Statuia Papei Ioan Paul al II-lea din Roma a fost modificată, din cauza izbitoarei asemănări cu Benito Mussolini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
86% dintre italieni sunt nemulţumiţi de statuie. FOTO: www.independent.co.uk
86% dintre italieni sunt nemulţumiţi de statuie. FOTO: www.independent.co.uk

O statuie a Papei Ioan Paul al II-lea a fost dezvelită din nou, după ce sculptorul Oliviero Rainaldi a efectuat mai multe modificări pentru ca chipul Suveranului Pontif să nu semene atât de mult cu cel al conducătorului fascist Benito Mussolini.

Rainaldi s-a arătat mulţumit de modificările pe care le-a făcut, spunând că acestea ”bat” cu viziunea sa iniţială asupra ansamblului din bronz. Sculptorul dă vina pe muncitori pentru felul în care a ieşit prima oară sculptura, insistând că a fost „un lucru făcut de mântuială”.

Faţa statuii de bronz pare acum mai puţin severă, iar sculptorul s-a chinuit să-i facă şi un gât Suveranului Pontif, scrie „The Independent”.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a salutat schimbările făcute.

„Arată şi mai rău”, spune Fabio Sabbatani Schiuma, un consilier local din Roma. „Seamănă şi mai mult cu Mussolini”, a completat acesta.

Statuia a stârnit aceleaşi nemulţumiri şi în urmă cu mai bine de un an, când a fost dezvelită pentru prima oară. Unii critici spuneau că seamănă cu o creatură din seria „Star Trek”, iar 86% dintre respondenţii unui sondaj realizat de cotidianul italian „La Repubblica” au declarat că nu le place statuia.

Mussolini a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 şi 1943. Prin controlarea mass-mediei şi intimidarea rivalilor politici, Mussolini a reuşit să ruineze sistemul democratic de guvernare. Intrarea alături de Germania în cel de-al Doilea Război Mondial a făcut din Italia o ţintă pentru atacurile Aliaţilor, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene şi moartea lui.

Papa Ioan Paul al II-lea a condus Biserica Catolică timp de aproape 30 de ani, fiind primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. El a decedat în 2 aprilie 2005, în locul lui fiind numit Benedict al XVI-lea.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite