Acum, să ne desluşim.

Dacă există cineva cu adevărat încercuit de Rusia, atunci e vorba de Polonia şi de Republicile Baltice. Nu pe hartă, nu jur-împrejur ci politic şi propagandistic. Lituania, Letonia şi Estonia stau cu faţa la Rusia şi Belarus şi cu spatele la Baltica. Polonia pare ferită dar trăieşte cu o aşchie militară rusă (Kaliningrad) înfiptă în graniţă şi cu spatele la o Germanie mai fluidă decît apele Balticii. Polonezii şi balticii sînt nucile tari. Rusii au mai încercat să le spargă şi ştiu că vor avea de asudat şi de vărsat sînge. În rest, gelatină liberal-pacifistă. State ca Germania, Franţa şi Italia nu cer nici un strop de sînge sau de sudoare. Ruşii sînt deja înăuntru. În minţile obosite ale politicienilor, în tembelismul anticapitalist al stîngii, în afacerile şi conductele de gaz care ţin legat Occidentul de Kremlin.

Iar noi?   

Noi ne-am speriat de victoria filo-ruşilor în Moldova şi Bulgaria. O presupunere automată face din Igor Dodon şi Rumen Radev nişte ideologi pietroşi în slujba Moscovei. Asta ar însemna să credem în basme geostrategice şi să uităm cu totul mărunţişurile meschine ale psihologiei umane. Dodon şi Radev respectă fidel regula politicianului est-european: un speculant abil care va căuta să pape banii UE şi să ciupească gaz rusesc. Simultan. În jurul lor, oligarhii bine instalate au afaceri grase de la Viena la Berlin şi nici un interes să rupă legăturile cu ugerul furnizor. Prin urmare, e cît se poate de realist să aşteptăm, şi de la Dodon şi de la Radev, vorbe în dungă, pertractări şi nici un angajament clar.

Dar dacă tot vorbim de Moldova plutind pe Dodonul liniştit, n-ar strica să scufundăm o gogoriţă care şi-a făcut veacul pe Prut. Ar trebui, adică, să venim de petrecanie gălăgiei jenante pe tema Moldova europeană şi frăţească. Moldova nu e nici naţiune, nici speranţa Europei, nici mireasa noastră rătăcită. Moldova e un exemplu clasic de stat eşuat. O aglomerare umană confuză, între graniţe negociabile, zaruri schimbătoare şi culturi încrucişate de Miciurin. După 27 de ani de păşunism politico-patriotic e momentul să ne oprim, să ne frecăm la ochi şi să remarcăm că Moldova e o mare halcă de carne de tun electoral. România o foloseşte, cu succes limitat, în preajma alegerilor. La rîndul ei, Rusia foloseşte pseudo-unionismul românesc pentru a-i capacita hormonal pe rusofonii din Moldova. În rest, vorbe, seminarii, paşapoarte salvatoare şi  bazele militare ruseşti din Transnistria pe care nu le va muta din loc nici gripa aviară, nici NATO. În mod fundamental şi trist, Moldova e o amintire despre ce urma să fie naţiunea română dacă istoria n-ar fi avut loc.

Foarte probabil, volumul de infiltrare rusească va fi mai mare şi mai lesnicios, după victoriile lui Dodon şi Radev. Dar asta nu schimbă dramatic situaţia dată. Bulgaria şi Moldova sînt de mult penetrate.

Măreţia lui Putin şi nenorocirile care macină Europa sînt o coproducţie Obama-Merkel

Încercuirea de care am început să ne văităm ar continua pe conturul Slovacia, Serbia, Ungaria. Şi nici teutonii nu dorm! Pînă la proxima invazie, e de notat că avem multe interese comune cu Orban, Fico şi Vucic. Cine îi crede adversari a citit prea multă presă germană. Dictatura poloneză şi dictatorul maghiar trăiesc şi belesc numai în editoriale şi prin dezbateri parlamentare de omorît timpul şi hîrtia la Bruxelles. Sigur, ruşii vor face foarte bine ce ştiu să facă foarte bine: vor trage cu toate katiuşele propagandistice şi vor scoate la plimbare fantoma unui bloc pro-rusesc în Est. E un tic strategic de care Rusia nu se poate despărţi, tocmai pentru că acest soi de dezinformare are mare succes de casă în Occident. Apropos, motivul încercuirii nu e tocmai o noutate ci o vechitură sovietică. Iniţiatorul e Stalin care a folosit ideea pentru a justifica pactul cu Hitler. Putin a pus în circulaţie acelaşi alibi pentru a scutura NATO de pe graniţe.

Dar să nu ne liniştim, că ne stă rău. Rămîne problema lui Trumpov, noul Preşedinte american şi, de la New York Times citire, agentul voluntar al lui Putin. Fişa postului a fost scrisă şi lipită de Trump în timpul campaniei electorale şi, încă mai înspumat, după victoria care a mîncat ficăţeii lumii bune din Manhattan. Condusă de Clinton News Network (CNN) presa de casă a dnei menţionate şi-a făcut datoria şi a livrat snoavele plantate de Rusia. Lenin avea dreptate dar stătea prost cu imaginaţia. Într-adevăr, burghezia se va prezenta la locul execuţiei, după ce va fi cumpărat frînghia necesară de la comunişti. Ce n-a prevăzut, însă Lenin, e că zisa lume bună va urca pe eşafod cu New York Times în mînă şi va citi, pînă la coborîrea cagulei pe ochi.

Presa bien pensant occidentală suferă de pe urma necuvinţei nespălaţilor care l-au votat pe Trump şi, de nervi, se face că nu mai ştie din ce a crescut Putin. Din slăbiciunea, naivitatea şi lăcomia care se simt atît de bine în mediile politice de la Berlin, Paris şi Washington. Pînă la urmă, măreţia lui Putin şi nenorocirile care macină Europa sînt o coproducţie Obama-Merkel. Obama a răscolit muşuroiul în Libia şi în Siria. Merkel a primit cu braţele deschis milionul de migranţi pus în mişcare de marele om de stat progresist american. Lista omisiunilor e mai lungă. Ar fi de ştiut, de pildă: cine a resetat vesel relaţia cu Rusia? Nu cumva Secretarul de stat H. Clinton? Şi cine are o alianţă cu Putin în Siria? Oare nu cuplul Obama-Kerry?

Va porni America la război cu Rusia de dragul Estoniei sau, Doamne fereşte!, României?

Pînă să aflăm dacă Trump se va îneca în borş rusesc, ştim că Putin a făcut ce a vrut din Obama, Clinton şi Kerry: samovar, opincă şi turbincă. Dar Putin nu e un zeflemist. Dimpotrivă, acest mare democrat rus înţelege bine ce se întîmplă pe şi sub masa de joc. Şi are toate motivele să creadă că vacanţa s-a terminat. După 8 ani de triumfuri în presă, necruţătorul campion la candy crush pleacă. În locul lui, vine un pokerist care clipeşte rar şi joacă pe mize mari. A se vedea numirile decise de Trump la CIA şi Securitate Naţională. Şi a se aştepta restul.

Adevărat, Trump a pus piciorul în prag şi a cerut un NATO cu cotizaţiile plătite la zi. Cum altfel? Nici un lider american nu mai poate vinde acasă povestea unei alianţe NATO care ţine în circuit Europa şi e plătit în proproţie de 70% de americani. Statele membre vor trebui să urce măcar la 2%. Cine nu vrea să tremure, trebuie să plătească măcar gazul din brichete. România poate face şi o mică economie. În banii pentru NATO nu va intra protecţia lui Ponta Victor. Cetăţeanul amintit susţine că Rusia nu e un pericol şi, prin urmare, poate fi scutit de paza NATO la poartă. În fond, Ponta ştie ce spune. Cîtă vreme doctrina miliară rusă nu pomeneşte nimic de plagiat, totul e în regulă.

Problema NATO-Europa de Est e, însă, mult mai serioasă decît o lasă să se înţeleagă partea goală a puşculiţei. Problema e faimosul Articol 5. Dacă acel ceas nenorocit va sosi vreodată, va invoca NATO Articolul 5? Va porni America la război cu Rusia de dragul Estoniei sau, Doamne fereşte!, României?

Răspunsul umblă neconsultat prin Pacific. Preşedintele filipinez Duterte are faima unui sonat dar pare să fi calculat realist că America nu va face război cu China de dragul Filipinelor. Şi a virat spre China. Aici, în această nesiguranţă abisală, e spaţiul european de manevră al Rusiei. La Est de Articolul 5.