu casa de pe faţa pământului. În curtea largă, cu gazon de un verde crud şi casei prăbuşită în fundal, şeicul explică de ce nu va pleca de aici decât cu picioarele înainte. „Pentru mine, să-şi părăseşti casa este o umilinţă pe care n-o pot accepta din partea unora ca Daesh. Ei nu reprezintă islamul, iar eu, dacă-i las să mă calce în picioare, atunci înseamnă că nu sunt un bun musulman.” În ultimele zile, miliţiile sale au suferit pierderi considerabile. Cel puţin 23 de oameni din brigada sa au pierit, surprinzător sau nu, într-un atac prost coordonat, susţine el, al Coaliţiei. „Nu numai că americanii nu ne mai dau arme, preferând să le trimită kurzilor, dar acum ne mai şi omoară oamenii care luptă împotriva aceluiaşi duşman”, susţine şeicul.


Ruinele casei șeicului Nazan

Dacă armata irakiană şi Coaliţia sunt cei care vor fi consemnaţi de istorie ca victorioşi asupra grupării Stat Islamic aşa cum o ştim astăzi, liderii ca şeicul Nazan sunt cei care, prin influenţa şi respectul pe care îl impun în zonă, vor decide soarta post-conflict a Irakului şi încotro se va îndrepta Orientul Mijlociu. Iar dovada că influenţa sa trece dincolo de graniţele unei provincii e chiar întâlnirea pe care a avut-o recent cu alţi lideri de trib din zonă.  „Ne-am întâlnit şi am decis ce vom face în cazul în care Turcia avansează prea mult spre Mosul. Dacă armata turcă intră în Mosul, atunci vom lupta şi împotriva lor”, susţine şeicul, în timp ce ne arată poze de la întâlnire pe telefonul său de ultimă generaţie.

În prima linie oamenii mor

Miliţiile irakiene se îndreaptă spre linia frontului cu ISIS

Înaintăm cu greu printre camioane pline de refugiaţi care se întorc la casele lor, în satele recent eliberate de armată. Sunt atât de speriaţi încât nu vor să vorbească despre experienţa lor. Pe faţă li se citeşte frica şi teama că această întoarcere va fi doar una din multele ce vor urma. Astăzi irakienii sunt eliberatorii, dar mâine s-ar putea să fie Statul Islamic. Adulţii au învăţat regulile jocului şi s-au adaptat din mers. Copii încă plâng şi te trag de mânecă pentru o bomboană sau un fruct, cu privirea pierdută şi glasul tremurat. Te strigă „Abe” (n.r.- frate) şi te privesc fără să clipească nici măcar atunci când rafalele de mitralieră din apropiere fac pământul să tremure sub picioare. O explozie la mai puţin de un kilometru zguduie satul şi maşinile demarează în trombă. În câteva secunde, totul e acoperit de praf şi satul e pustiu. Au mai rămas doar blindatele irakienilor, care trag la foc automat înspre o ţintă care nu se vede, dar cu siguranţă se simte. Mitralierele de calibru mare sfâşie praful deşertului, iar rachetele lansate de pe umărul soldaţilor irakieni fac ca realitatea înconjurătoare să vibreze până ce zgomotul te surzeşte şi ecourile ordinelor primite prin staţie de la Qayyarha se aud cu încetinitorul. Răniţii sunt târâţi din bătaia gloanţelor în ambulanţe rablagite, iar cei care cad seceraţi sunt înfăşuraţi repede în steagul ţării şi declaraţi „martiri”.


În decurs de două zile, la Qayyarah, războiul împotriva ISIS s-a scurs prin faţa noastră la fel de lent ca laptele atacului chimic din prima dimineaţă, cu acelaşi uruit cu care, noapte de noapte, corturile unde am dormit s-au zdruncinat sub bătaia focurilor artileriei şi în tăcerea apăsătoare a doliului pentru cei care au murit răpuşi în prima linie a unui război cu o organizaţie la fel de efemeră şi letală ca halucinaţiile deşertului irakian.

 

Blindat al armatei irakiene cu insemne șiite FOTO Mircea Barbu

Imagini din aceeasi galerie
  • Blindat al armatei irakiene cu insemne șiite FOTO Mircea Barbu
  • Soldat irakian la baza Qayyarah, Irak, locul de unde se pregătește ofesiva asupra Mosulului FOTO Mircea Barbu
  • Casa șeicului Nazan a fost bombardată de ISIS printre primele FOTO Mircea Barbu
  • Șeicul Nazhan FOTO Mircea Barbu
  • Milițiile irakiene se îndreaptă spre linia frontului cu ISIS FOTO Mircea Barbu
  • Sat irakian pe linia frontului cu ISIS FOTO Mircea Barbu
  • Refugiații se întorc în satele până nu demult ocupate de ISIS cu teama că nu va dura prea mult și vor fi nevoiți să se mute din nou FOTO Mircea Barbu
  • Întâlnire între liderii locali în satele din zona frontului FOTO Mircea Barbu
  • Granița dintre Kurdistanul irakian și Irakul propriu-zis FOTO Mircea Barbu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările