Turismul în Coreea de Nord, asemănat de străini cu experienţe suprarealiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Metroul din Phenian, Coreea de Nord
Metroul din Phenian, Coreea de Nord

Experienţa unei călătorii în Coreea de Nord, ţară comunistă cu politici stricte, induce turiştilor neexperimentaţi senzaţii precum paranoia şi neîncrederea, mulţi dintre ei povestind că au impresia unor senzaţii suprarealiste.

Vizitatorii pot experimenta astfel de senzaţii zile întregi, chiar de la începutul până la sfârşitul călătoriei lor. Gândurile paranoice sunt atât de obişnuite printre turişti, încât ghizii companiei Koryo Tours, care organizează vizite în Coreea de Nord, prevăd gândurile străinilor.

„Camerele voastre de hotel nu sunt supravegheate, dar dacă vreţi să credeţi că sunteţi urmăriţi – ca să aveţi o poveste sexy pe care să o povestiţi când ajungeţi acasă – faceţi cum doriţi”, a spus turiştilor Simon Cockerell, manager general al Koryo Tours.

Acesta a dezvăluit reporterilor că întrebarea cea mai des pusă de vizitatori este „Unde se duc aceşti oameni?”. Străzile capitalei Phenian nu sunt atât de aglomerate precum cele din Beijing sau Tokio, însă destul de circulate, notează CNN. Aşadar,se întreabă străinii, unde merg ei?

Mulţi sceptici au crezut că, în fapt, nord-coreenii nu au nicio destinaţie precisă, mai ales că ţara din nordul Peninsulei Coreene este văzută asemenea unui ţinut închis, limitat. Aşadar, turiştii neexperimentaţi au continuat să-şi pună întrebări şi au presupus că trecătorii trebuie să fie plătiţi pentru a apărea pe stradă la anumite ore din zi şi să se comporte într-un anume fel.

„Banalitatea normalităţii”

Britanicul Mathew Durling a vizitat luna trecută Phenianul şi una dintre explicaţiile pe care le-a găsit a fost că senzaţia de suprarealism s-ar putea datora lipsei reclamelor, a panorilor publicitare şi a stilului vestimentar aproape identic. Mai mult, până şi mişcările obişnuite ale oamenilor de pe stradă par că urmează un scenariu dinainte stabilit.

„Majoritatea oraşelor sunt definite de cultura consumului, dar în Phenian nu ştii unde sunt magazinele. Şi mai este şi uniformitatea hainelor lor – toţi bărbaţii poartă pantaloni lungi, femeile au un stil conservator - şi chiar pare că merg în acelaşi ritm”, a explicat Durling. „Toate acestea contribuie la senzaţia suprarealistă.”

Mulţi dintre turişti sunt convinşi că turul agenţiei de turism este perfect sincronizat la o coregrafie complexă, în care sunt implicaţi şi cetăţenii de rând, şi că vizitele lor sunt urmărite îndeaproape de agenţi speciali. Sau, cel puţin, suspectează că acest scenariu este posibil, chiar dacă nu au dovezi în acest sens.

Însă mulţi turişti vizitează Coreea de Nord având în minte numeroase prejudecăţi şi aşteptări, induse de mass-media şi de documentare, care tind să le modifice felul în care percep experienţa. Propaganda şi cultul personalităţii omniprezente contribuie mult la impresiile străinilor.

Cockerell are totuşi o explicaţie mai simplă: „banalitatea normalităţii”. El spune că motivele precum ritmul şi mersul identic al trecătorilor se datorează lungilor ani de antrenamente. „Copiii nord-coreeni se încolonează în afara şcolii, merg în acelaşi ritm şi, dacă unul dintre ei este cu un pas înainte sau înapoi, altcineva s-ar putea împiedica”, a spus managerul. Potrivit specialistului, Coreea de Nord este o ţară care pune mare accent pe grup.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite