Poate cineva să-l oprească pe Matteo Salvini? Cinci oameni care ar putea să-l împiedice pe liderul populist din a prelua controlul în alegerile anticipate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Matteo Salvini devine prim-ministru, ajută la alegerea unui preşedinte pro-Putin, guvernează alături de un partid care este chiar mai înclinat spre dreapta decât propria sa formaţiune şi se ceartă cu Bruxellesul până la punctul de a scoate Italia din zona euro. Acesta este scenariul de coşmar pentru politicienii europeni, după decizia lui Salvini de a declanşa prăbuşirea actualului guvern italian.

Şi acest scenariu teribil cu siguranţă nu poate fi exclus. Partidul Liga al lui Salvini are rezultate bune în sondajele de opinie şi oponenţii săi sunt într-o stare de dezordine. După alegeri, el ar putea forma un guvern cu formaţiunea de extremă-dreapta Fraţii Italiei, un partid care nu-şi ascunde admiraţia pentru trecutul fascist al ţării, notează Politico.

Însă uneori lucrurile nu se întâmplă cum sunt prevăzute. Până nu demult, Steve Bannon, fostul strateg-şef al lui Donald Trump, a proclamat că actualul guvern de populişti de dreapta (Liga) şi stânga (M5S) reprezintă viitorul politicii europene. Acum pare că va face parte din trecut.

Cine l-ar putea, aşadar, opri pe Salvini? Iată cinci posibile nume

Sergio Mattarella

Imagine indisponibilă

Preşedintele republicii deţine cheia evenimentelor din zilele care urmează. El este unul dintre cei care trebuie să decidă dacă va cere alegeri parlamentare sau va concluziona că există o altă majoritate viabilă în parlament. Oficialii spun că el este conştient de faptul că orice tentativă de a amâna alegerile şi a instala un guvern tehnocrat ar putea stârni furia cetăţenilor, făcându-l pe Salvini chiar mai puternic. Unii analişti spun că strategia juristului sicilian taciturn este de a organiza repede alegeri, aşa cum îşi doreşte Salvini – dar de a găsi o cale prin care să se asigure că Liga nu va putea evita responsabilitatea noului buget, care trebuie aprobat la începutul lui octombrie. Cu economia care încetineşte şi datoria publică care creşte, deciziile dureroase sunt iminente.

Giuseppe Conte

Imagine indisponibilă

Profesorul de drept care a devenit prim-ministru fără să aibă experienţă politică anterioară se bucură acum de a doua cea mai mare rată de popularitate în rândul cetăţenilor, după Mattarella. Un sondaj publicat vineri arată că preşedintele are o rată de popularitate de 60 la sută, urmat de Conte cu 50 la sută. Salvini este pe locul trei, cu 44 la sută. Conte a format o alianţă puternică cu Mattarella şi în ultimele luni el şi-a modelat profilul într-un felo de moderat anti-Salvini. Oficial, Conte este independent politic. Acum probabil că va trebui să decidă dacă va conduce o listă în următoarele alegeri – o listă care ar putea să-i pună beţe-n roate lui Salvini. Probabil că nu din întâmplare au apărut zvonuri la Roma potrivit cărora Conte îşi doreşte să fie numit comisar european. Un oficial italian a sugerat că Salvini ar putea fi în spatele unor astfel de zvonuri, într-un efort de a scăpa de periculosul său rival.

Nicola Zingaretti

Nicola Zingaretti sarbatorind alegerea lui la sefia Partidului Democrat Italian FOTO EPA-EFE

La prima vedere, omul ales ca lider al Partidului Democract (PD) (de centru-stânga) la începutul acestui an nu este într-o poziţie puternică. Fostul lider Matteo Renzi încă are o influenţă considerabilă asupra parlamentarilor partidului şi are propria sa agendă. Renzi, de exemplu, nu îşi doreşte nicio alianţă cu M5S, în timp ce Zingaretti şi alte figuri proeminente ale formaţiunii sunt mai înclinaţi să ia în considerare o eventuală colaborare. PD şi-a revenit doar parţial din alegerile generale dezastruoase de anul trecut, care au eliminat partidul de la putere. Dar Zingaretti, preşedinele regiunii Lazio, are motive să susţinăî alegeri anticipate. I-ar putea permite să cureţe grupurile parlamentare de loialiştii lui Renzi şi să formeze alianţe cu alte partide – posibil M5S sau alte grupuri care vor apărea în următoarele luni.

Carlo Calenda

Imagine indisponibilă

Fostul ministru al dezvoltării economice a fost ales în luna mai în Parlamentul European pe lista PD. Dar acesta a declarat pentru Politico, vineri, că speră că va forma o alianţă care va include şi progresişti, liberali şi alte forţe proeruropene. El a precizat că e de părere că şi Forza Italia a lui Silvio Berlusconi „ar putea face parte din acest proiect”. Europarlamentarul va merge la Roma săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu leadershipul PD şi a le prezenta propunerea sa. „O singură listă de forţe politice proeuropene este calea spre înainte... prioritatea este de a lupta împotriva lui Salvini, care este o ameninţare la adresa democraţiei noaste şi probabil ne va scoate din UE”, a declarat Calenda. Pentru a-şi atinge scopul, Calenda este dispus să colaboreze chiar şi cu fostul premier şi fostul lider al PD, Renzi, deşi a spus că cei doi „nu vorbesc” în prezent. 

Alessandro Di Battista

Imagine indisponibilă

Di Battista este singura persoană din politica italiană care poartă hanorace la fel de des ca Salvini şi foloseşte un limbaj similar, aproape de popor. Nu degeaba este considerat versiunea M5S a ministrului de Interne. Potrivit presei italiene, este probabil ca Di Battista să fie unul dintre principalii rivali ai lui Salvini în campania electorală, ca reprezentant al M5S. Fostul jurnalist  este o figură controversată. 

Ultimele sale ţinte de atac au fost ONG-urile, politicienii şi jurnaliştii. Di Battista nu a candidat la ultimele alegeri generale şi şi-a petrecut primele şase luni dintr-o pauză de un an într-o excursie cu familia în America de Sud. La întoarcere, el a cauzat mai multe incidente diplomatice între Roma şi Paris, unul dintre ele fiind declanşat de o vizită efectuată de el liderulor Vestelor Galbene din Paris. Antagonismul faţă de Franţa nu este singura trăsătură pe care o are în comun cu Salvini. El are şi o oarecare fascinaţie faţă de Rusia. Di Battista a fost unul dintre aprlamentarii M5S care a administrat relaţiile partidului cu partidul lui Vladimir Putin în timpul ultimei legislaturi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite