„Viaţa satului“ cu Dragnea, apă vie pentru audienţa TVR: câţi români s-au uitat la cele două ediţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, la „Viaţa satului“ de la TVR FOTO Facebook Liviu Dragnea
Liviu Dragnea, la „Viaţa satului“ de la TVR FOTO Facebook Liviu Dragnea

TVR 1 a difuzat în zilele de 12 şi 19 mai două ediţii speciale ale emisiunii „Viaţa Satului“, în care protagoniştii au fost preşedintele PSD Liviu Dragnea şi ministrul Agriculturii Petre Daea, ceea ce a propulsat televiziunea naţională în topul audienţelor.

Liviu Dragnea a fost invitat în a doua parte a emisiunii „Viaţa Satului“, de la ora 12.00 la ora 12.40, iar peste 300 de mii de români l-au urmărit pe preşedintele PSD vorbind despre agricultura şi produsele româneşti şi Legea dublului standard.

Astfel, TVR 1 s-a clasat pe locul al doilea în topul audienţelor la nivel naţional, imediat după Antena 1, cu 361.000 de telespectatori, potrivit Pagina de Media

România TV s-a clasat pe locul al treilea, cu 332. 000 de telespectatori. Audienţa a fost ceva mai mică la nivel urban. Astfel, doar 96.000 de români au urmărit emisiunea, TVR clasându-se pe locul şase. 

Pe publicul tânăr, reprezentarea a fost destul de slabă: doar 25.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani urmăreau TVR 1.

În mod normal, postul public este mult mai jos în topul audienţelor decât pe tronsonul de „Viaţa Satului“, notează sursa citată. 

La a doua prezenţă consecutivă la „Viaţa Satului“, Liviu Dragnea a avut parte de ceva mai puţini români în faţa televizoarelor. De data aceasta, a fost în prima parte a emisiunii (10.00-12.00). 

Astfel, 234.000 de telespectatori urmăreau emisunea, iar TVR a ocupat locul patru la nivel naţional, într-un top condus de Pro TV, cu aproape 400.000 de telespectatori. Topul a fost completat de Antena 1 şi România TV. 

La nivel urban, „Viaţa satului“ a adunat 62.000 de telespectatori în faţa micilor ecrane, TVR poziţionându-se pe locul şase. La nivel comercial (18-49 de ani), TVR 1 s-a poziţionat abia pe locul 21, postul public fiind urmărit de doar 10.000 de tineri. 

Derapajul, criticat de CNA 

Dorina Rusu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a criticat dur Televiziunea Română şi consideră că a doua apariţie a liderului PSD Liviu Dragnea în emisiunea „Viaţa satului“, în plină campane electorală, este „cea mai gravă sfidarea a legii“, arătând „slugărnicie faţă de şeful partidului aflat la putere“.

Cele două emisiuni nu au fost marcate aşa cum prevede legislaţia audiovizuală. 

Membra CNA este de părere că atât realizatorii emisiunii, cât şi conducerea postului public „iau legea în bătaie de joc“ când îl invită pe Liviu Dragnea pentru a-şi face campanie electorală într-una din  emisiunile cu cea mai mare audienţă ale postului. Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai. 

„TVR face jocuri politice care o îndepărtează total de misiunea sa de a servi interesul public şi o transformă în instrumentul PSD. Nu este prima dată cand emsiunea «Viaţa satului» este folosită în campania electorală, dar de această dată sfidarea legii depăşeşte orice limită. TVR a redevenit ceea ce era în 1990, când slujea interesele FSN“, a declarat Dorina Rusu. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite