E aproape de miezul nopţii iar la Biserica Sf. Nicolae, un lăcaş de cult dintr-o suburbie a Mariupolului, curtea e la fel de plină ca la orice biserică ortodoxă în noaptea de Înviere. Femei, copii şi bărbaţi îşi fac loc printre privirile vigilente ale organelor de ordine. E o seară caldă de aprilie, cu o briză uşoară ce adie peste lumânările aprinse cu grija de femeile ce veghează la bunul mers al slujbei de Paşti. 

Olga, o pensionară de 72 de ani, îmbrăcată într-un palton alb şi cu o lumânare ferită de vânt într-un suport elegant de sticlă, a venit pe jos aproape 5 kilometri, ca în fiecare an, la biserică. „Astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de linişte şi pace. O să mă rog pentru cei ce şi-au pierdut viaţa, atât aici cât şi la Kiev”, a mărturisit femeia, în aşteptarea luminii de Înviere.

Oamenii se adună în linişte în curtea bisericii. În primele rânduri, un cordon de poliţie asigură ordinea şi paza. Clopotele răsună, vestind apropierea momentului în care preotul îşi va chema enoriaşii să ia lumină. 

„Khrystos voskres!” (n.r. Hristos a înviat!), răsună vocea preotului din interiorul bisericii. I se răspunde, în cor, „Voistynu voskres!” ( n.r. Cu adevărat a înviat!),  de către mulţimea de afară. Spre uşurarea multora de aici, urarea e aceeaşi şi în ucraineană, şi în rusă. Într-un moment atât de tensionat cum este cel din aceste săptămâni, oamenii din estul Ucrainei au nevoie de legături, simboluri şi valori care să îi apropie şi să-i aducă la masa dialogului. 

„Suntem la fel de uniţi cum am fost şi până acum. Să-ţi dau un exemplu: grivna (n.r. moneda naţională) e un cuvânt ucrainean. Denominaţia ei, copieca, e un cuvânt rusesc. Eu cred că asta spune mult despre relaţiile dintre ucraineni şi ruşi”, îmi explică Maksym, un tânăr venit cu logodnica la Înviere. Ala, viitoarea sa mireasă, e dintr-un orăşel din Rusia, la doar câteva ore de Mariupol. Plănuiesc să se căsătorească în toamnă şi să-şi întemeieze o familie în Ucraina. 

Alaiul de preoţi iese din biserică cu lumina de Paşte. Oamenii îşi aprind lumânările unul de la celălalt, în tăcere. În câteva clipe curtea bisercii se umple de o lumină caldă. Enoriaşii, în frunte cu preoţii, se pregătesc să înconjoare biserica. Se face într-un ritm ceva mai alert ca în România, cumva cu o grija specială pentru  păstrarea cadenţei. 

În mulţime, printre femei, copii şi bătrâni, se pot zări şi câteva uniforme. Majoritatea sunt veterani, mândrii de trecutul lor militar. Sunt destul de crispaţi şi îngrijoraţi. Ei, mai mult ca oricine, ştiu ce înseamnă un război, iar Ucraina e la un pas de conflict în aceste clipe. 

Oamenii se îndreaptă spre casă în jurul orei 1 dimineaţa. Se salută cu tradiţionalul „Hristos a înviat!”, în timp ce duc lumină spre casele lor. 

De dimineaţă, în jurul orei 11, atmosfera e la fel de solemnă. Oarecum mai gravă şi uşor crispată. Nu cu mult timp în urmă, în Slaviansk, la doar câteva ore de aici, armistiţiul a fost încălcat şi câţiva oamenii şi-au pierdut viaţa într-un atac asupra unui filtru de control.

Enoriaşii s-au întors pentru a-şi sfinţi coşurile cu bucatele pregătite de Paşte. Se aliniază în curtea bisercii, din nou, în aşteptarea preoţilor. Pasca (aceeaşi denumire ca şi la noi) e cumva mai mică, dar mai înaltă şi decorată cu un strat de cremă albă. În coş, ouă vopsite, vin şi bucate afumate. 

Preotul iese din biserică şi începe să sfinţească bucatele. Spre bucuria copiilor şi spaima doamnelor machiate mai strident, acesta foloseşte din belşug mănuchiul de busuioc, înmuiat bine în găleata cu apă sfiinţită. 

Enoriaşii se îndreaptă spre casele lor sau ale rudelor şi prietenilor. Astăzi vor încerca să sărbătorească Paştele. De mâine, când armistiţiul oferit de Kiev pentru sărbătorile pascale expiră, vor reveni problemele şi discuţiile legate de viitorul incert al acestei naţiuni.