Austria: Cinci morţi într-o explozie puternică provocată de gaz, la Sankt-Poelten

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci persoane au murit într-o puternică explozie provocată de gaz, vineri dimineaţa, în Austria, la Sankt-Poelten, un oraş cu aproximativ 50.000 de locuitori, capitala provinciei Austria Inferioară, la 60 kilometri vest de Viena, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de AFP.

Conform sursei citate, imediat salvatorii au scos două cadavre dintre dărâmături, un al treilea după ora 22.00 GMT (vineri, 01.00, ora României) şi pe ultimul înainte de ora 00.00 GMT (vineri, 03.00, ora României).

Mai citiţi şi:

VIDEO Incendiu ucigaş la Dacca, peste 100 de morţi

Explozia, care s-a produs cu puţin înainte de ora 06.00 GMT (09.00, ora României), dintr-un motiv care rămâne, în continuare, necunoscut, aparent într-un sistem de canalizare, a avut loc într-o casă de locuit cu două etaje şi a antrenat evacuarea câtorva zeci de locuitori din vecinătate, în parelel furnizarea de gaze naturale fiind întreruptă în sudul oraşului, a precizat un purtător de cuvânt al pompierilor, Franz Resperger. Casa s-a prăbuşit în mare parte, imediat după explozie, şi a luat foc.

Cele cinci persoane moarte, trei bărbaţi şi două femei, locuiau în casă. Trei persoane dintr-o casă vecină au fost spitalizate din cauza unor emanaţii de fum.

Pompierii au adus o macara cu care au ridicat acoperişul surpat al casei, pentru a permite salvatorilor să stingă focarul incendiului.

Treizeci de unităţi de pompieri, adică aproximativ 500 de oameni, se aflau la faţa locului, dar şi aproximativ 12 ambulanţe şi 50 de medici de urgenţă, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Acest accident este cea mai gravă explozie provocată de gaze naturale din Austria, de la cea care a avut loc la 2 decembrie 1999, la Wilhelmsburg, de asemenea în Austria Inferioară, în care au murit zece persoane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite