INTERVIU „Sex Education“, serialul care destigmatizează şi învinge prejudecăţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: stânga - Ncuti Gatwa (personaj: Eric Effiong), dreapta - Connor Swindells (personaj: Adam Groff) / Sursă foto: Netflix
Foto: stânga - Ncuti Gatwa (personaj: Eric Effiong), dreapta - Connor Swindells (personaj: Adam Groff) / Sursă foto: Netflix

Serialul „Sex Education“, realizat şi difuzat de Netflix, aduce în atenţia publicului probleme sensibile ale societăţii: dificultăţile persoanelor din comunitatea LGBTQIA+, viaţa intimă a persoanelor paralizate, încercările emoţionale ale celor care merg la terapie sau sunt infertili.

La prima vedere, ar putea părea un simplu serial pentru adolescenţi în care este prezentată viaţa de liceu şi personală a mai multor personaje, presărată cu tot îi trebuie – prietenii, conflicte, neînţelegeri, îndrăgostiri şi rivalităţi. Însă „Sex Education“ este mai mult de atât, iar sezonul 3, lansat pe 17 septembrie, demonstrează din nou acest lucru. Subiectele şi aspectele sociale abordate sunt ancorate în realitatea vremurilor în care trăim – suntem atât de diverşi şi atât de complecşi, dar în acelaşi timp cu atât de multe lucruri în comun. 

Sezonul 3, care începe cu deschiderea unui nou an şcolar pentru elevii din Moordale, vine cu noi personaje, situaţii şi relaţii. Conflictul dintre generaţii este, din nou, cap de afiş, însă de această dată prezentat la o scară mai largă – la Liceul Moordale vine un alt director, iar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. De asemenea, în prim-plan este şi un nou tip de personaj: persoana non-binară (n.r. – non-binaritatea este un spectru de identităţi de gen, care nu sunt exclusiv masculine sau feminine, ci mai degrabă se află în afara acestei binarităţi), plus tot ce înseamnă viaţa unui membru al comunităţii LGBTQIA+.  

noua directoare

Foto: stânga -  Connor Swindells (personaj: Adam Groff), centru - Jemima Kirke (personaj: Hope Haddon), dreapta - Tanya Reynolds (personaj: Lily Iglehart) / Sursă foto: Netflix 

Evoluţie şi prietenie 

Personajele sunt într-o continuă dezvoltare în timp ce se îndreaptă spre maturitate. De exemplu, pentru Aimee Gibbs, personaj interpretat de Aimee Lou Wood, urmează o perioadă de acceptare şi de vindecare a traumelor. „Se întâmplă multe lucruri: terapie pentru Aimee, o capră şi vulve“, a declarat Aimee Lou Wood pentru „Weekend Adevărul“.  

Totodată, şi pentru Eric Effiong şi Adam Groff, interpretaţi de Ncuti Gatwa, respectiv Connor Swindells, urmează noi experienţe şi paşi importanţi în evoluţia lor. „Referitor la Eric, aş spune că trece prin foarte, foarte mult săruturi, costume frumoase, colorate şi culturale, şi are foarte multe scene cu Adam dansând şi prostindu-se“, a declarat Ncuti Gatwa.  

Prieteniile capătă o nouă culoare în acest sezon şi se dezvoltă, devenind mai mature şi mai asumate, iar personajele mai curajoase, expunând şi părţile vulnerabile. Viv Odusanya este un nou personaj care se conturează în sezonul 3 şi prezintă publicului o altă normalitate a realităţii prezente: relaţiile la distanţă şi sextingul. „Viv trece prin multe lucruri în noul sezon – duce o luptă cu ruşinea de a face sexting şi încearcă să îşi dea seama cine este şi cred că multă lume rezonează cu asta“, a declarat Chinenye Ezeudu, cea care o interpretează pe Viv Odusanya.  

Chinenye Ezeudu (personaj - Viv Odusanya)

Foto: Chinenye Ezeudu (personaj - Viv Odusanya) / Sursă foto: Netflix 

„Pentru Ruby, acest sezon este o schimbare destul de mare, deoarece pentru ea înseamnă să lase garda jos în faţa întregii lumi. Vedem mai mult din viaţa ei familială – nu este aşa perfectă şi strălucitoare aşa cum o prezintă altor oameni –, o vedem într-o relaţie, într-o situaţie în care trebuie să se gândească şi la altcineva în afară de ea însăşi“, a susţinut Mimi Keene, cea care o interpretează pe Ruby Matthews.  

Culorile curcubeului

Un subiect social care nu a mai fost abordat în serial este referitor la  persoanele non-binare, care, în noul sezon, îşi găsesc reprezentantul în personajul Cal Bowman, jucat de Dua Saleh. „În acest nou sezon avem un nou personaj minunat numit Cal, care este non-binar, şi cred că este minunat faptul că se continuă această direcţie a incluziunii – includem mai mulţi oameni şi mai multe poveşti pentru că noi, ca oameni într-o societate, avem toate culorile curcubeului (n.r. – referinţă la simbolul comunităţii LGBTQIA+) şi toţi merităm să fim reprezentaţi, văzuţi pe ecran“, a punctat Ncuti Gatwa. 

Dua Saleh (personaj - Cal Bowman)

Foto: Dua Saleh (personaj Cal Bowman) / Sursă foto: Netflix

De asemenea, un personaj central care influenţează desfăşurarea evenimentelor este Hope Haddon, directoarea Liceului Moordale, jucată de Jemima Kirke. Aceasta vine să implementeze noi schimbări după scandalul sexual în care au fost implicaţi elevii în sezonul anterior. Vrea să creeze o nouă imagine, fapt care se traduce şi prin schimbarea modului în care se comportă, gândesc şi relaţionează elevii – aici este subliniat şi conflictul dintre generaţii. „Este o voce conservatoare în mijlocului întregii drame care arată diversitatea serialului. Alături de ea mergi într-o călătorie, este o fiinţă umană care la rândul ei suferă“, a susţinut Ncuti Gatwa, făcând referire la problemele de infertilitate cu care se confruntă Hope Haddon.  

stânga - Chinenye Ezeudu (personaj - Viv Odusanya) - dreapta - Jemima Kirke (personaj - Hope Haddon)

Foto: stânga - Chinenye Ezeudu (personaj: Viv Odusanya), dreapta - Jemima Kirke (personaj: Hope Haddon) / Sursă foto: Netflix

Descoperirea sinelui 

Unul dintre personajele favorite ale publicului din cadrul serialului este Eric Effiong, interpretat de Ncuti Gatwa. Eric este un licean gay care a trecut printr-un proces tumultuos atât interior, de acceptare a sinelui, cât şi exterior, fiind abuzat din cauza a ceea ce reprezintă.  

„Oamenii se conectează cu el – a trecut printr-un proces traumatic în sezonul 1 şi cred că oamenii i-au văzut sufletul sfărâmat şi au empatizat cu asta. Până în sezonul 3, Eric încearcă să mulţumească pe toată lumea, să fie plăcut de toţi, să fie popular, să aibă un iubit, dar în acest nou sezon are loc o schimbare în relaţia lui cu Adam, astfel încât sunt pe picior de egalitate şi cred că devine mai curajos şi nu îi este frică să lupte să obţină lucrurile pe care el şi le doreşte“, explică Ncuti Gatwa. 

Astfel, în evoluţia lui Eric putem observa cum trece de la „a fi pe placul tuturor“ la „a fi eu însumi“ pe măsură ce se acceptă din ce în ce mai mult pe sine şi se prezintă, pas cu pas, în faţa lumii, aşa cum este el de fapt. În paralel, dar în acelaşi timp şi convergent, iubitul lui Eric, Adam, abia a început să îşi dea seama că este cu adevărat gay şi încearcă să se accepte. În sezonul 3, relaţia dintre cei doi capătă o nouă dinamică: dacă înainte Adam era cel care dicta în ce direcţie şi în ce ritm se dezvoltă, acum cei doi parteneri se află pe picior de egalitate din acest punct de vedere, însă faptul că Adam abia începe să se descopere din punct de vedere al sexualităţii aduce noi provocări.  

ncuti connor mimi

Foto: stânga - Ncuti Gatwa (personaj: Eric Effiong), centru - Connor Swindells (personaj: Adam Groff), dreapta - Mimi Keene (personaj: Ruby Matthews) / Sursă Netflix 

„Nu l-aş schimba pe Eric. Are 17 ani, creşte. Toţi vrem să schimbăm lucruri la noi, dar trebuie să înţelegem că suntem într-un proces continuu, creştem, devenim mai înţelepţi decât am fost cu o zi înainte. În ceea ce-l priveşte pe Eric, vreau să văd cum ar progresa în viaţă... Pune mult accent pe băieţi şi ar fi interesant de văzut cine este el ca persoană, ce interese are, dincolo de acest aspect“, a mai declarat Ncuti Gatwa pentru „Weekend Adevărul“.  

Tabuuri scoase la lumină

Încă din primul sezon, serialul „Sex Education“ a pus pe masă mai multe tabuuri, fapt care a stârnit controverse – nici sezonul 3 nu se dezminte. Unul dintre aceste subiecte mai sensibile este acela conform căruia „oamenii simt că trebuie să ascundă şi să se simtă ruşinaţi de cine sunt“.

„Toată lumea trece prin asta, nu contează cât de perfect sau minunat poate părea cineva sau viaţa lui pe social media. Fiecare are diverse probleme, nesiguranţe sau lucruri din cauza cărora se simte ruşinat. Este important să vorbim despre asta, pentru că trebuie să se ştie“, a declarat Mimi Keene.

Printr-o situaţie asemănătoare trece şi Viv, atunci când face sexting cu iubitul ei.  

Terapia, un act de curaj

Aimee Lou Wood spune despre comunitatea din Moordale că „este o utopie, în care viaţa reală se întâmplă, iar unele lucruri nu iau o turnură bună, dar în care majoritatea personajelor, cu câteva excepţii, cred că discutatul despre o problemă şi terapia ajută şi reprezintă ceva normal“. Astfel, subiectul mersului la terapie este destigmatizat – personajul Aimee Gibbs arată că, de fapt, o persoană care merge la terapie dă dovadă de curaj şi de putere interioară, nu de slăbiciune. 

„În Moordale, terapia este în mijlocul lui – este vorba despre comunicare, sinceritate… (...) este abordată şi ruşinea, şi modul în care oamenii o folosesc ca să îi controleze şi dezbine pe alţii. (...) Nu aş schimba nimic la personajul meu. Sper să continue să apere în continuare lucrurile în care crede. Am încredere că va face asta, am încredere în dezvoltarea ei... este tânără. Totul este în continuă dezvoltare“, a punctat Aimee Lou Wood.  

stânga - Emma Mackey  (personaj Maeve Wiley) - dreapta - Aimee Lou Wood (personaj Aimee Gibbs)

Foto: stânga - Emma Mackey  (personaj: Maeve Wiley), dreapta - Aimee Lou Wood (personaj: Aimee Gibbs) / Sursă foto: Netflix

Viaţa intimă a unui paraplegic

Unul dintre aspectele care fac din „Sex Education“ un serial sensibil la realitatea din zilele noastre este faptul că prezintă povestea lui Isaac Goodwin, un tânăr imobilizat în scaun cu rotile. Şi, pentru a fi şi mai de apreciat, personajul este interpretat de George Robinson, un fost jucător de rugby paraplegic. Personajul lui Isaac este construit dincolo de dizabilitatea de care suferă, în mod realist – nu este un adolescent perfect, are un simţ al umorului care pentru unii ar putea părea deranjant, se îndrăgosteşte, iubeşte şi se iubeşte aşa cum este, în totalitate. Spre exemplu, la sfârşitul sezonului 2, Isaac face un gest prin care arată o mare lipsă de respect faţă de viaţa personală a unui alt personaj: accesează telefonul mobil al lui Maeve Wiley, interpretată de Emma Mackey, fapt care schimbă traiectoria lucrurilor şi îi accentuează aura de antagonist. „Are sens în ceea ce priveşte rolul lui Isaac în cadrul show-ului. Dar, ştiind ce se va întâmpla în timp ce citeam scenariul, toată lumea se uita la mine – George, personajul tău este un nenorocit!“, a explicat George Robbinson.  

Însă povestea lui Isaac merge dincolo de aceste episoade mai puţin plăcute, iar în sezonul 3 sunt prezentate şi scene intime între el şi un alt personaj. Abia aici putem spune că dizabilitatea de care suferă capătă un rol mai important, întrucât aduce în lumină faptul că şi o persoană care suferă de paraplegie poate avea o viaţă sexuală poate chiar mai intensă decât a unei persoane care nu are această afecţiune. Astfel, producătorii serialul reuşesc din nou să aducă în atenţia publicului aspecte sociale stigmatizate, sau care pur şi simplu nu apar prea des pe marile sau pe micile ecrane. 

George Robinson (personaj - Isaac Goodwin)

Foto: George Robinson (personaj: Isaac Goodwin) / Sursă foto: Netflix

Actorii care transmit lecţia empatiei 

Pandemia de coronavirus a dat lumea peste cap din mai multe puncte de vedere, inclusiv în ceea ce priveşte producţia filmelor şi serialelor – pentru o perioadă, totul a fost oprit, iar apoi filmările au fost reluate cu respectarea anumitor reguli. Despre modul în care au decurs filmările în perioada pandemiei a vorbit George Robinson: „La filmări a trebuit să respectăm noi protocoale, ni se făceau teste COVID o dată la trei zile. A fost şi şocul iniţial când i-am văzut pe toţi purtând mască tot timpul. Dar te obişnuieşti cu asta, cred că toţi am făcut asta în viaţa noastră de zi cu zi. Ne-am obişnuit cu purtatul măştilor şi cu distanţarea, este o normalitate acum“.

Personaj vs actor 

Odată cu lansarea unui serial care prezintă personaje şi situaţii în care atât de mulţi adolescenţi se regăsesc, a venit şi popularitatea actorilor care le joacă. Vieţile li s-au schimbat atât din punct de vedere al expunerii sociale, cât şi al dezvoltării personale. „Vieţile noastre de zi cu zi s-au schimbat în totalitate, sunt foarte diferite de ceea ce erau înainte de lansarea serialului. Uneori, când interpretezi un personaj care este foarte drăguţ şi apoi te întâlneşti cu oameni pe stradă, cumva aşteptările sunt ca şi tu, ca persoană, să fii la fel ca personajul – în cazul meu, se aşteaptă ca Aimee Gibbs să vorbească“, a mărturisit Aimee Lou Wood.  

Afiş anunţ premieră - toate personajele

Şi Ncuti Gatwa a atras atenţia asupra confundării personajului cu persoana: „Există mereu aşteptarea asta că suntem educatori sexuali şi că ştim ce informaţii să oferim. Fiecare are, însă, parcursul lui“.  

În acelaşi timp, experienţele personale ale actorilor îşi spun de multe ori cuvântul în interpretarea personajelor. „În şcoală încerci lucruri noi, încerci să îţi dai seama cine eşti. Genul ăsta de experienţe“, a punctat Mimi Keene. La rândul ei, Chinenye Ezeudu a mărturisit ce aspecte din experienţa personală din perioada şcolii au ajutat-o să îşi joace personajul. „Eu am fost la o şcoală doar de fete, deci foarte diferită. Dar cred că unele dintre experienţele pe care le-am avut în şcoală le-am folosit pentru a crea personajul – stângăcia, lucrurile noi pe care le-am învăţat despre corpul meu. Cred că toţi preluăm experienţe din viaţa noastră şi le atribuim personajelor astfel încât oamenii să empatizeze mai uşor“, a mărturisit actriţa.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite