Lunetistul Wali nu mai luptă în Ucraina: „Războiul, o dezamăgire teribilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lunetistul Wali FOTO Twitter
Lunetistul Wali FOTO Twitter

Celebrul lunetist canadian Wali nu este mort, aşa cum au pretins ruşii, şi nici nu mai luptă în Ucraina. S-a întors acasă, în Quebec, de unde a oferit un interviu pentru „La Presse”. El se declară dezamăgit de război şi spune că a tras doar două gloanţe cât timp s-a aflat pe frontul din Ucraina.

După două luni în tranşeele din Ucraina, lunetistul Wali s-a întors la casa sa de la periferia oraşului Montreal.

„Sunt norocos că sunt încă în viaţă, chiar s-a apropiat moartea de mine”, recunoaşte fostul soldat al Regimentului Regal 22 în interviul acordat pentru „La Presse”.

El dezvăluie că întoarcerea sa acasă a fost precipitată de un eveniment petrecut în ultima sa misiune, în Donbas. Într-o dimineaţă, el tocmai se aşezase lângă un şanţ expus focului tancurilor ruseşti, însă doi dintre recruţi au ieşit din tranşee pentru a fuma o ţigară.

„Le-am spus să nu se expună aşa, dar nu m-au ascultat”. Apoi, un foc de obuze „foarte precis” a fost tras asupra celor doi recruţi. „A explodat puternic. Am văzut schijele trecând ca nişte lasere. Corpul mi s-a tensionat. Nu auzeam nimic, îmi ţiuiau urechile. A fost cu adevărat violent”, mărturiseşte el.

„Mirosea a moarte, este greu de descris. Este un miros macabru de carne carbonizată şi sulf. Este atât de inuman acel miros”, adaugă lunetistul.

În cele din urmă, viaţa de familie a câştigat în faţa dorinţei de a-i ajuta pe ucraineni. „Inima mea mă trage înapoi în prima linie. Mai am flacăra. Îmi place teatrul de operaţii. Dar mi-am forţat norocul. Nu am răni. Mă gândesc, în sinea mea: cât de departe pot arunca zarurile? Nu vreau să pierd ce am aici”, spune tânărul tată, care a ratat prima aniversare a fiului său cât timp a fost pe front. 

Wali face o evaluare „destul de dezamăgitoare” a desfăşurării Legiunii Internaţionale pentru Apărarea Teritorială a Ucrainei, posibilă la iniţiativa preşedintelui Volodimir Zelenski.

Numărul voluntarilor - peste 20.000, conform diferitelor estimări - a fost atât de mare, încât Guvernul ucrainean a devenit o bătaie de cap. „Zelenski a făcut apel la toţi, dar pe teren, ofiţerii nu ştiau ce să facă cu noi”, afirmă el.

Wali s-a arătat totodată nemulţumit de lipsa armelor adecvate şi a echipamentelor de protecţie. 

„Sunt tipi care s-au grăbit să meargă pe front fără să fi trecut măcar de cel mai mic control de securitate. Ucrainenii ne-au testat şi abia acum începem să primim mai multe misiuni. Există un element de încredere care trebuie construit şi asta este complet normal”, recunoaşte Hrulf, şeful voluntarilor din Brigada Norman.

„Mulţi luptători voluntari se aşteaptă să fie totul la cheie, dar războiul este opusul, este o dezamăgire teribilă”, conchide Wali. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite