Cazul care a cutremurat Grecia. Tânără de 20 de ani, torturată şi ucisă în faţa copilului şi a soţului

Cazul care a cutremurat Grecia. Tânără de 20 de ani, torturată şi ucisă în faţa copilului şi a soţului

O tânără de doar 20 de ani a fost torturată şi ucisă în chinuri cumplite, sub ochii fiicei sale de doar 11 luni, în timpul unei spargeri în locuinţa familiei din Grecia. Potrivit anchetatorilor, trei bărbaţi au pătruns în casa familiei în jurul orei 5 dimineaţa, în timp ce un al patrulea stătea de pază afară. Atacul a fost catalogat ca o „crimă groaznică, comisă cu o ferocitate extremă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Caroline Crouch, în vârstă de 20 de ani, locuia cu soţul său Babis Anagnostopoulos, în vârstă de 33 de ani, în suburbia Glyka Nera din Atena. Cei doi aveau un copil de 11 luni, dar şi un câine.

Conform anchetatorilor, spargerea a avut loc marţi, la 4.30 dimineaţa. Trei bărbaţi înarmaţi au intrat în casă, iar al patrulea a rămas afară pentru a păzi locul. Aceştia au spart fereastra de la subsol, dar şi o cameră de suraveghere. Când au intrat în locuinţă, bărbaţii au omorât câinele familiei, sugrumându-l cu propria lesă. Acesta se afla la parterul casei, iar cuplul se afla în dormitor, la mansarda casei, iar copilul lor era în aceeaşi cameră cu ei. 

L-au atacat întâi pe Babis şi l-au încătuşat de un stâlp de pat acoperindu-i ochii şi gura cu bandă adezivă, ca mai apoi să o lege pe Caroline, cu un tricou. Au torturat-o timp de aproximativ o oră, cerându-i să spună unde îşi ţin averea şi să dezvăluie codul de la seif.

Potrivit site-ului de ştiri Ta Nea, Babis a declarat poliţiei că bărbaţii, vorbind în limba greacă veche, i-au spus Carolinei că îi vor face rău copilului dacă nu le va oferi locaţia seifului, apoi au îndreptat o armă spre bebeluşul de doar 11 luni.

Disperată femeia a început să ţipe, moment în care unul dintre ei a sugrumat-o cu o pernă pentru a o face să tacă. După ce au luat bunurile de valoare ale familiei, bijuterii în valoare de 21.500 de lire sterline şi 13.000 de lire sterline în numerar, bărbaţii au fugit. 

În jurul orei 6 dimineaţa, Babis a reuşit să ajungă la un telefon şi a sunat la poliţie. Un echipaj a ajuns la faţa locului la scurt timp.

Atacul a fost descris ca fiind o „crimă groaznică, comisă cu o ferocitate extremă. O astfel de barbarie este rară pentru Grecia” de către Theodoros Chronopoulos, purtătorul de cuvânt al poliţiei greceşti.

De asemnea, Guvernul grec a emis o recompensă de 300.000 de euro pentru orice informaţie relevantă pentru prinderea hoţilor.

Poliţia spune că tâlharii ar fi avut experienţă şi probabil că au supravegheat cuplul ceva timp înainte de a pune atacul în aplicare. Anchetatorii vor studia camerele de supraveghere locale în încercarea de a vedea cum au scăpat spărgătorii şi dacă se aflau în zonă înainte de spargere. De asemenea, vor interoga vecinii şi prietenii cuplului pentru a vedea dacă cineva a dat informaţii despre cei doi, mai ales despre averea pe care o deţineau în locuinţă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările