Să nu translatăm lupta de clasă în sfera argumentaţiei politice

Între multele luări de poziţie relativ la „Schengen” am remarcat una, provenind din sferele înalte ale puterii care mi-a atras în mod deosebit astenţia şi anume că punctul de vedere exprimat de ministrul german de interne Hans Peter Friederich n-ar reprezenta voinţa întregului popor german, nici măcar a întregului registru politic german, ci numai opinia partidului pe care-l reprezintă în guvern.

Ce să spunem raportând raţionamentul la situaţia de la noi? Că actualul guvern şi miniştri săi nu-i reprezintă decât pe cei 24% simpatizanţi de stânga care i-au votat? Nu are rost să stăruim asupra unei atare aberaţii doar să subliniem tendinţa aceasta de menţinere a încrâncenării politice şi dincolo de campaniile electorale, în sfera exerciţiului politic guvernamental, inducând încă odată în eroare opinia publică, segmentând şi selectând argumentaţia pe criterii desuete ce amintesc de trecutul nu prea îndepărtat.

Cât priveşte chestiunea „Schengen” voi puncta şi eu câteva aspecte.

În primul rând, necesitatea de a fi tratată cu realism. Încercarea de a structura Uniunea Europeană ca un factor geo-politic concurenţial la nivel planetar – problemă indusă de consecinţele celui de al doilea război mondial – presupunea împlinirea a două cerinţe esenţiale şi anume, de o parte regruparea pe cât posibil cuprinzătoare a întregii Europe, iar de altă parte un standard calitativ concurenţial pe toate planurile.

În această viziune s-a acceptat adeziunea la Tratat şi a acelor state europene care, din varii motive, inclusiv istorice, s-au găsit pe trepte diferenţiate de dezvoltare, în ideea că evoluţia la nivelul de compatibilitate se poate realiza şi în interiorul structurii.

Am fost invitaţi şi noi să ne concentrăm eforturile în acest sens şi, subliniez, nu numai prin impunerea unui MCV. Ori ceea ce se petrece la noi este un descurajant proces de involuţie, cel puţin începând cu vara anului trecut, uşor sesizabil pe două direcţii: asumarea valorilor principial-europene privind comportamentul politic, juridic, moral şi edificarea statului de drept. Pe bună dreptate organismele răspunzătoare europene sunt îngrijorate în privinţa acestui trend involutiv.

S-a spus şi se spune că aceasta n-ar avea nici în clin, nici în mânecă în legatură cu Schengen unde tehnic suntem la zi. Aşa este sau aşa ar trebui să fie la nivel formal. În realitate evoluţia generală din ultimii ani, cu apăsare criza, mai puţin prevăzută şi gândită pe când se semnau actele, aduce cu sine preocupări pe cel puţin două direcţii. Odată fenomenul imigraţionist cu toate implicaţiile lui.

Europa riscă să nu-i poată face faţă. Generozitatea lasă loc îngrijorării. Nu numai imigraţia externă Uniunii ci, pentru anume ţări vizate şi migraţia internă: locuri de muncă, costuri sociale, clivaj comportamental, la care populaţia a început să reacţioneze la nivel de masă, situaţie ce nu poate fi ignorată de mediul politic inclusiv pe linie electorală. A doua oară pentru că unele metehne ale noastre aici la multă toleranţă sunt vădit incompatibile cu optica şi mentalităţile lor: minciuna, furtul (ex.plagiatul), cinstea, morala politico-guvernamentală, corupţia (nu cea subterană pe care o au şi ei, ci cea de suprafaţă tolerată la noi cu nonşalanţă).

Ni s-a cerut, ni se cere să facem eforturi de aliniere, ceea ce nu-i un afront la suveranitatea noastră cum aud pe ici pe colo şi, dacă se vede că pe linia MCV nu ne pasă, mai rămân în mână cu două atuuri: Schengen şi zona euro.

Cred că astfel trebuie privite lucrurile şi că ceea ce avem de făcut este să depunem eforturi susţinute - să se vadă limpede intenţia în această direcţie – pentru a ne ridica la nivelul standardelor minimal-acceptabile în procesul de integrare. În acest fel Schengen va veni de la sine.