Coronavirus. Date bune cu privire la redeschiderea şcolilor în 22 de ţări europene

Coronavirus. Date bune cu privire la redeschiderea şcolilor în 22 de ţări europene

FOTO Arhivă

Redeschiderea şcolilor în 22 de ţări europene nu a dus la o creştere semnificativă a contaminărilor cu noul coronavirus în rândurile elevilor, profesorilor şi părinţilor, relatează cotidianul britanic „The Guardian”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Copii din 22 de ţări europene s-au întors gradual la gradiniţă şi la şcoală. Prima ţară care a făcut acest pas curajos a fost Danemarca, care la 15 aprilie a redeschis şcolile primare şi grădiniţele. La o lună de la luarea aceste decizii, ţara scandinavă nu a constatat o înmulţire a cazurilor zilnice de infectare cu noul coronavirus. Norvegia, o altă ţară scandinavă, a luat măsuri similare şi a obţinut aceleaşi date.

În Franţa, aproximativ 1,4 milioane de elevi au revenit săptămâna trecută la şcoală. Din cele 40.000 de şcoli redeschise, doar 70 au trimis din nou elevii acasă din cauza apariţiei unor cazuri de contaminare cu noul coronavirus.

Aceste date, confirmate şi în alte 19 ţări europene şi prezentate în faţa miniştrilor Educaţiei din UE reuniţi într-o videoconferinţă, arată că reîntoarcerea elevilor la şcoală nu prezintă vreun risc major pentru răspândirea noului coronavirus, transmite corespondentul „The Guardian” la Bruxelles.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: