Emisiunea "Euroatlantica", de la Radio România Actualităţi/RRA, este rodul perseverenţei, pasiunii şi tenacităţii a doi jurnalişti, cu experienţe profesionale complementare, în domeniul militar.

Nicu Popescu a participat la un marş de o lună de zile, pe şapte mări, la bordul actualei fregate “Mărăşeşti”, de unde a asigurat corespondenţe inedite, pentru buletinele de ştiri ale RRA. Asta după ce a trăit rigorile vieţii mateloţilor, de pe o navă militară încercată şi de o furtună pe timpul căreia părea doar o coajă de nucă. Dar a rezistat.

Radu Dobriţoiu are şi acum gustul nisipurilor din deşerturile afgan şi irakian, unde a avut curajul să însoţească batalioane de elită, din Forţa Expediţionară a Armatei României, a căror misiuni le-a reflectat de o manieră care i-a atras preţuirea militarilor aflaţi, ca şi el, departe de ţară.

Sunt doi profesionişti care promovează nu doar un bombardament profesional, cu informaţii de ultimă oră, furnizate de corespondenţii RRA, din diferite capitale ale lumii, ci şi confruntarea de idei, între experţi militari şi civili atestaţi de experienţe dobândite în fruntea unor structuri aparte ale armatei naţionale, în misiuni peste hotare, la Cartierul General al NATO, dar şi la Pentagon.

Unul dintre ei este generalul, acum în rezervă, Decebal Ilina, care a condus structura orgolioasă, încadrată cu profesionişti care spun lucrurilor pe nume, oricât de incomode ar fi pentru unii, aceea a serviciului militar de informaţii.

Decebal Ilina a intrat în istoria postdecembristă a organismului militar românesc, prin surpriza făcută şefilor, colegilor şi subordonaţilor săi, atunci când a comunicat şefului Statului Major General că mandatul său s-a încheiat la conducerea direcţiei de resort şi este timpul să vină altcineva, la timona acesteia.

007

Este unul dintre profesioniştii care atât atunci când era activ, dar şi acum, din postura de senior, încă enigmatic, al military intelligence/serviciului de informaţii militare, a fost un orator stăpân pe gândurile sale, rostite fără nicio reţinere, dar cu o atentă cumpănire a valorii fiecărui mesaj.

De pildă, în emisiunea menţionată, generalul Ilina a afirmat:

“Poziţia Moscovei a devenit extrem de flexibilă după declaraţia SUA, că va autoriza bombardarea principalelor puncte strategice din Siria, ceea ce ar fi făcut să se echilibreze, într-un fel, potenţialul militar al celor care sunt în jurul lui Bashar al-Assad şi a rebelilor, pentru că acum e clar că există un dezechilibru în favoarea lui Bashar al-Assad. Eu cred că declaraţia şi hotărârea SUA i-a determinat pe ruşi să fie mult mai flexibili şi să vină cu această iniţiativă. Acum văd că Bashar al-Assad pune condiţii, că e un acord bilateral. Eu nu cred că el e în situaţia de a pune condiţii, ăsta nu e un acord bilateral. Aderarea lui la Convenţia de interzicere a armamentului chimic nu e un acord bilateral cu SUA, că el spune că e de acord să-şi pună potenţialul chimic la dispoziţie şi chiar să-l distrugă, dar americanii să nu-l mai ameninţe cu forţa şi să nu mai dea armament rebelilor. Nu cred că e în situaţia de a pune condiţii.”

După 48 de ore, Obama declara:

"În această săptămână , când m-am adresat naţiunii, despre Siria , am spus că - în parte din cauza ameninţării credibile a forţei militare americane - există posibilitatea unei soluţii diplomatice. Rusia a indicat o voinţă nouă de a se alătura comunităţii internaţionale presând Siria să renunţe la armele sale chimice, pe care regimul Assad le-a utilizat într-un atac, în care a ucis mai mult de 1.000 de persoane pe 21 august . Am cerut, de asemenea, Congresului să amâne un vot cu privire la utilizarea forţei militare, în timp ce am continuat această cale diplomatică. Şi asta e ceea ce facem."

Generalul Decebal Ilina indica şi postura aparte a Siriei, într-un clasament neoficial:

“Siria are un mare arsenal de armament chimic, probabil că al treilea mare arsenal, după SUA şi Federaţia Rusă, importând o mare cantitate de armament chimic din Federaţia Rusă, din Uniunea Sovietică, mă rog, de-a lungul timpului şi, de asemenea, fabricând o bună parte în propriile sale uzine, care se găsesc pe teritoriul său. Din acest punct de vedere, a avut şi o explicaţie Siria, pentru că ei au considerat că arsenalul acesta imens chimic poate, într-un fel, să menţină un echilibru în disputa lor cu evreii, deci în disputa lor cu statul Israel, care dispune, aşa cum ştim, de arma atomică, de arma nucleară, şi ei au considerat că pot echilibra, într-un fel, această dispută pe care o au cu evreii. HARTA Bine, au ajuns acum, forţaţi de împejurări, forţaţi de evenimente, sub ameninţarea SUA, să accepte să adere la Convenţia din 1993, ceea ce presupune să pună la dispoziţie, în primul rând, date cu privire la cantităţile pe care le au, locurile în care sunt dispuse fabricile, să oprească fabricaţia, deci să pună la dispoziţia ONU date despre cantităţi, locurile în care se găsesc, urmând ca după aceea locurile acestea să fie securizate şi probabil că într-o perioadă mai lungă de timp şi cu costuri foarte mari, să fie distruse.”

În mesajul său, Barack Obama puncta:

“Am văzut indicii de progres. Recent, cu o săptămână în urmă, regimul Assad nu admitea că posedă arme chimice. Astăzi  o face. Siria a semnalat dorinţa de a se alătura altor 189 de naţiuni , reprezentând 98 la sută din omenire, în respectarea unui acord internaţional care interzice utilizarea de arme chimice. Şi Rusia a pus în joc propria credibilitate, sprijinind acest rezultat.”

Fiind întrebat - în emisiunea Euroatlantica, a cărei stenogramă integrală este accesibilă dacă daţi click aici - dacă, în noile condiţii, Consiliul de Securitate al ONU va deveni mai dinamic, nu blocat de vetourile Rusiei şi Chinei, generalul Ilina a răspuns:

“E greu de spus. Înţeleg că săptămâna viitoare, luni, se vor întruni din nou; probabil că până atunci vor avea loc tot felul de negocieri. Sigur că aici e dificil să credem că Federaţia Rusă va fi foarte prietenoasă faţă de propunerile de rezoluţii pe care le va avea Occidentul, fie că vorbim de Franţa, fie că vorbim de SUA. Eu nu cred că se va ajunge la o rezoluţie în care să se autorizeze folosirea forţei. Aţi văzut ce spunea Putin, că dacă nu e autorizată acţiunea, de către Consiliul de Securitate, ceea ce e adevărat, acţiunea poate fi considerată o agresiune. Altfel, rolul pe care ziceam eu că-l joacă totuşi Siria şi prudenţa Israelului vizavi de situaţia din Siria, pentru că vedem că Israelul, în ciuda declaraţiilor, rămâne suficient de prudent. Să nu uităm că, din 1976, Siria angajează trupe în Liban şi devine arbitrul confruntărilor interne, acolo unde, mă rog, influenţează într-un fel sau altul şi Hamas-ul, şi Hezbollah-ul şi alte organizaţii considerate teroriste. Din punctul meu de vedere nu cred că se va ajunge la o înţelegere în Consiliul de Securitate şi votarea unei rezoluţii care să agreeze sau care să autorizeze folosirea forţei.”

După două zile, în mesajul video inserat mai jos, Barack Obama reamintea:

“Dar noi nu ne bazăm doar pe cuvântul Rusiei şi a lui Assad. Trebuie să vedem acţiuni concrete pentru a se demonstra că Assad este serios cu privire la renunţarea la armele chimice. Şi din moment ce acest plan a apărut doar cu o ameninţare credibilă, de acţiune militară a SUA , ne vom menţine poziţia noastră militară în regiune, pentru a menţine presiunea asupra regimului Assad. Iar dacă diplomaţia eşuează, Statele Unite şi comunitatea internaţională trebuie să rămână pregătite să acţioneze.”

Chiar dacă şefii diplomaţiilor americană şi rusă au ajuns la o înţelegere privind soarta armelor chimice din Siria, recursul la manu militari rămâne o opţiune pentru Casa Albă.

Siria are 1000 de tone de agenţi chimici. Dar nu s-a ajuns la un acord privind modul cum vor fi inspectate cele 45 de locuri, identificate, din satelit, unde sunt depozitate armele chimice.

Chiar dacă Rusia poate fi un loc posibil de distrugere ulterioară a lor, nu s-a luat o decizie finală.

Iar războiul civil continuă în Siria.