Berlusconi, între un scandal sexual şi o criză de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Italiei trece iar printr-o perioadă tulbure: noi dezvăluiri ale unei prostituate se suprapun peste tensiunile din coaliţie. Maria Teresa De Nicolo le-a dat detalii autorităţilor despre nopţile petrecute la Roma, în compania lui Berlusconi. Acesta ameninţă cu alegeri anticipate.

În timp ce parlamentarii italieni au votat două moţiuni de neîncredere vizân-du-l pe subsecretarul de stat la Ministerul Justiţiei Giacomo Caliendo (moţiuni ce ar fi putut duce la căderea Cabinetului Berlusconi), o altă damă de companie, Maria Teresa De Nicolo, face dezvăluiri explozive despre orgiile organizate la Palazzo Grazioli - reşedinţa din Roma a lui „Il Cavaliere".

Mai citiţi şi:

Silvio Berlusconi, protectorul „Cupolei P3“ ?

În cadrul unei anchete desfăşurate la Procuratura din Bari, privind fapte de corupţie, proxenetism şi trafic de droguri, De Nicolo a povestit cum, în septembrie 2008, a fost invitată să ia parte, alături de alte 15 „colege", la petrecerile private organizate de premier. „Am împărţit acelaşi pat cu Berlusconi şi cu alte două fete din Roma", a declarat ea anchetatorilor, adăugând că acesta i-a făcut cadou a doua zi o bijuterie scumpă.

Personaje comune

De Nicolo a pomenit în timpul anchetei numele lui Gianpaolo Tarantini, om de afaceri apropiat al lui Berlusconi, acuzat (şi) de trafic de droguri, care le „recruta" pe „fete". Pentru „deranj", Tarantini le plătea cu câte 1.000 de euro şi le achita cheltuielile de transport.

Noile dezvăluiri seamănă izbitor cu cele făcute anul trecut de o altă prostituată de lux, Patrizia D'Addario, care a povestit, printre altele, cum Tarantino le obliga să se îmbrace într-un anume fel („sobru, dar sexy") când erau invitate la Palazzo Grazioli. D'Addario a scris şi o carte în care relatează cu lux de amănunte „aventurile" trăite în compania prim-ministrului italian, acum în vârstă de 73 de ani.

Petrecerile în compania „fetelor de escortă" l-au costat mult pe Berlusconi şi nu numai la capitolul imagine. Anul trecut, fosta sa soţie, Veronica Lario, a înaintat divorţul în urma imensului scandal mediatic. Berlusconi a negat că ar fi plătit vreodată pentru sex, dar a admis că „nu este un sfânt".

Recentele dezvăluiri picante ale Mariei Teresa De Nicolo riscă, printre altele, să pună în umbră rezultatele întâlnirii de aseară dintre Silvio Berlusconi şi premierul britanic, David Cameron, aflat într-o scurtă vizită la Roma. Şi nu numai atât. Deşi afişează siguranţă de sine, „Il
Cavaliere" este vizibil iritat de noile destăinuiri stânjenitoare, dar şi de criza pe care o traversează Cabinetul său după despărţirea recentă de Gianfranco Fini, preşedintele Camerei Deputaţilor, cofondator al partidului de guvernământ Poporul Libertăţii.

Alegeri anticipate?

„Drumul e îngust şi, la primul incident, facem alegeri", ameninţă premierul de câteva zile. Într-adevăr, pe fondul disensiunilor cu Fini, Berlusconi probabil nu va mai avea majoritate absolută în Camera inferioară a Parlamentului.

Italia nu poate exclude posibilitatea organizării de alegeri anticipate în această toamnă, în cazul în care criza politică din cadrul coaliţiei se va accentua, avertizează şi ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, într-un interviu pentru „Corriere della sera". Oricum, votul de ieri a reprezentat pentru Berlusconi o bună ocazie pentru a-şi număra „trupele" pe care se mai poate baza după „divorţul" de Gianfranco Fini.

"Am rămas la Palazzo Grazioli până a doua zi dimineaţă. Când am ieşit, afară era un şofer, care m-a condus până la hotel, unde mă aştepta Gianpaolo Tarantini."
Maria Teresa De Nicolo
prostituată de lux

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite