Curtea Supremă poloneză suspendă activitatea Camerei Disciplinare după o decizie a UE privind reformele judiciare din Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Preşedinta Curţii Supreme poloneze a blocat în parte activitatea Camerei Disciplinare a judecătorilor, care se află în centrul unei dispute între Varşovia şi Uniunea Europeană (UE), în contextul în care Bruxellesul a ameninţat Polonia cu sancţiuni, în cazul în care nu respectă o hotărârea justiţiei europene în acest dosar, relatează Reuters.

Bruxellesul a cerut luna trecută Varşoviei să se conformeze până la 16 august, riscând altfel sancţiuni financiare, unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care dispune desfiinţarea acestui sistem de sancţionare disciplinară a judecătorilor.

Cea mai înaltă jurisdicţie UE a stabilit că sistemul implementat în Polonia nu este compatibil cu legislaţia europeană.

Varşovia şi Bruxellesul se află de mult timp în conflict pe tema unei reforme a sistemului judiciar polonez, pe care Partidul Lege şi Justiţie (PiS, conservatori), aflat la putere, o prezintă drept necesară în eficientizarea tribunalelor poloneze, dar pe care criticii o denunţă drept o erodare a independenţei justiţiei de către puterea de la Varşovia.

Tribunalul Constituţional polonez a stabilit anterior că măsuri tranzitorii impuse de către CJUE sunt contrare Constituţiei poloneze, punând astfel în discuţie primatul dreptului european asupra drepturilor naţionale.

Preşedinta Curţii Supreme a stabilit, în două hotărâri, publicate joi seara, ca niciun nou caz să nu mai fie transmis Camerei Disciplinare, atât timp cât nu au loc modificări ori până când CJUE nu se pronunţă definitiv.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite